Lămâia asta s-a stricat. Câh! E dulce.

sari la comentarii

DiacriticeOferiteIeri am mai lucrat puţin la frumoasa mea relaţie ce va să fie, exact din motivul exprimat, adică să fie frumoasă. Adevăru’-i că nu pentru mine. N-aş vrea să vă dezamăgesc, atâta tot, nu m-aş mai suporta.

Vedeţi voi, eu sunt impulsiv (într-un fel care nu dă greş, desigur, doar că uneori nu văd din timp cum trebuiau să meargă lucrurile, iar când ce-mi doream o ia pe arătură, îmi impun că doar mă înşelasem cu privire la direcţia initială şi, de fapt, calea nouă devine astfel mult mai potrivită) şi consider că scânteile emoţionale sunt cele mai sigure baze ale unei mari iubiri.

Lumea nu e conştientă că relaţiile se strică după ce ele există şi, de cele mai multe ori, după ce există de prea multa vreme. Nu ştiu cum au găsit oamenii etalon în longevitate, când e clar că ea însăşi e parametrul degradării.

Dar abia acum am realizat că poate fi utilă şi o abordare mai diferită. Nu vă bucuraţi încă, dragii mei, când zic că “am lucrat” e doar o formă plăcută a faptului că încă nu îmi pot consuma dragostea cu fata. Că dacă era altfel situaţia, v-o prezentam aici, cu profil şi toate cele, cum aşteptaţi cu sufletu’ la gură. Sau ziceam că am terminat toate pregătirile. Dar eu am zis că am lucrat, cum voi şi repeta de mai multe ori pe parcursul vieţii mele, până voi renunţa la idee, fie nemaiamintind şi ignorând orice semnalări ulterioare, fie întorcând-o mai târziu din condei, în fiece justificare derizorie, de care voi nici din principiul că vă zic acum n-o să vă daţi seama mai încolo.

De fapt, am pierdut vremea în oraş, tânjind, după care am venit responsabil acasă, deoarece se făcuse vremea în care trebuia să intre în funcţiune descurajarea. Totuşi, în mod absolut surprinzător, ceea ce era înainte această certitudine nu s-a concretizat până la final. Deci am mai ieşit o tură în oraş şi am mai luat o porţie de deznădejde. Nimic.

Acesta a fost momentul de turnură în care am început vădit să mă îngrijorez. Poate până în punctul respectiv reuşeam să mă mint că totul este în regulă şi că meniul tradiţional de autocompătimire, regret, neputinţă va veni, chiar şi sleit, dar nu a fost să fie. Situaţia era dramatic de normală. Am încercat să mă automutilez sufleteşte, mă gândeam că poate dacă-mi dau un pic de avânt depresiilor… (Nu ştiu dacă o să fie amuzant articolul până la sfârşit, da’ promit că-ncerc. E un fel de umor şi ăsta, experimentez, daţi-mi o şansă.) Şi, la fel, nici o reacţie. Sufletu’-mi stătea în fund pe bordură, julit şi râdea la mine. Nu râdea de mine sau să-şi bată joc, râdea aşa, de situaţie. Se distra.

Încep să nu mai găsesc sensul a ceva ce merge. Sau care se desfăşoară singur. Deci decurge, o duce bine, adică. De fapt, nu încep să găsesc, că termin să caut – era inutil, nu exista obiectul. Că, de exemplu, măcar cu o chestie nefuncţională poţi zice că ai un scop, merită ceva, pentru că există – nu? – ca să o treci la nivelul de a funcţiona. Da’ cand ajunge acolo, ce? De aia nici nu terminăm chestii, că cu cât ne apropiem de-o finalitate, cu atât mai mult nu mai are rost. După ce să termini ceva, când sunt atâtea lucruri neîncepute?

Nelegat de asta, am descoperit şi de ce nu-mi place bârfa sau să judec pe cineva, doar de dragul de a-mi da cu părerea. Păi, actele astea anonime nu sunt nici pe departe îndeajuns de distructive. Nu mai ştie lumea noului mileniu aprecia o jignire dată personal. E penibil.

Dar revenind… De fapt, cre’că dac-ar fi totuşi de ales un fruct care să se strice şi să ramână încă în parametrii unei anumite calităţi, lămâia are cele mai mare şanse.

Ziua următoare…

Gata, m-am liniştit: azi m-am simţit mizerabil. Mi-am făcut reale probleme că mă defectasem, dar acum totul s-a limpezit. Sunt încă destul de capabil să mă complac într-o situaţie degradantă.

Pe de altă parte, nu sunt singur. De exemplu, Deja Nu Preafericitul Patriarh începe să se răcească. Asta nu-i o remarcă extremistă, sunt convins că e mai mult decât mulţumit de situaţie. Că nici mie nu mi-ar conveni, de pildă, sa fiu un stârv electoral, fix în timp ce sunt relativ ocupat cu a fi mort. Aşa că subscriu la părerea post-mortem, care sunt convins că o are despre asta şi ne-ar şi împărtaşi-o, dacă n-ar fi – repet, cu motive! – incapabil să se opună statutul lui de cadavru politizat.

Şi, cu riscul de a exagera în cugetări, pe sfârşitul zilei am avut şi parteneriatul social ideal cu o tânără domnişoară. Ceva serios, cumsecade, de o seară, în care a tăcut naibii din gură. M-am simţit mai bine decât în cea mai intensă iubire (evident, eşuată), ce m-o fi încercat vreodată. Era absolut dizgraţioasă fata, datorită exclusiv vestei din fâş de-un galben de te dureau dinţii, pe care în cine-ştie-ce-moment de întunecime a minţii o alesese, dar oricum mai fermecătoare decât orice altă diva în locul ei, care-ar fi făcut greşeala să vorbească. Tocmai a dat-o-n bară, a încercat să-mi zică ceva şi să vadă ce scriu. Ne-am despărţit într-o scenă penibilă, demnă de povestea atât de frumoasă a ceea ce a fost între noi. I-am zis că nu mai vreau s-o aud. Oricum, chiar dacă totul s-a sfârşit aşa repede, sunt încă decis pe viitoarea mea relaţie de care vă tot zic.

Oricum, sentimentele mele sunt în acest moment atât de amestecate (nu că se schimbă, doar se omogenizează), încât am făcut cunostinţă, în sfârşit, cu o clasică fantezie sexuala de a mea, de pe vremea când eram la liceu, căreia nu i-am vorbit vreodată. I-am dezvăluit relaţia noastră, iar ea m-a făcut să dansez. În sensul de “pe muzică”. Cu picioarele. Îmi spunea o doamnă că nici măcar nu-i nuntă, dar eu o făceam CA la nuntă. Se pune? Da, starea mea este ATÂT de dramatică. Preafrumoasa domnişoară era, culmea isteriei hormonale, la pachet cu o prietenă, iar la final s-a lăsat cu nimic, cum era şi de prognozat, pentru un rateu notoriu ce sunt.

Şi tot în procesul ăsta mi-am dat seama că “frumos” este, de fapt, doar un eufemism pentru “urât“. Între timp, stimabilul Ciutac a plecat de pe tarlaua sa, mi-a lasat cheile de la panoul de admin (ce decizie tragică, cu urmări ce nu pot fi prevăzute) şi am şansa să scriu la el pe blog, în calitate de el chiar. M-am şi apucat, cum prea bine puteţi vedea, apăsând această propoziţie.

Şi, ne arată Denisa, lui Moafle i-au dedicat, în sfârşit, cel putin o gură de canal. I-au greşit numele, dar, ca intenţie…

MufleGuraDeCanal

***

Îngrijorat pentru targetu’ acestei organizatii, vă-ntreb şi eu: câti v-aţi pus vreodată problema asta? Că, uite, ei au amplasat-o atât de inspirat, ca să vi-o puneţi, totuşi. Cine căcat s-a întrebat aşa ceva în viaţa lui? Să fie, oare, ei atâtia, cât de-o dezbatere? Mi-e frică.

framantarileinchinaciunii


21 comentarii

zi si tu ceva
  1. August 5, 2007 la 21:00
    link permanent
    mea zice ca:

    Cata zbatere interioara! Te si umfla rasul. Emotionant.

  2. August 5, 2007 la 23:43
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Doamna, daca stricati acest moment de intensa incarcatura, va pleznesc.

  3. August 6, 2007 la 00:02
    link permanent
    mea zice ca:

    Fara diacritice???? SCANDALOS!

  4. August 6, 2007 la 10:59
    link permanent
    Adela zice ca:

    “direcţia initială”, “orice altă diva în locul ei”. Hai hai, nu-ti fie lene…

  5. August 6, 2007 la 11:00
    link permanent
    WhiteWolf zice ca:

    Ce de foame, ce de zbucium…..
    Nici nu ma pot hotari: inutil si futil sau, pe direct si repede inainte da’ halatu’, cat e halatu’ ?

  6. August 6, 2007 la 18:27
    link permanent
    Flaviu zice ca:

    da cum ai rezolvat bre cu diacriticururile alea?

  7. August 6, 2007 la 18:57
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Or sponsorizat fetele. Si va sa mai profit.

  8. August 6, 2007 la 20:16
    link permanent
    caty zice ca:

    bravo, copile… deci se poate. sa mai scrii si asa.

  9. August 6, 2007 la 22:59
    link permanent
    WhiteWolf zice ca:

    Mno ca m-o pus dreaq sa citesc si a doua oara.
    Pfoai….
    Bah, koishor, ia sa-ti cumperi tu butoi.. Din ala mare si madru, daca se poate chiar si nou. Trainic.
    Si-apoi sa-ti iei lãmàia si sa te bagi sa faci “càh” acolo. Da ? – Diogenosule

  10. August 6, 2007 la 23:22
    link permanent
    andreea zice ca:

    deci daca trebe sa organizez o preselectie de gagici pt tine, numa sa graiesti ca ma supun. Nu am vrea ca un baiat atat de sensibil, de frumos si de istet sa se piarda pe traseu :D

  11. August 6, 2007 la 23:46
    link permanent
    Raluca zice ca:

    “Sufletu’-mi stătea în fund pe bordură, julit şi râdea la mine.”

  12. August 6, 2007 la 23:47
    link permanent
    Raluca zice ca:

    Nah ca nu s-a postat tot comentariul.
    In continuare, ziceam ca e zi istorica Jeg si ca trebuie crestat in grinda.
    Ce e exact chestia aia? O personificare? O metafora, o alegorie?
    Ah, dar vai! Cat tragism!

    Totusi, compatimesc. Inseamna ca e grav.

  13. August 7, 2007 la 00:21
    link permanent
    ania zice ca:

    ‘Fratilor, ce să facem?’ :) ) am intrat pe al lor site sa vad daca nu au ceva si mai palpitant! GROAZNIC

  14. August 7, 2007 la 01:11
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Pe al lor cui? Care lor? Dansul, eu?

  15. August 7, 2007 la 01:11
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ralucă, tu ai anume probleme de orientare cu comentatu’. O sa trebuiasca sa te-nvat asa, intr-o scena din aia de biliard, baiatu’ timid arata cum se tine tacu’-n mana etc. :)

  16. August 7, 2007 la 16:46
    link permanent
    light zice ca:

    Darius, postarea asta e facuta in stilul TETELU’ :)

  17. August 7, 2007 la 16:53
    link permanent
    WhiteWolf zice ca:

    light, rau nu zici :)
    Doar ca acela le da explicite pe cand Diogenosu’ inca se uita cum sare sufletu’n metafore .
    Din el pe bordura sau vice(et)versa

  18. August 7, 2007 la 21:51
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ruşâne, e sunt unic, cel mult “ca mine”. Niciodată altceva.

  19. August 7, 2007 la 21:51
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Ok, uneori ca Ciutacu sau mai bun…

  20. August 7, 2007 la 21:51
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    DA’ ATÂT!

  21. August 8, 2007 la 11:54
    link permanent
    light zice ca:

    Modestule!:P

un trackback

  1. de la Denisuca » Lămâia stricată a lui Darius pe Aprilie 13, 2008 la 01:23

    [...] Cum care lămâie? Aia din titlu. [...]

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)