Vă rog nu mă mai citiţi, deoarece scriu toate tâmpeniile.

Lucrurile astea nu sunt nici măcar interesante. Ce faceţi aici toată ziua? De ce intraţi la mine pe site? Nu îmi răspundeţi, că întreb doar retoric, încercând să demonstrez un punct de vedere: faceţi deloc; intraţi degeaba. Sunteţi proşti. Vă distrează nişte mizerii.

Nu e nimica ce v-ar putea informa sau ajuta din textele mele. Ar fi poate noţiunea înşelătoare de divertisment; dar e falsă; nu vă ofer ceva cu fundament sau morală, vreun miez de puternică încărcătură, doar nişte decojeli sleite; sunt nişte imbecilităţi din care trageţi voi fiecare ce concluzie vreţi, de cele mai multe ori greşită, întotdeauna de o importanţă realistă şi întotdeauna fără folos, cu care v-aţi fi descurcat şi altfel, oricum, sau fără.

Poate vă înveselesc situaţiile prezentate de mine, prin care vă puteţi asocia cu cineva care are trăiri la fel de slabe ca voi, dar vă scuteşte de vinovăţie, fiindcă se întâmplă altcuiva. Însă asta nu justifică nimica. Denotă doar că sunteţi nişte trişti, care vor să se consoleze cu supărarea altcuiva.

Eu, autorul, sunt o persoană cu puţin caracter. De ce rezonaţi cu mine? Par captivant, doar pentru că fac lucrurile să arate simple. Ele sunt la fel de complicate şi pentru mine şi mă descurc cu atât mai puţin.

Tot oscilaţi orbecăind între a crede ba că eu sunt străin de ipocrizie şi atunci mă stimaţi şi admiraţi, simţindu-vă voi înşişi doar nişte lichele, ba că de fapt puteţi desluşi minciuna printre rânduri lăbărţat tricotate, caz în care vă fericiţi imbecil că aş fi eu cea mai joasă speţă şi vă atingeţi sufleteşte de satisfacţie.

Mint aproape tot timpul. Pe toţi, în toate circumstanţe, aici, faţă în faţă, în relaţii, în prietenii, în familie, la lucru.

Vă ascund tot felul de lucruri, fiecare foarte-foarte importante. Declară lumea că-i place că eu “zic orice”. Câtă idioţenie! Aşa i-am convins eu pe toţi, dar e ceva închipuit! Nu e adevărat! Nu vă zic tot. Nici măcar nu vă zic ce contează de-adevăratelea. Nu v-ar preocupa nici aia, ştiindu-le, dacă ar fi să fiţi perfect conştienţi, dar nu sunteţi şi aveţi senzaţia că vă pasionează până şi nimicurile pe care vi le împărtăşesc, doar pentru că am priceperea de a le exprima frumos. Nu-s nimicurile mele, mutălăilor! Sunt exact aceleaşi nimicuri pe care le aveţi şi voi.

Vă zic un pic peste cât vreţi şi puteţi să auziţi şi atunci sunteţi deja covârşiţi, credeţi că-i mult, da’ e fix cât vreau eu să ştiţi şi tot să ies eu bine la sfârşit. Voi ziceţi că sunt sincer şi asta apreciaţi. Tâmpiţi naivi. Toată auto-expunerea aia “absolută” care vă compleşeşte şi cu care v-am obişnuit din partea mea este infimă pe lângă manipularea insesizabilă care-o-nconjoară, ascunzând toate detaliile vulnerabile, pe care mi-e frică să le aflaţi.

Nici măcar nu vă faceţi griji că vă este hrănită curiozitatea exact cât trebuie ca să o-nghiţi deodată cu ea înecăciunea de falsitate pe care o maschează.

De exemplu, tura trecută am avut un articol despre noua mea iubită. Cu tot felul de amănunte insipide, alea care vă îmbucură pe voi şi evident c-au iritat-o pe ea. S-a supărat şi l-am şters. Aveţi senzaţia c-o să risc bunătate de iluzie că ar putea ţine vreodată la mine, ca să-mi menţin integritatea în faţa părerii voastre circumspecte? Mă cac pe voi! Şi dacă la sfârşit mica proastănacă mă părăseşte pentru cine-ştie-ce alt pretext nesemnificativ, n-o să-mi pese că v-am dezamăgit atunci, de mult.

După articolul ăla, am scris un articol despre ceva colege de-ale ei de apartament. M-au sunat în disperare să dispară. Că acuma parcă-s la cheremu’ fiecui s-o fi jenând că apare aici. Evident c-o afectez tot pe noua iubită, fapt pentru care am să şterg teatral şi celălalt articol, până o să uite, după care o să-l pun înapoi, că doar n-o verifica în fiecare zi dacă-i publicat.

Să vă dau un exemplu de măgărie lipsită de substanţă care vă intrigă pe voi: în perioada asta am nişte probleme de erecţie. Bun? Aşa, şi? Practic ăsta trebuie să fie articolul nou. Cum am simţit că mi se întâmplă, ştiam că trebuie să mărturisesc. Numai eu oi fi având asemenea simptome? Avem o premieră anatomică? Nu vă regăsiţi voi sau amanţii voştri fiecare în preocupările aste sau, dacă nu, în altele sau dacă în nici unele – asta vă îmbărbătează?

Nişte vorbe foarte măiastru meşteşugite despre cum mi se scoală incomplet penisul şi publicul e mulţumit. Mă frustrează şi nu găsesc o explicaţie. Vă rog ajutor. Când îmi trece, revin masculin cu vestea şi trecem mai departe la alte inepţii. Mna? Îi bine?

Pe de o parte, ar tre’i să ne dezvelim total – da? – pe de alta nu pot detalia foarte mult – nu? – deoarece dup-aia o să fie necesar ca părinţii fetei să bănuiască scenarii sexuale între mine şi fiica lor, care nu-i cel mai sănătos lucru pentru relaţia mea cu ei. De notat, totuşi, că pot avea disfuncţii erectile şi singur, nu înseamnă că domnişoara nu este şi nu va rămâne veşnic una, nepângărită, iar nepoţelul lor nu va putea fi Iisus a doua oară, prin act divin – care, de altfel, se potriveşte, fiindcă aşa sunt şi eu. Aşa că a doua parte a articolului trebuia să fie despre ei şi cum i-am cunoscut. Ce legătură ar fi avut probleme mele erectile cu faptul că m-am întâlnit cu tata şi mama fetei? Aparent nici una, ba chiar indicat, dar ar fi fost o întregire efervescentă de idei.

Ipocriţilor şi speriaţilor ce suntem.