Blogosfera noastră este încă mult prea puţin băgată-n seamă, mă refer ca întreg calitativ reprezentat de acei câţiva exponenţi deocamdată aproape în totalitate anonimi care zic cu adevărat ceva, în timp ce câtorva indivizi din ea li se acordă exagerat de multă atenţie. Iar presei, în majoritatea ei orientată pe direcţii ce doar se ciocnesc incidental de interesul informării publicului, i se dă o relevanţă excesivă ca un tot unitar, pe când puţinilor indivizi din ea care chiar merită – insuficientă importanţă.

La noi, eternul etalon de antologie, Zoso, din cât îl ştiu, este un tip absolut bestial. Aş folosi chiar epitete precum săritor şi de nădejde. Dar, ca blogăr (din punctul meu de vedere – ăl’ de cititor) totuşi suge. A avut era lui, incontestabilă. A făcut multe, foarte multe, pentru blogging-ul românesc, pentru că i-a atras pe mulţi la noi în ogradă, a stârnit singur interesul pentru ceva ce era abia la un început precar, din care a făcut o continuare bine fundamentată. Tot astfel a pornit şi trendul blogului de fiţă. Şi a ce e rău, inevitabil, alături de “aşa da”. La fel, tot el a creat cititorii dependenţi, care merg ca oile, indiferent de dreptatea sau lipsa ei din fluierul păstorului. Oricât s-ar ţine de o aparenţă a „profi-blogging-ului”, a adus din afară şi ce mai bine lăsa acolo, deoarece el a stabilit standardele, având (ne?)norocul să fie Moiseul. Dar, inevitabil, îi trece vremea. Vin alţi blogări, cu alt stil. Pardon, cu MULTE alte stiluri şi, cu ei, cititori cu multe alte aşteptări. Genul lui cam trece, ăsta de Maddox neaoş. Care, negreşit, este regăsit de multe ori şi pe Jeg, dar, ca şi la Vali, nu din plagiat, că din porniri proprii… (Maddox n-a inventat nimic, doar i-a pus o etichetă mai colorată. Nici noi după el. Existau cuvintele şi înainte.)

Blogosfera se va mări, dar am impresia că exponenţial vor creşte mai mult ca număr cititorii, nu autorii. Şi fluxul ce va veni se va împărţi, răsfira. Blogării mai vechi, mai ex-controversaţi, tronează în mare parte din inerţie. Situaţia se va echilibra (nicidecum răsturna, deci care veniţi pentru culmi, o să ajungeţi la juma’, fără să mai fie coroane), iar succesul (al irelevantului trafic „de moment” sau pur şi simplu al mulţumirii personale) va consta în conţinut propriu. Eu am băftoc: mă seacă preluările. Ergo, produc (pe degeaba, dar după reţeta proprie) o prăjiturică virtuală bunicică, deci am expunere şi lumea vine la colindat. Implicaţiile şi presupunerile de la aici înspre încolo sunt absolut derizorii. Iaca, deci, mi-am zis şi eu trei paragrafe de păreri, că, dacă se adeveresc, mă citează Bobby la radio peste câţiva ani, iar, dacă nu, oricum nu mai ţine nimeni minte până atunci.

***

Precum ziceam încă din articolul precedent, poftiţi de aici înregistrarea emisiunii “Vorbe Grele”, a lu’ Ciutacul, pe Antena2, unde mi s-a auzit trilul armonios. Puteţi alege între doar bucata cu abordarea mea telefonică (downloadaţi aici, durând 6 minute juma’, cântărind 13 mega şi tot juma’ şi valorând inestimabil), înregistrarea aproape completă ciordită de la Subiectiv (downloadaţi dincolo, 42 de minute, pe la 88 de megi, rămâne?) sau, dacă chiar aveţi chef, varianta lu’ Orădeanu’ (downloadaţi dincoace nu-mi explic de ce 700 şi ceva de megi, dar 47 de minute totale).

În altă ordine de idei, vă anunţ ciocnind şampanie pentru copii că mâine [deja-i azi, 08.06.07] va apărea al 21-lea YMterviu din seria celor luate de Comanescu, de la bloagele Hotnews. Doar că ăsta, număr magic, este cu mine, deci luat “lu’ Jeg”. Ceea ce-i foarte frumos, abia aştept să văz cum saltă toţi ofuscaţii, făcând asocieri.

Până una-alta, de teasing şi ros unghiuţele, poftiţi icilea-şi partea de imediat după abordare şi chiar fix tumna de înaintea începerii interviului, ce-l veţi vedea când mai trece o noapte, cu precădere mâine deci, pe blogul stimabilului Comanescu, de mai sus…

***

Oricum, subscriind lui Budorel, “de la departamentul tehnic”, nu-nţeleg de ce tre’ s-o conducem de fiecare dată pe amica noastră Licurici acasă, când ea locuieşte pe aceeaşi stradă pe care se regăseşte, plin de activitate, un bar de homosexuali. Ce poate păţi pe drum? Să aleagă culorile pentru nişte pantofi?

***

[mulţămim prietenului Andrei, regizorul de filme neplătit pe Trilulilul, pentru poză]

Şi o să ziceţi că am ceva cu ei, da’ de fapt nu, au ei ceva cu ceilalţi. Iaca, direct de pe pagina web, că m-am documentat. Şi mai semnala Crivăţ că nu-i frumos să zici „oameni handicapaţi”. Da’ dizavibilităţi tăt nu m-am dumirit ce îs, deşi am parcurs programul „inteligent” pentru „handi.”