Ariel, copil pre-cock-ce, dacă-nţelegeţi aluzia. Dacă nu, îi legat de circumcizie, uitaţi-vă în dreapta, pe Internet.
V-am zis în articolul precedent de stimabilu’ Ariel şi cum încearcă dragii de la liceul său să i-o tragă festiv, cu tot felul de dubăşenii care eu sugerez să se lase mai mult sau mai puţin penal, în sensu’ că prin tribunale, unde eu sigur o să merg spectator cu pop-corn, să mă uit cum chirăie Consiliul Profesoral care s-a gândit el să semneze acolo la condică şi să-l filmez cu telefonu’ mobil când îi trage pe toţi membri chirăind poliţia la camerele cu aer şi libertate condiţionate şi să-i urc pe Trilulilu, să râdem toţi cu toate orificiile noastre în cor, de atâta tontime.
Mna, aflaţi că s-a studiat problema. Ba mai mult, procesul verbal de la şedinţa fantomă, cu motivele „scăderii notei” a fost trimis cică acasă prin, i-auzi, POŞTĂ! Blehehehe, ca să mă exprim aşa elegant. Dar într-o copie aflată la ei la dosar se pot deja citi, deoarece scrie căci… Iaca, nu cred că ghiciţi.
Păi, stimabililor, Ariel deţine nota la purtare 4 deoarişce are “ieşiri anti-semite”. Mă-nţelegeţi? Nu? Iaca să vă bag într-un context aşa mai detaliat: Ariel este evreu.
Adică în timp ce el se-ndeletniceşte cu anti-semitismul pe Internet, are şi responsabilitatea de-a-şi creşte perciunii. Astea, desigur, în viziunea conducerii de la liceul pricinar, care-i majoritar creştină!
Ceea ce, pentru mine personal, e o mare mândrie. Ariel, despre care mă gândesc tot mai serios să-l fur şi să mi-l însuşesc, să-l ţin într-o cuşcă şi să facă manifeste Jeg pentru coji de pită, că are spiritu’, este, până la frageda lui vârstă, un mic hitlerist. Reuşeşte să se urască pe sine însuşi, c-o determinare publică ce-i pedepsită şcolastic cu o promptitudine de admirat. Astea toate în acte. (De aia aştept eu să văd numele cele misterioase… Să ştie omu’ cum completează plângerea.)
Ceea ce-i bine pentru mulţi oameni, că într-acest fel, Vadim se poate-nscrie cu lejeritate la Lauder Liţeum sau “The School that is High”, să îşi ungă dimineaţa evrei pe pită, ţigani, unguri, tăt ce vrea şi ce riscă este să-i scadă nota la purtare. Şi mult timp dup-aia nici n-o să afle, că până se mişcă mutalăii să-l anunţe pân porumbei mesageri, îşi termină treaba.
Da’ tot discutând eu despre Ariel aşa, mă-ntrerup că simt ceva. Mă miros subsioară. Nu-i de la mine. Strâmb din nas. Ridic un deget (din fund) şi cer concentrare. Când mă-ntorc…
Păi, Nihasa se cacă pe dumnealui…
Care nu ştiţi ce-s lolismele, ei bine, dânsele sunt nişte lucruşoare de râs afară tare, făcute pe o poză. Adică iei pe cineva tras în chip şi-i adaugi un textuleţ tembel, după care lumea-l arată cu degetul pe personaj, iar el recunoaşte că-i amuzant. Astfel de lucruri fac pe la noi don’şoara Mărie Jenică şi scârboşenia Goagele Kaizăr, în lipsa de sex unul cu celălalt. Şi fac la nesfârşit, nesfârşit fiind până-ncepe Nihasa a se cufuri reflexiv afectat emoţional. Da, aflaţi că dânsul este primul căruia i se pare că „nu-s funny lolismele”, ceea ce-i o contradicţie logică, lolismele fiind funny prin definiţie, că le zice cu lol şi sufixul substantival în plural. Da’ Nihasa nu este de aceeaşi părere cu restul omenirii. Asta, desigur, fără nici o legătură cu faptul că Nihasa apare-n câteva. Pardon, apărea! Apărea până a zis că el se vrea scos de acolo cu pozele alea. Care poze? Păi, în genu’ lu’ asta.
Ş-aşa că-i mai ofer eu câteva, cadol. Să compenseze cât a lipsit de pe Internet. Şi cum să zică el că-s „bad publicity”? Păi, dacă nu-l vedem în aste ipostaze, nu mai îi era nici un „publicity” deloc, să zic aşa. Ba nu, că are blog. Unde lumea intră şi citeşte. Da’ nu mult timp, băi, Nihasa, c-acolo nu-s lolisme cu tine. Fă-ţi, bă, auto-lolisme, nu fi fraier.
***
[sus, dreapta, Ariel]
***
[sus, stânga, Buddha]
***
***
[sus, dreapta, juma' de Gramo. Mă rog, treime mai recent.]
***
[cu spatele, cealaltă juma' de Gramo, restu' nu ştiu]
***
[dreapta, nu ştiu]
(ce ziceţi, acum că iar răscolesc căcatul, stropeşte Dece-ul ca veceul?…)
