… sau exmatricularea de pe holurile liceului… şi scaunu’ la purtare, adică scos din cur…

În urmă cu vreo lună, amicul Ariel era ameninţat verbal cu exmatricularea, după cum relatam pe atunci. Direct de către directoarea instituţiei unde învaţă dumnealui, mai exact faimoasa Lauder Nu-Ştiu-Cum, de-şi face o campanie greşindu-şi numele la tembelizor, muicăăă, de-un penibil a la „zboară puiule, zboară”, că zici că se pregăteau să agaţe-n Ariel, aşa, de sfârşit de an, festiv. Să râdem cu ProTV, despre diplomaţiehehehe. Am rămas perplex când am auzit că aşa se practică prin capitală, că la noi, la ţară, nu mă mai surprinde nimica.

Apoi m-am dumirit: liceul e privat. După ce-am râs până la epuizare pe toate orificiile, am luat treaba-n serios – totuşi, un liceu privat e, cel puţin pentru lege, prima dată un business. Ş-atunci, întreb eu scărpinându-mă tot în orificiile cu care mă hlizeam înainte: avem oligarhii învăţământului?

După blufu’ infect cu „strângeţi boarfele şi pleacă”, de s-a trezit Ariel acasă, cu ghiozdanu’-n braţe şi fără alte socoteli, săraca doamna mă-sa nu ştia mnica, doară nu catadicsiseră s-o contacteze, a urmat o perioadă de „tiptilaj” al liceului, deoarece-ncepuse să se burzuluiască blogosfera, dar mai rău pentru ei… presa. Adică văzuseră ei că – acte-neacte în regulă SAU DEFEL – totuşi nu dă bine să dea pruncu’ afară cât încă lumea nu era cu mintea-n vacanţă, că apare pe la gazetă scris rău…

Hopaaa. Şi la o şcoală ce-şi face banu’ de pe a veni elevi în dumneaei pentru a o îndestula – “bad PR is not so good PR”, făcând astfel excepţie de la regulă. Deci au tăcut chitic. Nu l-au chemat pe Ariel înapoi, da’ a venit el singur. N-a zis nime’ mnica.

După cum i-am zis şi Arielului atunci: n-ai ce te stresa. Vorbe ce reverberează din cancelarie, dacă nu se riscă nimenea să le semneze, au valoare cam cât hârtia igienică de la buda şcolii, poate chiar mai puţin un pic, mai ales că-ţi rămân întipărite doar în minta ta de copil credul, deoarece, repet, nu-şi pune nimeni numele pe ţidulă şi funcţia la bătaie pe aiureli de astea, pornite din creieri stătuţi, care-au dat de Internet de curând şi nu-ş’ ce-i aia dreptul constituţional la libera exprimare a opiniei.

Şi aşa s-a dezumflat şi problema. Pe moment. Până când, săptămâna asta, iară zuzmăiau muştele pe la şcoală. Mna, căcat. Cică lu’ tăţi de-au comentat la Ariel – nota 7 la purtate, iar lu’ scribu’ în sine – 4. Eu, curios din fire, dau vorbesc cu tanti mă-sa: Da’, domnucă, da’ v-au zis? I-au zis un căcat cu apă rece, aia i-au zis. Ce ţie-n România legătură dascăl-părinte?! Dic aceea! Nu se există. Acolo dascălu’ pare că nu-i dascăl. Şcoala fiind privată, ei or fi dealeri de educaţie? Da’ număr la serviciu clienţi? N-avem, doamnă, păşi de aici.

Păi, maică, după ce l-or trimis acas’ acuma o lună pe gubil şi l-or futat psihic, parc-o chemat-o-ntr-o doară la o-ntâlnire, care până la urmă s-a contramandat înspre niciodată, că „nu mai era vreme”.

Şi iac-aşa, scoate pruncu’ de la ore, bagă-l în origini, metaforic şi tot aşa. Las’ că se căleşte. Bun.

Şi, la sfârşit de an, deci nimica sigur. Neşte beşini în vânt, să-mi scuzaţi pleonasmul. Până când vin carneteleee. Oglinda elevului.

Şi se uită Ariel, precum râma-n piatră, ce s-o fi gândit: Oglindă, oglinjoară… da’ ce pula mea caută patru ăsta la purtare aici?

Dilemă estetică, de altfel, firească, deoarece până a fost carnetu’ la şcoală şi-a venit înapoi, cin’ ştie prin ce mâini a trecut? Deoarişce nu l-a semnat nimenea. (Ne reamintim chestia cu nime’ nu semnează ce nu garantează.) Diriginta, săraca, nu m-aş mira să fie prinsă la mijloc în toată socoteala. Unde să-ţi protejezi elevii, când nu te poţi proteja nici pe dumitale?

Amărut’ Ariel, ce ştie el? Dacă ar putea, s-ar muta şi să-şi vază ăia de vărzărie. Da’ poate? Poate nu. Crezi că cu nota picată la purtare şi nesemnată şi pe degeaba şi fără Consiliu şi fără părinţi te primeşte cineva să sugi de la ţâţa vacii educaţionale, pe orice păşune liceală ar rumega? Nu te primeşte, dragă. „Mergi rezolvă-ţi baiurile!”, o să fie răspunsul, oriunde te preumbli, şi-ţi închide ghişeul în nas. Şapca-n cap, ţigara-n gură, tractorist, te doare-n… blog.

Da’ în fruntea bostănăriei, şede Tova, bişniţara. De ea cine ne apără, tanţo Justiţico?