CLIPE DISTRACTIVE!

Michael Gâdea: Maestre, dar Elena Udrea…
John Cristoiu: DOAMNA!

John Cristoiu: Bun, da’ înainte de asta vine 1 iunie, nu? Ziua copilului: trebuie depusă moţiunea.

John Cristoiu: Stai puţin, de ce nu mă laşi să termin? Parc-ai fi io…

(Sinteza Zilei, Antena3, 25.05.07)

Bun, deci, revenind la un ton mai sobru… Am aici, peste casa scărilor, uşă-n uşă, un apartament. Îl am, în sensul că el există în mod standard, din construcţie şi, mai mult, îl posedă cineva, care nu sunt eu. Iar el, apartamentul, este în oglindă cu apartamentul meu, care este la fel construit în cadrul blocului şi deţinut de cineva care nu sunt eu, doar că eu locuiesc în dânsul, contra unei sume de monedă a circulaţiei internaţionale. Ideea ce tre’ s-o reţineţi este că ambele apartamente sunt fix la fel, dar aşezate nas în nas. Şi că în cel „de peste balustradă” au locuit, fugitiv, persoane, cum era şi de aşteptat, variate şi diverse, în timp ce-ntr-al meu am locuit mereu doar eu şi frate-miu, constant. O altă diferenţă între locaţia mea şi cea de vis-a-vis e că acolo au locuit persoane de naţionalitate străină. Deşi, din punctul lor de vedere, şi eu sunt de naţionalitate străină, faţă de ei. Da’ ne lungim.

Ce doream să subliniez e că s-a habitat în el foarte puţin şi în mai multe cicluri inter-culturale, pe motiv că proprietara insistă să ceară dublu de bani faţă de o valoare a chiriei considerată rezonabilă, iar ei se încăpăţânează să accepte. Şi astfel s-au perindat pe acilea diverşi „ambasadori”, ce şedeau cam până pe la următorul scandal cu poliţie, fiindcă-şi imaginau, pesemne, că pot, la banii ăia, să vieţuiască acolo vreo 20-30 de persoane, prin rotaţie şi grupuri sau echipe, formaţii în care să se certe chirăind la 7 dimineaţa, în tot felul de limbi cu flegmă-n gât.

Apartamentul lor, al celor mulţi, ş-al nostru se leagă între ele printr-o coloană largă de aerisire, în care dau geamurile bucătăriilor noastre surori. Această minunăţie arhitectonică serveşte la a-i auzi eu de fiecare dată când fac ei, ocupanţii, sex, presupun că pe roluri, pentru a-mi putea nota ocaziile acestea în caieţelul meu de contorizare a cum fac sex vecinii, deoarece, repet, îi aud extrem de clar, destul oricum cât să pot distinge şi nota care dintre ei au relaţii şi cu cine anume, mai bine decât se ştiu ei înşişi între ei.

Da. În bucătărie. Felicitări celor care aţi remarcat. Şi eu sunt norocos, că la alţii dă bucătăria unuia-n buda celuilalt.

Până acum nu m-a deranjat în mod special, când făceam omletă, deoarece aveam alte variante. Pot, dacă astfel voi alege, să consemnez la registru şi din camera de dormit, lângă care fac sex vecinii din cealaltă direcţie. Sau, dacă chiar încep să mă plictisesc, am oportunitatea să fac asta din grupul sanitar, să trec în revistă cine face sex la duş.

Vă rog să luaţi la cunoştinţă că, deci, eu mă ocup cu sexul. Anume partea teoretică. De fapt, în ipoteza în care chiar eu aş fi în situaţia de a face sex (ha!), aş putea alege oricare locaţie din apartamentul meu şi să nu reuşesc să disting gemetele urletele (că aş face cum trebuie) mele şi ale partenerelor mele (mai multe), de ale colegilor de activitate, din imediata noastră proximitate, cu care-am putea considera pe bună dreptate că facem, de fapt, sex în grup.

Situaţia deja devine dramatică, însă, de când unul dintre ei, vecinii – am pierdut şirul etniilor, da’-n studiul sexual nu fac discriminări –, şi-a tras ceva pipiţă (cu care doresc să menţionez că NU sunt de acord), care ţine morţiş să se dea zilnic cu circa un kintal de spray ieftin, lucru de asemenea perceptibil foarte limpede prin coloana ce eşuază în a mai servi aerisirii, reprofilându-se pe odorizarea gratuită (cu spray-ul ieftin) a apartamentului meu, care pe bune că nu necesită să miroasă altfel decât aşa cum îl prefer eu, adică a Jeg. Punct stuffo, punct info, desigur.

***

Tot mai des mi-a fost dat să văd prin comerţ, pe unde mă perind eu în căutarea hranei, produse alimentare „tăiate manual”. Personal, nici măcar o haină cusută manual nu-nţeleg cu ce mă-ncălzeşe. Mai tare decât una făcută de roboţei, mă refer. Tot ce-nseamnă pentru mine e că are şanse să fie greşită. Da’ la mâncare clar e o idioţenie. Motivul pentru care cumpăr unele chestii semi-preparate e pentru ca acestea să fie tăiate simetric şi frumos, să placă atât burţii cât şi ochiului, nu ciopârţite cu barda, cum aş proceda eu. Totuşi un alt pretext la fel de convingător pentru care – de data asta – nu aş cumpăra, e ca să nu le fi atins încă vreo 50 de oameni, în prealabil, cu scăpatul pe jos aferent. Cel mai probabil, oameni pe care-i cunosc, căci mâna cu care se taie tre’ să fie ieftină, deci proastă, deci autohtonă.

Aş sugera în acest sens şi berea amestecată manual, adică-n gură. M-aş angaja chiar eu şi aş mai da rateuri.

***

Grăiam recent, la comentarii, pare-mi-se, dezaprobator cu privire la comment-spammeri. Adică oameni care îşi adaugă păreri la un articol, de obicei pe lângă subiect sau inutile discuţiei, din simplu motiv că le apare link-ul agăţat de nume, iar din asta şi-ar câştiga un niţel trafic. La fel am declarat că comment-spammerul meu preferat este “Cristi Roman, junalist, 29″. El ne-a oferit recent şi culmea spam-comment-ului, remarcată de Răzvan Antonescu. (Ce link?!)

Totuşi, dacă Cisti Roman este culmea comment-spamming-ului, atunci alt ameţit, care şi-a făcut debutul chiar aici pe Jeg, trebuie că este apogeul spam-commenting-ului.

Iată cum mă cita el, ameţitul (ciudat, tot Cristi-l cheamă, da’ alt site, muuult mai mititel), mai deunăzi şi apoi mă apostrofa cu spame la gură, pentru ca eu să intru într-o stare de remember, proiectându-mă cu vreo săptămână înainte, de când ne-a fost dat să-l avem prima dată în rândurile noastre… (De dragul lui, faceţi excepţie de la faptul că iniţial, până a omorât o râmă şi şi-a câştigat statutul în trib, a decis să se auto-intituleze “Luzăre”)

Bun, şi pen’că aţi avut răbdare ăştia de ziceaţi că sunteţi interesaţi, iaca serviţi de aici înregistrarea prescurtată (la doar 60 de minute) a emisiunii de ieri, Internet Links, a lui Bobby Voicu, susţinută la Radio Lynx şi-n care am cuvântat înţelept cum sunt, mâncându-mă-n căştile prin care primeam cuvântul meu divin Piticu’ şi Buddha. Am scos melodiile şi introducerile inutile, am păstrat numai discuţiile strict legate de tema emisiunii. Puteţi auzi acolo cum au ajuns la vorba mea preasfântă, pe lângă că-i las să-şi aprindă ţigările de la aura mea divină. (Vă îmbrăţişez, bă, scârbe nerecunoscătoare!)

[Luaţi-o de o auziţi, de aici...]

Varianta aproape completă, de unde-am şi ciordit-o şi eu pe asta, ca s-o scurtez, că înregistrarea lui Flaviu pâcâia, o găsiţi la Zoso.