Jurnalul Editorialistic de Groza

NOTĂ: Acest articol, subiect şi/sau interviul cu Băsescu a(u) fost preluat(e) sau discutat de: bloguri – Andrei Crivăţ – Jurnal de noapte, Ciutacu.ro (via Andrei), BlogReviewMarketing Politic – Despre politică şi facerea ei, Piticu.ro, De ce? Blog, WhIteWolf, OPC, Fulgerică, Golanu, The Cris Mood, Cru’s, The Sebastian Buhai Blog, Darius_II, Blogul.ro, Groparu’, MSH’s, Fenomental, Colateral, Adrian Ciubotaru, Boyarul – idei de împrumut, ContraSENS, Metropotan, Rezistenţa Urbană, Manafu, Fluture; presă online – Cotidianul., Monitorul de Cluj (pe print a doua zi); televiziune – Antena3 (buletine de ştiri, începând cu cel de la ora 18:00, înregistrare aici), Antena1 (Observator, ora 19:00, înregistrare aici). Se prospectează şi în Clujeanul. Dacă aţi văzut voi p-altundeva sau am omis ceva, să aflu.

Nu vreau să influenţez pe nimeni cu acest articol. Dar dacă voi CONVINGE pe cineva, atunci nu-mi va fi ruşine. Până nu demult eram decis să nu fac efortul fizic de a merge la vot, dar mi s-a băgat în cap la şcoală şi de către mass-media că e singura mea şansă, în calitate de cetăţean, de a-mi controla acest statut. Acum aleg să-mi exercit practic acest drept teoretic.

În urmă cu câţiva ani, am votat D.A. Acum să votez N.U.?!

Nu o să aflu niciodată cine mă minte şi cine nu în acest joc. Plătesc o taxă la o facultate ca să învăţ ceva realist, că e conceput să fie perfid, altfel nu poţi intra în el, şi ca că învăţ să îl câştig. Oare cât de bine se păstrează, în aceste condiţii “fierbinţi”, scopul înălţător iniţial, nepătat de diverse mucegaiuri şi măcar comestibil, dacă nu bun?

Prin conexiunile simple din căpşorul meu, aşa prostuţ cum o fi dânsul, îmi vine greu să cred că, prin definiţie, cineva poate ajunge sus fără să se mânjească. Totuşi, am încercat mereu să accept că asta este o chestie elementară şi, pe cât pot, să nu o leg de personalitatea nicicui, ba chiar să recunosc măcar faţă de mine însumi că probabil, pus în acelaşi… vapor (?) naufragiat moral, aş cădea şi eu victima propriei mele umanităţi. Ştiu, cuvinte mari, aveţi răbdare, nu am nici un scop nobil, nici un ţel idealist – am o convingere şi mi-o susţin.

Tratez cu scepticism orice autoritate. Cert este că detaliile unor mizerii care cu siguranţă s-au făcut, se fac şi se vor mai face “la putere”, indiferent de cine o deţine sau unde se manifestă, nu le voi cunoaşte niciodată. Aleg, egoist şi pentru propria-mi protecţie, eventual a celor apropiaţi, ca în ceva ce nu pot să cunosc vreodată în totalitate să nu-mi pun nădejdea.

Dar nu o să desfiinţez din start. Voi fi precaut. Aşa că mă voi lua după ce-mi este hrănit direct. Chestiuni simple, la nivelul meu de raţiune, nimic mai mult, nu mă hazardez inutil.

În urmă cu ceva săptămâni, Preşedintele României, sigur pe sine, mi-a spus mie, cetăţeanul, că dacă este suspendat, adică dacă o anume instituţie abilitată, cu atribuţii în stat, se îndoieşte de el (în orice condiţii, fie ele de corupţie sau inspiraţie divină), îşi va da demisia. Scurt şi creţ. Într-o anumită măsură, i-am respectat siguranţa.

Pe rapid înainte…

Răsturnări de situaţie au mai fost. Re- sau necugetări şi răzgândiri în tot felul de situaţii alambicate, dificile, “greu de explicat”, despre care nu voi şti adevărul niciodată, nu pot avea pretenţia să le judec.

Dar când un om îmi cere încrederea, în special dacă pretinde să i-o acord pentru a-mi conduce viaţa, dându-mi gaj un lucru clar, decis, concret şi simplu, pentru ca apoi să mi-l ia înapoi, să îl întoarcă, răstălmăcească şi folosească în scop propriu, cu aceeaşi hotărâre şi nonşalanţă de dinainte, de parcă ce-mi DĂ mie în schimbul credinţei nu valorează nimic pentru el sau valoarează atât cât vrea, în funcţie de cât are nevoie să-şi scoată din asta, tind să mă simt escrocat.

În foarte puţine dintre cazurile multor români din situaţii similare, unul dintre noi chiar are şansa norocoasă, nu neapărat să-şi răscumpere “investiţia”, dar măcar să-ntrebe DE CE?

Dacă, prin absurd, ai locui pe strada pe care cel care simţi că te-a înşelat trece cu alaiul său debordând de popularitate şi girofaruri, l-ai prinde seara, după un miting în care o piaţă plină răspundea la orice – lucru pentru tine, om cu fărâmă de raţiune, inexplicabil – ca un cor de grădiniţă, te-ai înghesui printre bodyguarzi să-i ceri o explicaţie, fără nici o convingere sau direcţie politică, doar de la alegător la ales, atunci… ţi-ar răspunde cam aşa.

“Tu pari a fi un puiuţ de comunist. Hă-hă-hă.“

Vă mulţumesc, domnule Preşedinte. Şi aţi avut perfectă dreptate. M-au minţit multe lichele.

***

Şachesperianu’ de el…

***

Şi din colecţia primăvară-primavară “Cetăţean suspendat”…