[a început votarea la ClujBlogFest, unde veţi şi vota, că ce altceva să faceţi, doar de aia-i zice aşa, pentru ca eu să câştig şi să nu suferiţi consecinţele furiei mele; am fost nominalizat la cel mai bun blog, cel mai bun design, cel mai bun de divertisment, cel mai bun personal şi, negreşit, la categoria ce-am înfiinţat-o şi finanţat-o, cel mai prost blog; menţionez că la aceasta din urmă, dacă câştig (sper), premiul ce mi l-aş fi dat mie va merge la cel clasificat imediat după; votarea-i mult mai uşoară (văz eu) decât la celălalt fest, Dacian va câştiga, desigur, la cel mai bun foto/video şi ne milostivim şi pentru Tudor la cel mai bun tehnologic, cu Fuelul său?]
Ştiţi ce mă-ncântă pe mine cel mai tare şi mai tare? V-am mai zis, da’ am descoperit o rasă nouă. Personajele care intră pe messenger să impresioneze cu bărbăţia (deşi câteodată-s chiar femei, vezi Carla) sau priceperea lor, ca apoi să ajungă să-mi dea ele mie ignore. Recordul meu personal e de sub 2 minute şi 15 replici. Reţineţi, asta-i în cazurile în care vrea cineva să-mpartă ceva cu mine, nu invers.
Da’ dacă-s şi băieţi virili pe deasupra, atunci mă gâdilă cel mai mult. Fanteziile mele normale, de zi cu zi, cu ţâţe şi funduri, câte-o fătucă cu mintea sclipitoare sau pur şi simplu o iluzie efemeră nici că se compară cu realismul orgasmului neuronal ce-l experimentez ori de câte ori câte-un ameţit se găseşte să-şi etaleze masculinitatea-n ferestrele mele de conversaţii.
În special dacă descopăr că are şi un profil pe îngeri.ro sau alte astfel de portaluri mai mult sau mai puţin poponăreşti, unde îşi pune poze în care pupă la cameră sau asemenea ipostaze senzuale, “instantanee întâmplătoare”, trecute prin sepia sau fieşce haluri de efecte demne de posteru’ de la mijloc din Bravo Girl. Şi mai ales dacă intră să mă anunţe festiv ba că mi-a spart Jegu’, ba că nu-ştiu-ce atacuri face dumnealui, ba că “dacă mai vreau vreodată să…” şi alte cele, cu precădere când Jegu’ nu merge fie că l-am dat eu jos, fie că-s probleme semnalate oficial cu hostingu’… sau că nu i-o fi mergând lui netu’. Cam ca profu’ ăla de info, de la articolu’ cu fostu’ meu liceu, de s-o trezit să chirăie prin sala profesorală despre cum a pus el Jegu’ la pământ, prin tehnicile lui iscusite, într-un moment în care-l scosesem de pe net să rearanjăm comentariile. Deci, în general, ăştia mă uimesc şi-ncălzesc, în acelaşi timp, hackeri din ăştia ce se găsesc cu revendicatu’ la orice (zălăuani în marea lor majoritate), cu profil social şi date de contact, poze şi o unică pasiune (femeile) declarată ca un cuvânt înainte, pe fişa lor de frustraţi notorii, specimene care sunt echivalentul modern a te uita la “Din Dragoste” ca să te simţi mai bine cu tine, să-ţi mai ridice moralu’, să nu crezi că totul e pierdut şi nu se poate mai rău.
Nu zic că am întâlnit de curând asemenea arătare, da’ iaca să vă arăt eu, total incidental, una bucadă conversaţie cu un băieţandru internaut, pe care-l vom cunoaşte mai îndeaproape din imaginile relevatoare ataşate, după care trageţi şi voi propriile concluzii, că-i democraţie.
Că tot se ivi ocazia, doresc să rog toate persoanele acestea să se îndrepte de acum înainte fie către Tudor, fie către Sorel (găsibili la rubrica intitulată “eu“), că şi dacă veniţi la mine cu ceva chiar valid, o ameninţare reală, tot nu pricep şi pur şi simplu nu mă îngrijorez. Vă pierdeţi vremea cu un inconştient, când aţi putea obţine ceva în timp util.
alin_ungurusan17: vrei sa iti mai vezi siteul sus vreodata?
Darius: Hmm?
Darius: Mă… nu-ş’ cu ce mă poţi tu ajuta-n privinţa asta.
Darius: Da’ apreciez că-ţi pasă.
Darius: Altceva?
alin_ungurusan17: pai in afara ca io iti dau DDOS pe site cum crede mintea ta ca te pot ajuta?
Darius: Mă, sunt profund dezinteresat.
Darius: Da’ de ce-ntrebi?
alin_ungurusan17: ok
alin_ungurusan17: fi asa in continuare
alin_ungurusan17: papa
Darius: Dacă crezi că vii acilea să mă impresionezi cu chestiile ăstea de copchii dobitoci, măi, Aline, dragă, apăi ai dat-o rău în bere.
Darius: Cu alte prostii te mai pot ajuta?
alin_ungurusan17: da
alin_ungurusan17: pocaiestete
Darius: Da’ eşti amabil să scrii corect sau alegi voit să fii penibil în toate privinţele?
alin_ungurusan17: mi groaza
alin_ungurusan17: mai ales cu tine
Darius: “Mi-i”, măi, copchile, măi.
alin_ungurusan17: domne tu esti bolnav rau
Darius: De tăt.
Darius: Deci, explică-mi, îngeraş, ţelul tău în discuţia aceasta, că de nu parcă m-aş uita la o peliculă cinematografică, parcă m-aş duce-n oraş, una-alta, ştii şi tu, activităţi din acestea ale persoanelor care au o viaţă…
alin_ungurusan17: vroiam sa vad cat de homo esti atat doar
Darius: Îmi pare rău să te dezamăgesc. Da’-ţi pot găsi p-acilea câţiva, dacă eşti atâta de interesat.
alin_ungurusan17: nush daca gasesti pe cineva fara viata in el… URAT .. respins de societate si unu care sa te ia cu “ingerash” ca tine
alin_ungurusan17: am plecat
alin_ungurusan17: spor la viata
alin_ungurusan17: sinucidete
Darius: Bă… apăi, tu eşti îngeraşu’, dragă, nu eu.
Darius: Îţi poci şi demonstra.
alin_ungurusan17: ignore
Darius: Încă nici nu m-ai ameninţat cu bătaia, nimica.
Mna, poftim…
Aţi întreba cum îi găsesc. Da’ mă găsesc ei pe mine…
***
Mna, bun. Şi io n-am nimica cu grasele, da? Sper să nu aibă nici dumnealor cu mine. Nimica. Da’, perindându-mă eu aşa pe străzi, filozofând la murirea sufletului – că-s om realist – se întâmplă să văd o grămadă de feţe triste. Şi acestea mă întristrează şi pe mine şi mă opresc cu trotineta, mă aşez pe câte-o bordură, ce-o urăsc atât de mult, doar ca să fiu amărât. Văd aste mutre de băieţi, care nu musai că-s faini de pus pe afişele optimiste de la Kenvelo, da’ nu-s nici chiar orătănii. Şi-i surprind mereu la braţ cu tot felu’ de butoaie neepilate, ceea ce-i în regulă, da’ de cele mai multe ori le nimeresc pe cele cu ifose din alea de “tu vii unde zâc io, nu căăă”.
Şi stau eu – pe bordură, cum spuneam – şi mă gândesc, neînţelegând un lucru: cum ajunge un om zdravăn la cap să fie de la început, cum îi vine ideea să se cupleze cu o fată care nu poate în nici o situaţie plăcea cuiva. Că ăsta-i adevăru’. Graşii ar trebui să fie între ei, cu grasele. Nu-mi distorsionaţi cuvintele: slabii la fel. Oricine. Fiecare cu ai lui, nu există altcumva. “Da’ totuşi dac-o iubeşte pentru…” Ţuci mâţu’! N-o iubeşte pentru nimica. Oamenii care iubesc din prima pentru orice altceva decât aspectul ar trebui să fie singuri.
***
Am concluzionat de curând cu o prietenă că îngheţata este făcută de vaci polare… Alt lucru care mi se pare cel puţin magnific e să ai role de la First Bike.
***
Colac peste pupăză, convieţuim în epoca asta politically-correct, a anti-discriminării şi a identităţii de sine. Dintr-o dată, o persoană căreia-i atârnă burta peste curea sau care-şi poate înnoda sânii la spate, are pretenţia să fie simpatică. Adică, pardon, nu pretenţia… Că sunt exemple care chiar au darul de-a se face nurlii. Da’ unii chiar au impresia că ar trebui apreciaţi social doar fiindcă au un defect. Una e să ai probleme cu tiroida, alta e să bagi în tine ca un porc, să-ndeşi ca o scroafă, şi ţac-pac!, să trăieşti cu iluzia că îndeplineşti condiţia necesară şi suficientă de-a te integra.
Eu am burtică şi păr pe ea. Şi pe cur. Beau bere, iar mai mult decât cu trotineta nu mă mişc. Cu trotişca o fac destul şi-mi ajunge. Îmi înţeleg situaţia. Îmi exprim foarte clar ţelurile – vreau zacuscă şi nu aspir la mai mult. Deci, cum ziceam, fiecare cu a lui. Fată cu burtică, păr pe ea şi pe fund, să bea bere.
Da’ dacă aş fi în locu’ lui Ernest, de la “Trădaţi în dragoste” şi ar mai veni o grasă la mine cu “cred că mă înşeală”, aş proceda după cum urmează.
M-aş uita cu o sprânceană ridicată la ea. Aş da liber la detectivi, i-aş aşeza o mână grea pe umăr şi i-aş spune:
“Nu avem multă vreme de bătut ciorba-n piuă. Dat fiind că eşti aici, înseamnă că fostul tău prieten este cu altcineva. Avem pauză de masă. Alege, ori mâncăm, ori vin eu cu tine, facem rapid confruntarea, că-n 20 de minute am filmare. Poţi să-ncepi să plângi.” Îs convins că alege haleala şi scapă şi Ernest de-o grijă.
***
Colegă ÎN ANUL 3 la Comunicare şi PR, Advertising, mă-ntreabă de ceva zile:
“Îmi spui şi mie ce face un copywriter?”
***
Cel mai enervant lucru în greşirea numelor, dintre toate citirile eronate din catalog şi botezările de care ai parte fie la examen, la ghişeu, în autobuz sau chiar la iarbă verde este să ai un nume care nu conţine diacritice… dar care ar putea.
Dacă te cheamă cu trei dublu ş-uri, patru ţ-uri şi toate vocalele din nume poartă şepcuţe, dar pe foaie eşti scris de calculator ce nu are instalate caracterele româneşti, absolut sigur că nimeni – DA’ NIMENEA – nu va nimeri batâr una corect, pusă aiurea măcar. Da’ deloc, nimic!
De exemplu, discuţie între cetăţean şi reprezentant al autorităţii publice, poate poliţist, să zicem, citind de pe ţidulă titularul scris: „Domnul TARARAUTA!”
- Domnu’ Tărărăutan?
- Nu.
- Târărâutăn?
- Nu.
- Ţărârăutân?
- Mnu.
- Târârăuţăn?
- Nu.
- Ţârârârârâ?
- Tărărăuţă.
- Tărărăuţăn?
- Fără n.
Eu am un prieten „mai norocos” pe care-l cheamă „doar” Pantoc. Cu T! De la Ţudor, DOAR CĂ CU „T”! Şi nu-l mai scoate lumea din Panţoc. Şi bine face. Decât să-l bage-n ceva. Cert e că prietenul meu, Panţoc, mă slăveşte. De curând, a scris Jeg pe-o toacă, la o mănăstire. Că se zice că “aduce bine”. Acolo, imediat deasupra la unde scrisese cineva STEAUA, îs trecut şi eu. Aşa să ne ajute ‘mnezo. Şi Panţoc e mândru de mine şi i-s drag, motiv pentru care-a promis că-mi fac statuie în centrul Iaşului, precum de altfel merit. Şi a făcut-o-n fotoşop, adăugând moaca mea peste cea a lui Ioan Cuza, crezând că mă surprinde. Şi m-a şi surprins, având în vedere că a luat poza de pe Jeg, doar că nu era cu moaca mea, ci a doctorului ce-mi reparase coiul, acum o lună.
***
Apropo (de nimic), blogării joacă între ei “mâţe online”. Leapşa, tagging. Că v-am mai povestit, în vechiul jegstament, de-i link sus în meniu cu dânsul (sau jos). Adică se provoacă unu’ pe altu’ la tot felu’ de chestii de genul “arată-ne biroul” (să vedem dacă ai ceva bun de ciordit), “zi-ne şi nouă trei lucruri fără de ce nu poţi trăi” (în caz că mergem undeva izolaţi, să ştim de ce să te privăm) şi alte astfel de cerinţe tâmpiţele de umplut blogu’ şi făcut trafic intra-blogstituţional. Şi, recent, am fost provocat de Gramo (cei doi care apar în puţa – respectiv pruna – goală pe la posturi TV, abuziv, peste timpul de emisie al reportajelor despre mine) să zic eu acilea ce jocuri joc sau am jucat sau îs de jucat sau le joacă cineva, că n-am citit tot postu’, apoi de către VisUrât (care ia premiile-ntâi la festivaluri de blog, ca să am şi eu o clipă de linişte) că să-i spun eu ce dorinţe aş avea dacă m-aş întâlni cu un peştişor de aur (?!) sau l-aş prinde sau ceva similar – ultima dată când m-am uitat, ăsta nu era un banc?… sau mai multe? -, şi de către Cristian Greger (care nu face nimica), care vroia să-mi ştie medicamentele mele de astm şi alte chestii în lipsa cărora mor în spasme.
Aşa că le voi spune cât mai concis pot, fără să-njur, deşi la VisUrât parcă mi-a venit să-l întreb: “Pizda mă-tii!”. Pentru că ieri o intrat taică-miu prima dată pe Jeg fix când era o înjurătură taman în titlu, singura parte care-a apucat s-o citească, până m-o sunat să se jure că mă dezmoşteneşte, deoarece el a “dat linkul pe la oameni”.
Deci, Gramo, dragilor: mă joc multe joace. Unul dintre ele nu-i mâţă.
VisUrât: I-aş cere de trei ori să nu mai primesc vizite de la tine.
Greger: Ţie ce-ţi mai poci zice? Tu auzi voci (.ro), te-ai pierde între a mea şi altele, precum şi medicamentele ce tre’ să le iei deja pentru tine. Nu te-ncărcăm, că-i claca.
[tot din aceleaşi motive expuse zilele trecute, Jegu' s-ar putea să mai experimenteze anumite probleme de accesare, sperăm că nu multe - desigur, până mă "hackuieşte iară" Alin de mai sus, moment din care nu va mai fi sus în vechi - website-ul, că Alin pururi]
