Fă! Nu numa’că io nu trebuie să scriu aiciuca constant, spre nerecunoştinţa voastră… ci nici măcar nu trebuie să vă explic! Io nu vă datorez vouă că să texte, lipitori neproductive. Nu îmi trăiesc mie viaţa, ca să mi-o citiţi voi şi să vă mulţumească, limbrici din curul societăţii, iar dacă nu vă hrănesc cu ceva nou, nu înseamnă că ar fi fost responsabilitatea mea, ca apoi să trebuiască să mă justific.
Eu, bine intenţionat, încerc să mi se întâmple lucruri cât mai interesante şi mai dese şi buchisesc aici cu măiestrie, ca să aveţi voi ce să vă umple dimineţile goale de întâmplare, când pierdeţi vremea la slujbele pentru care sunteţi plătiţi degeaba sau trezindu-vă şi scârmându-vă-n cururi a pagubă, că nici pă alea nu le aveţi. Însă nu e vreo obligaţie de-a mea. O fac din altruism, din măreţia sufletului meu de aur, care vă dă, fără să vă ceară nimicuţă în schimb (boxerii şi banii gratis şi zacuştile de legume şi nu cu ciuperci deoarece nu-mi plac pe care nu le-am primit încă din propria voastră iniţiativă).
S-a-nţeles, vite morbide ce rumegaţi cu patru creiere subdezvoltate, care nu fac împreună nici cât unul subdezvoltat, acelaşi articol şi vă certaţi între voi ca chiorii la comentarii de săptămâni de zile, fiindcă nu aveţi alte experinţe personale? Vă mulţumesc pentru înţelegerea pe care, dacă aţi avea capacitate mentală, dar n-o aveţi, mi-aţi acorda-o.
Dar dacă vreţi neapărat să ştiţi – ceea ce vreţi, fiindcă asta-i tot ceea ce vă scoate din apatia vieţilor voastre fără de conţinut – n-am mai scris de atâta vreme deoarece îmi petrec tot timpul liber cu noua asta fată de care v-am mai povestit şi care are abilitatea copleşitoare de a nu face toată ziulica NIMIC!
Deci nu că face anumite lucruri, dar acestea nu merită menţionate. Ea NU face ORICE. Mergem în locuri, în esenţă observ cum îmi dispar o grămadă de bani şi mereu mă întorc de nicăieri absolut extenuat. Dar când mă pun să-mi amintesc ce s-o fi întâmplat, realizez că nu s-a întâmplat.
Am cunoscut prin ea o întreagă comunitate pe care n-o mai întâlnisem nicăieri înainte – eu umblând prin locuri unde se-ntâmple chestii – iar toţi membri ei (în afară de una, asupra căreia vom reveni) o ajută pe Ada şi ea pe ei înapoi în a nu cumva să facă oricare din ei ceva.
I-am cunoscut prietenele de-o pasivitate molipsitoare, care se strâng cu toatele în diversele bârloguri, unde ele zac inerte. Iubita mea este mereu ocupată cu a se întâlni cu mine şi a le chema pe celălalte legume, cu care şi-au stabilit că trebuie să se vadă undeva static, iar acolo să vegeteze. Ştiu că vegetează, deorece multe au prins rădăcini acolo şi nu se mai ridică. Trebuie să le râcâi ca să se mute în alt loc, lăsând se petreacă ceva în spaţiul în care stăteau, să nu existe inutil. Şi mă duce şi pe mine acolo să mă simt bine cu ele, împreună şi unde – ce altceva? – trebuie să – exact! - stau.
Există una dintre prietenele ei, care se numeşte Teo Turtă. Din întreaga comunitate, doar ea face anumite unele lucruri. Necazul este că acestea reuşesc să fie cele mai neinteresante treburi care există de făcut. Ca să aveţi o imagine, acestea sunt cele pe care noi, ceilalţi, care de obicei facem, alegem arareori să nu le facem şi să facem nimic, în loc să facem alea, care nu merită făcute. Probabil ea a pierdut vreo tragere la sorţi între celălalte şi este condamnată să aibă activitate şi n-a reuşit decât ceva ce este absolut irelevant.
Şi pentru cineva care a reuşit să nu facă nimic între alţii care doar asta fac, aşa ceva cum face ea este totuşi… orice. Pentru că de regulă, la sesiunile de lâncezeală profundă, Teo Turtă ia entuziast cuvântul şi ne povesteşte – atenţie! – ce-a făcut, câteodată hazardându-se să ne povestească ce-a mai făcut, ca şi cum asta ar fi vreo activitate constantă, dacă ar fi o activitate.
Dezamăgirea mea, care aştept cu înfrigurare mometul măreţ ca oricare dintre ele să facă orice, măcar un pârţ, măcar doar fiindcă n-au putut să facă ceva să nu-l facă, este că Teo Turtă ne povesteşte de cele mai multe ori lucruri care i s-au întâmplat şi probabil faţă de care n-a avut vreo prăvălire neînsufleţită ca să se opună. Acestea ce i s-au întâmplat – dacă e să devenim tehnici – practic nu sunt lucruri pe care ea le-a făcut, ci care i s-au făcut… adică o definiţie pentru diateza? Pasivă. Unul dintre cele mai plictisitoare lucruri pe care ni le-a adus Teo Turtă la cunonştinţă, de pildă, este cum i-a luat mă-sa telefon, doar una dintre multiplele acţiuni la care Teo Turtă n-a avut vreo contribuţie reală, mai mult decât în capul propriu.
Uneori Teo Turtă povesteşte cu mare patos lucruri pe care le-au făcut alţii în locul ei şi ar fi trebuit să le facă ea, atribuindu-şi-le într-o oarecare măsură. Cum ar fi curăţenie la ea acasă, de către prietenu-so, când ea nu era acolo – probabil făcând nimic cu fetele sau povestindu-ne cum nu face ceva, crezând că e ceva de povestit făcut de ea, telefonul luat de mă-sa, să zicem- în opoziţie cu a-şi face ea ei ce trebuia, ca să nu mai vorbim ce trebuia să-i facă lui.
Alteori, Teo Turtă ne povesteşte lucruri care încă nu s-au întâmplat şi pe care nu vrea să le facă, cu foarte mare detaliu pe cum nu vrea să facă aceste lucruri, asumându-şi astfel prin insistenţă aproape aceleaşi merite precum dacă le-ar fi făcut deja.
Probabil deoarece are atât de multe responsabilităţi. Printre responsabilităţile lui Teo Turtă se numără: motorul lui prietenu-so, patul Emiliei, obligaţia părinţilor de-a veni din Alba ca s-o ducă înapoi în centrul oraşului Cluj, de la periferie.
Dacă tot am ajuns la ea şi o menţionasem anterior ca excepţie, singura persoană din anturajul Adei, care se rupe astfel de contextul tragic în care trăieşte, este Emilia Fekete. Emilia Fekete, în antiteză cu restul putorilor latente din jurul ei, face totul.
Dintre responsabilităţile Emiliei: făcutul de mâncare, spălatul vaselor dacă le-a boscăit pe toate, mersul după ţigări, plătitul ţigărilor dacă îi trebuie să fumeze, Teo Turtă, făcutul de linişte ca să doarmă Ada lin, ascultatul de muzică la maximum de la Ada când vrea să doarmă ea însăşi, deschisul uşii când vin oricare dintre pijdi de la disco negăsindu-şi cheile de bete şi opritul sonerieri care ţârâia continuu în acest sens.
***
[care vrei Prinţu' de când eram mici, îl iei de aici, da' dai şi la ceilalţi copii; este un folder cu Prince Of Persia primul, cu Prince of Persia 4D - un remake cu alte nivele şi Dos Box, ca să meargă şi pe Windows şi indicaţii, că n-am aşteptări de la voi]
