Povestea omului potrivit, la locurile potrivite, la timpurile potrivite, da’ cu sincroanele amestecate…

… despre cum am fost eu la Bucureşti în toiul ruperii ţării în două şi am ratat tot ce s-a întâmplat acolo, plecând spre zone diferite ale oraşului fix când începea acţiunea (MAI PUŢIN CĂ AM MAI JOS UN FILM EXCLUSIV CU STOLO, ANDREI GHEORGHE ŞI CORINA DRĂGOTESCU, RETRAŞI LA TAIFAS DUPĂ O DUBĂ, unde schimbau adrese de mess, îs convins, să se anunţe când se văd cu Băse, la un cafei).

[Bun, aşadar. Ajunsăraţi la capitolul doi. Bravo. Mândru. Pe capitolul I îl găsiţi dacă apăsaţi pe dânsul şi vorbeşte despre un blogăr ameninţat cu exmatricularea pentru blogging.]

În noaptea de miercuri spre joi, m-am deplasat feroviar către capitala ţării, unde, alături de echipa mea (de colegi care m-au racolat că le trebuia încă un om, să umple), care nu-mi aparţine, ci este pe acţionariat, am participat la ediţia curentă a Olimpiadelor Comunicării, la partea cu Advertising. Despre asta nu vom discuta foarte mult, decât că a fost extrem de incitant, suntem foarte optimişti şi am fost respinşi tot cu acelaşi entuziasm, pierzând dramatic. Sunt încredinţat că vă doare adânc în cur de detalii, de aia nici nu voi abera prea mult pe marginea acestei teme, pentru că voi abera destul în general.

După ce-am ieşit de la Olimpiadă etc.-etc., am mers în centru, unde trebuia să mă întâlnesc cu Sepukku, pentru scopul de-a mă hrăni (el pe mine). Şi când am ajuns în Universităţii, pleosc!, o grămadă de oameni chirăiau în grup, la nişte boxe aduse d-acasă. Cum eu îs privat de televizor de ceva luni (de zile) şi mi-i lene să prad click-urile până către un post online live, nu ştiam că Băselu’, că suspendelu’, că nimica. Lucrurile astea erau pentru mine total venite din senin. Stau, mă chiorăsc, merg mai departe, mă gândeam că la capitală se-ntâmplă des “mitingeuri” din astea şi urma să fie doar o altă zi în care „Ne-ntâlnim la Universitate!” avea să fie o alegere proastă.

Când reviu cu burta plină, scobitoare-n colţu’ gurii şi scărpinându-mă pe burtă, acolo ce văd? Mai mare freamătu’. Mna, căcat. Ce să se fi petrecut? Am câştigat la ClujBlogFest? Nu, nu aia era. Aflu şi eu detaliile.

Mă şterg la urechi: „Să mori tu că-l suspendă pe Băsescu, frate?” – în sud nu te poţi înţelege om cu persoană altfel.

Bun, am decis să şed niţel, deci ne-am strâns mai mulţi până pe la 18:00, la protest, neică. Vroiau să-ţi ţâpe pe Băsescu, nu se poa’, dom’le, sfidare! „Ola-e, ola-e, fără Băse nimica nu e!” Aruncaţi-vă mânuţele în aer. Dacă mai veneam încă pe câţi eram deja, puteam ţine o festivitate de sfârşit de clasa a noua, deci bănui c-au venit cam câţi a apucat Băse să găsească online, când a trimis mass-message-ul.

Eu eram cu Ecaterina (care n-are blog, degeaba vă repeziţi). Şi şedeam şi noi, zgâindu-ne, ceva trebuia să se întâmple. Ca să pară mai mulţi, câţiva (trei) se urcaseră prin copaci. Ca să pară mai important, o băbuţă făcea poze cu telefonu’ la tribună, să trimită MMS la nepoţei, probabil. Sau poate nu avea ochelarii la ea şi se uita de departe să citească un sms despre când vine Traian, da’ îl îndrepta constant spre scena ad-hoc. La o sonorizare demnă de-o nuntă de manelişti, câţiva turmentaţi făceau hip-hop electoral. Ca să pară mai nostalgic, câte-un veteran/fost deţinut politic/fost revoluţionar făcea ture prin mulţime, iniţiind subtil discuţii cu: „Pfai, sunteţi prea mici să ştiţi cum era atunci.” Eu o scurtam repede cu „Da’ de câte ori v-au împuşcat?” După rime de genu’ „Prima dată în capitală, iar apoi în toată ţara”, cum voi ei restructurare, că se petrece furăciune şi tot aşa, deja-ncepeam să ne plictisim, ne-am tras la umbră, ăştia apucaseră să-şi facă rost de printuri de susţinere, apăruseră din neant, puteam privi şi de pe margine, să nu ne alegem ca Guşă.

Ne-am învârtit vreo două ore, am surprins o întâlnire dubioasă între Stolojan, Andrei Gheorghe (Realitatea) şi Corina Drăgotescu (Cotidianul)… Şi io-am făcut poze, că asta fac eu, ţaca-paca cu aparatu’, nu ştiu altă treabă. O vărs acilea, că am auzit că s-a-ntâlnit Sfântul Andrei Gh. mai târziu şi cu Băse şi nu e bine, eu nu ştiu politică, doar vă zic vouă, tata-n pod beleşte capra.

“La umbra carului teve, stătea Gh. cu Stolo.
Şi discutau despre Băse şi alte de p-acolo…”

Aici puteţi să downloadaţi şi un film. Care-l vând şi pă ăsta la Yahoo sau Microsoft sau VisUrât, dacă vor să-l cumpere, oricare, un poc dublu de sămânţă cer, de acolo-ncep negocierea. Bomboane agricole, în lingouri.

***

După care, ne-am întâlnit cu becaliul Jeg, domnul Flaviu Comănescu. Asupra căruia sper să se-ndrepte consecinţele nefaste ale celor de mai sus, fiindcă face posibilă existenţa mea, iar ofiţeru’-mi SPP, alocat de câteva luni, cre’că a primit prima lui zi liberă azi, văzând că-s plicticos, doar ca să-i stric planurile-n ultimul moment. Îl anunţ că şi-a uitat puşcoaca la mine, pe pian în baie. Deci cu Flaviu ş.a. ne-am dus la o expoziţie de grafică digitală, cu invitaţii xeroxate. Când am ajuns, bodiguarzi cu casca-n ureche, socoteli. Da’ lasă, că noi eram ardeleni, i-am făcut din vorbe şi-am intrat. Acolo, numa’ al de Liviu Mihaiu (scruma din ţigară subtil în bunătate de gazon, făcea diversiuni, mima că-şi trage fermoaru’ la şliţ, să nu ne prindem), Cătălin Botezatu’ (avea papuci neasortaţi – cre’că tâmpeşte când o să citească) şi alţii din aceştia, de mi-era jenă să iau şi io o prăjiturică, eu cu trotişca-ntr-o toartă şi cu ac de siguranţă să-mi ţină gacii pe mine. La expoziţia respectivă am mers pentru prietenul Noper, care şi-a vândut lucrarea ce v-am mai arătat-o eu, intitulată Gigi, cu 9 milioane. Nu, n-a cumpărat-o Gigi. Numa’ nume importante în delegaţia Jeg în inima ţării, săptămâna trecută.

În timp, aflăm că Băselu chirăia acolo de unde tocmai plecasem. Şi-şi scăpa puşcoacele, din maşinile sepepiştilor, direct pe caldarâm, când făcea băi în mulţime… N-am putut fi acolo, să le aduc acasă, să le amanetez mai târziu. Aşa c-am renunţat la ideea să-l mai prindem, hotărând să ne înecăm amaru’ într-o bere. Când ieşim, cine tocmai venea la galerie? Dinu Patriciu. N-am apucat să-l las să se dea cu trotineta, ne grăbeam, deşi aproape să-i buşesc portiera am izbândit.

Trag şi eu concluzia logică – cei mai importanţi oameni în stat umblă după curu’ meu.

La vreo cinci zile după fâs!, vine jurnalistul de orientare zălăuană Iulian Duma, cu dezvăluiri şocante în publicaţia sa personală, adică statusu’ de messenger:

***

Apropo, aţi observat că bucureştenii nu ştiu închide o conversaţie telefonică? Nu am nimica personal cu ei, mi-s ardelean şi nu-mi pasă, da’ chiar nu-s capabili. Ultima parte a discuţiei cu un bucureştean începe de la mijlocul ei şi decurge aşa: „Ok, hai, bun, hai, vorbim, hai-hai, ne auzim, hai, hai că povestim, bun, pa. Pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa-pa. Hai. Te sun. Hai că te sun. Hai. Da-da, hai.”

Nu trebuie nici un momenţel pierdut din vedere faptul că tre’ să mă votaţi în continuare la cel mai bun blog, cel mai bun design, cel mai bun de divertisment, cel mai bun personal, la fel cum trebuie să-l susţinem Dacian cu cel mai bun foto/video şi pe Budorel, în scârbă cu al lui în curând cel mai bun tehnologic. Pentru căci aşa este frumos, să bem pentru mine, că iacă ce lucruri frumoase şi numai pentru voi aduc mereu în casă…