Trec printr-o uşoară perioadă de nelinişte ciudată. Fiindcă mai toate elementele de prin jurul meu se dovedesc fie false încă de început, fie defectuos administrate pe parcurs. Am senzaţia copleşitoare că se cumulează toate minciunile într-o tensiune dificilă, pe care n-o s-o pot stăpâni.

Nu vă prea precipitaţi. Încep să pierd controlul asupra înşelăciunilor necesare, scornite de mine ca să mă protejez de alţii sau ca să-i protejez pe ei.

Şi simt că nu mă mai descurc, aşa cum reuşeam înainte, să văd clar prin diversele viclenii şi ipocrizii justificate ale celorlalţi, care mi le administrau, menite să se protejeze ei de mine sau pe mine de ei.

Mi-e tot mai greu să ţin şirul tuturor născocirilor mele, pe care le-am susţinut altora drept sincere. Şi nu-mi mai vine să cred toate perfidiile ce mi s-au zis şi pe care le-am luat de bune.

Am o relaţie lipsită de autenticitate cu absolut fiecare persoană pe care o cunosc, iar fiecare în parte se întreţine la fel de artificial cu mine.

Trec prin stări alternative. Mă tulbură diverse aspecte destul de superficiale ale problemelor mele, dar asta nu mă deranjează în mod special, pentru că neorânduiala din viaţa mea mă distrează totuşi mai mult decât o rutină plicticoasă sau o linişte garantată.

Însă ceva este foarte greşit.

Mi-e acum frică să am încredere în cineva şi, mai rău, mi-e frică acum să mai am încredere în mine. E vorba de adevăr sau neadevăr şi că nu pot face diferenţa, în nici unul dintre cazuri, nici măcar al meu.

***

***

Mă bucur că înţelegeţi. Altfel, am avut un accident cvasi-sexual. Să vi-l povestesc, da? Fireşte, ce altceva căcat vă interesează pe voi, că nu emoţiile mele pătrunzătoare, ci suferinţa fizică, directă, palpabilă. Nu pot avea accidente sexuale, dacă mi se întâmplă doar cvasi-sex. Nici nu ştiu dacă nu cumva, de fapt, “pseudo” e prefixul mai potrivit pentru cât ne-sex s-a desfăşurat.

Se făcea că mă hârjoneam în ceas de noapte c-o domnişoară. Nu eram la unul dintre noi acasă, ci ne găzduia cineva, deci eram în vizită, ca să vă ajut să cuprindeţi întreg penibilul situaţiei. Ne-am trezit buimaci, într-o situaţie, aşa, mai dubioasă pe care nu v-o detaliez acuma, dar – ca să reţineţi – care nu invita neapărat la un futai. Nu mi-era rudă, zic doar că nu eram noi doi chiar în momentul cel mai propice dintre mine şi ea să ne împletim într-o iubire păcătoasă. Ba chiar invers, cur în cur era poziţia oficială impusă.

Am început, deci, să ne tăvălim, cu o lăcomie amestecată cu regret şi greşeală. Ne-am tot solicitat noi şi respins unul pe cealaltă, mai concret – una pe celălalt, pentru câteva secvenţe confuze de pasiune, până când ne-am oprit cu determinare, că astea doară-s treburi pentru oameni cu principii şi decizie, nu inconştienţi şi lipsiţi de simţul răspunderii ca noi, aşa-i? Nu putem să complicăm lucrurile, să stricăm prietenia, să periclităm echilibrul, să primejdiuim liniştea noastră comună atât de caracteristică şi reconfortantă.

Şi ne-am întors pe câte-o parte, într-un eşec al înfrângerii, că totul era oricum eronat, în ceea ce se petrecea. Clipite în care ambii am simţit în jurul nostru cu surprindere ceva similar produsului unei ejaculări premature. Nu, veţi fi surprinşi, nu asta este teribila nenorocire. Măcar atâta treabă ştiu, că dacă tot nu mă fut, măcar nu ejaculez prematur. Nu asta era tragedia.

Peste tot era sânge.

Iar când spun peste tot, mă refer: pe mine, pe boxeri, pe tricou, pe ea, pe pantaloni, pe faţa de plapumă, pe plapuma din ea, pe cearceaf, pe păturica de sub cearceaf. Pe ste tot.

Măi, io-am mai făcut jumătate de sex şi cu alte ocazii şi nicicând n-a fost atât de dramatic, pricepeţi? Victime au fost, într-adevăr, dar pagubele – mereu sufleteşti.

Ne-am verificat, ne-am sucit, ne-am pipăit şi nici unul dintre noi nu părea să fie rănit, cu excepţia că eram eu. Mi se rupsese ceva pe pulă. Nu reuşeam să mă lămuresc ce. Aşa că ne-am apucat să spălăm după noi. La oameni acasă.

Am scăpat de toate dovezile, ne-am strâns frumuşel bagajele şi-am aşteptat convalescenţi şi cuminţei ora plecării. Le-am explicat ospitalierilor amfitrioni, ca nişte musafiri cuviincioşi, că de ce li-s toate ude în casă, ne-am despărţit cu îmbrăţişări şi ne-am cărat, cu promisiunea solemnă că mai venim.

Am ajuns acasă câteva ore mai târziu, iar eu, lezatul, mi-am vizitat prietenii de la Urologie, care mă ştiau de pe când îmi sucisem coiul, într-o istorisire la fel de antrenantă. M-am apropiat eu de ei, şoptind delicat, încercând să le sugerez mai mult silabisind ce problemă aveam. Pentru ca şeful lor să ragă: “No, da’ ţî s-o rupt frâu’?!”

Da. Într-adevăr, mi se rupsese aţa. Ştiu, aduce a o poveste cusută cu aţă albă, dar, în realitate, este descusută, şi nu cu aţă albă. Pare ceva cu care m-aş lăuda?

Am mânjit cu sânge rece celestra împrejurare a ospeţiei decente şi de caracter, m-am dezamăgit pe mine însumi şi am eşuat magistral cu fata.

***

***