Pe parcursul acestui articol, se va face demonstrat faptul că munca (cu excepţia celei din domeniul alimentar) are ca scop final obţinerea de sex.
Dar înainte de-a da Caesarului ce-i al dânsului, iaca să zăbovim puţin şi la subiectul halelii, să scăpăm de-o grijă, deoarece este pe locul doi în orice clasament, în afară de unde nu participă sexul, circumstanţe-n care mâncarea preia detaşat conducerea. Să vă povestesc o istorioară, fiind demnă de citit de pe Jeg şi pentru că i s-a întâmplat lu’ iubitu’ lu’ organizatoarea de la ClujBlogFest, ce-am pupat-o pe bot la decernare şi, dacă nu vă zic, mă omoară. Nu metaforic. Clinic.
Am un prieten. Iar acest prieten dintre ai mei este un om, la fel ca mine, la fel ca voi. Iar nouă, oamenilor, ni se face, din nefericire, foame. Când acest lucru se întâmplă, încercăm să mâncăm, de preferinţă cât mai repede posibil, nu musai c-am muri fără.
Dar câteodată unii oameni muncesc, din raţiunile ce am promis că le vom limpezi mai jos. Iar când aceşti oameni se îndeletnicesc cu activităţi, ei îşi procură hrana de la alţii, cum ştiţi bine, care muncesc să le-o prepare şi aducă. Şi Răzvan, că de el vorbim, sper că v-aţi apropiat deja, a procedat întocmai şi a comandat alimentul pizza de la o societate comercială de profil, numită “Pizza Cezar”, din Cluj-Napoca.
Să facem o mică paranteză pentru a explica cititorilor neavizaţi la ce profil se încadrează o asemenea societate: (fast-food). Bun.
Din păcate pentru dumnealor, nu îşi pot asuma decât generic titulatura de pizzerie, fiindcă nu au fost până acum capabil să-şi îndeplinească cele două trăsături generale de caracter: mâncare, respectiv repede, reuşind doar jumătatea inutilă solitar cu mâncare, pentru că ce sens are să o faci, dacă n-o mănânci? De fapt, dacă ne gândim bine, a reuşit cu brio să iniţieze un nou concept: slow-food. Cam două ore de slow.
După o lungă aşteptare înfometată, mânat de alte obligaţiuni profesionale, amicul meu a dorit să anuleze masa cerută, într-o măsură că mai sunt chestii la serviciu de făcut în afară de a aştepta mâncarea şi, într-o altă măsură, nici eu n-aş mânca la prânz ce tre’ia să mânc la micul dejun sau la cină ce trebuia la ora ceaiului, nu? În acelaşi timp, a insistat (şi bine-a făcut) să semnaleze organele competente cu privire la acest aspect; în cazul unei “pizerii”, acestea fiind clienţii. Deci a adoptat statusul: „Pizza Cezar suge!”
Eu am găsit că există un număr de două motive necesare şi suficiente pentru care această alegere este perfect justificată:
~ motivul întâi ~
Pentru că “Caesar” se scrie cu “ae”, iar un logo cu litere greceşti, pentru o pizzerie cu nume roman, e pur şi simplu o cretinătate.
~ motivul al doilea ~
Desigur, Pizza Cezar suge.
***
Ah, să nu uităm: să vedeţi voi feed-back. Cezar Piţerul a depus de îndată două plângeri oficiale, prin buzz-uri şi offline-uri pe messenger. Deci, să ştiţi şi voi de acum înainte cum se face o abordare argumentată, când se ia cineva de voi la status, învaţaţi de iaca de acilea „meserie”, direct de la maestru piţer:
Cezar Piţerul: dl razvan antonescu are un status nu tocmai potrivit
Resurse Umane: da ce scrie
Cezar Piţerul: pizza cezar suge
[...]
Cezar Piţerul: Tzinand cont ca nu ati primit un termen orar de livrare nu am avut un contract de timp intre noi.
Cezar Piţerul: exprimarea a fost: cel mai scurt timp posibil
Cezar Piţerul: asa ca, nu ati fost indreptatit sa refuzati comanda.
Cezar Piţerul: si va rugam sa renuntati la “Pizza Cezar suge”
Cezar Piţerul: sa nu starnim tensiuni inutile…..Domnule Antonescu
Totuşi, dacă tot am ajuns la legalităţuri din astea şi nu există “un contract de timp”, io vreau atunci să văd contractu’ în care, dacă cer pizza, mă obligă ei să răspund la interfon, dacă io, spre exemplu, n-am chef.
[Răzvan, marcă Alexandra!]
***
Şi după cum am anunţat…
TEOREMA 1 Munca (cu excepţia celei din domeniul alimentar) are ca scop final obţinerea de sex.
Axiome:
1. Omul, ca să trăiască, trebuie să mănânce, ca individ.
2. Omul, ca să dăinuie, trebuie să se perpetueze, ca specie.
Ipoteză: Muncă pentru sex.
Concluzie: Da.
Demonstraţie
MÚNCĂ, munci, s.f. 1. Activitate conştientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale.
Conform axiomelor 1 şi 2, delimităm „trebuinţele sale” drept mâncare şi sex.
Metoda reducerii la absurd (care alta?)
Conform TEOREMEI 2: Muncesc ca să aduc pită pe masă:
- luăm slujbele aleatorii: manelist profesionist, blogăr, fotbalist amator, conducător TIR transport produse de panificaţie, deputat. În doar jumătate din doar unul dintre exemple, cel al şoferului, ne referim direct la trebuinţa mâncării (vezi A1) şi aducerii sale pe masă (vezi concluzia T2), toate celălalte, inclusiv jumătate din activitatea şoferului, susţinând A2, adică obţinerea de sex.
Dacă ipoteza T2 ar fi adevărată, n-ar fi nevoie de atâtea slujbe, deoarece fiecare ar trăi în propriul său fast-food (sau TIR cu pâine), unde ar mânca şi deci, ar exista, rezultă T2 este falsă.
Dat fiind că totuşi există mai multe slujbe, oamenii, în afară de brutari şi bucătari (vezi A1), muncesc pentru alt ţel decât producerea hranei. Acest ţel este sexul (vezi A2).
Ergo – T1 este adevărată.
[În articolele viitoare veţi putea lectura despre nunta la care-am fost, vom vota prin referendum dacă Dacian mai are voie să-şi continue relaţia cu aia cu care îi, vom depăna amintiri, cugetări şi socoteli şi vom petrece împreună multe-multe clipe plăcute presărate cu surprize la tot rândul...]
Da’ acuma, ca să ne-nveselim niţelaş… Rar fac preluări (cre’că am una sau două), da’ zilele trecute, când îi arătam Sorel-Mihaiului de unde să fure scriptul pentru succederea moto-urilor din capul paginii, am găsit la TheTudor următoarea melodie, ale cărei principii transmise nu le adopt la pachet, da’ măcar are un mesaj şi sunt întru totul de acord cu partea despre muzică şi mai una-alta.
[pentru doritori - dacă ştiţi să cereţi, pe Internetul ăsta larg, poate există cineva, nu ştiu, care să vă lase să ascultaţi varianta mp3]
