Se fac mai bine de cinci ani de la decizia tristă de a mă muta cu fratele meu, Moafle, în altfel frumosul apartamenţel închiriat în care domiciliez deja aproape de la mutarea din localitatea Zalău încoace.

Cinci ani splendizi, în care l-am urmărit cu atenţie alăturea mea, în dreapta, înfundându-se cu seminţe de floarea soarelui şi punând filmul pe pauză doar cât să se-ntindă până la masa de lângă el, ca să-şi mute bolul de inox plin de coji care mai toată ziua i se odihnise pe buric sau maximum să schimbe fereastra cu filmul în derulare între vreun joc fantezist cu care-şi înlocuia realitatea şi discuţiile pe messenger cu respectivele prietene prin succesiune, care-l hrăneau, pe lângă seminţele ce şi le asigura singur, cu diverse poze distractive găsite pe jos online. Până noaptea târziu, când se retrăgea pe la vreo fufă, ca a doua zi să-l găsesc iar cu bolul abia început.

Toate acestea s-au sfârşit în vara anului curent, când cea mai recentă domnişoară îndoielnică pe care şi-a dibuit-o probabil tot pe Internet nu a mai considerat rentabil să investească în el facturile de la abonament, chemându-l astfel să se mute împreună şi să împartă acelaşi monitor, făcând suma totală pe din două.

Şi iacă am rămas singur.

Însă tragedia făcea ca de acum înainte să fiu nevoit să plătesc eu pe deasupra şi spaţiu dezlocuit de Moafle, într-o încercare disperată de a evita să las loc şansei de a mă pricopsi cu vreun coleg de apartament complicat de refuzat, la alegere dintre pretendenţii entuziaşti care începeau să se încoloneze pe preş, pornind de la Marius Iulian, pe care vi l-am mai prezentat şi care s-ar fi mulţumit şi să vagabondeze pe balcon, învelit cu pungi cu gunoi neduse, şi încheind cu Vasile Maier, căruia tare i-ar mai fi priit să urce convenabil până chiar deasupra, la numărul 26, ca să mănânce pe de gratis şi să o babardească pe prietenă-sa, Cristina Grigore, după care să revină jos şi să şadă primitor în chiloţi aici, făcând pagubă la întreţinere.

Şi astfel se contura parcă tânguiala de mahalagiu pe care urma să o port cu proprietarii.

Să lămuresc: în toţi aceşti ani, doamna şi domnul de vârste venerabile care deţin locuinţa în care rezidez şi cărora nu le place, pe motiv “că-i prea luminoasă” şi care primesc bani grei obţinuţi cu dificultate prin sudoarea frunţii de pe spinarea mea, au trăit până acum numai cu informaţiile fragmentare false ce li le-am furnizat eu despre mine. Eu, care n-am ţinut morţis să ştie ei toate detaliile serviciului meu şi venitului stabil, menţinându-i sub constanta impresie greşită că sunt un permenant student, care n-am bani, că primesc cu ţârâita de acasă.

M-am îndeletnicit cu a descoperi de-a lungul vremii tot felul de încadraturi educaţionale ipotetice, “unele mai superioare decât altele”, pe care să li le prezint ca fiind ocupaţiile mele de bază şi care să-mi prelungească fictiv statutul universitar inventat şi să fie destul convingătoare în evaluarea cuplului bătrân proprietar, păstrându-mi chiria la cote minimale. Astfel încât mereu să mai am “încă doi ani şi gata”, până îmi încep glorioasa carieră care mi-ar aduce într-o previziune optimistă vreo remuneraţie.

Dacă aş avea câte o diplomă pentru fiecare diplomă pe care n-o am, deşi le-am zis că mă pregătesc pentru ea, aş avea acum prea multe diplome pe care nu le am. Şi minciuna asta nici nu-i departe de adevăr, în special partea raportată la banii pe care nu îi am, în cantităţi comparabile cu diplomele neavute şi exceptând doar diplomele avute totuşi, care reprezintă un număr de una, respectiv ăia dintre bani pe care totuşi îi am, dar nu în măsura în care aş vrea să-i dau pe degeaba.

Deci i-am ţinut în bezna neştiinţei până acum, ei formându-şi propria lor opinie despre mine din frânturi născocite, foarte de apreciat ele, luate în ansamblu. Iar acum urma să mă duc pentru a mă milogi să-mi scadă din bani, considerând că urma să se mute fratele Moafle afară, lăsându-mă de izbelişte.

Mi-am brodat o povestire întreagă, emoţionantă, repetată la nesfâşit în gând, ca s-o ştiu pe de rost, conştient fiind că urma s-o spun de două ori: una cu intonaţie şi patos şi a doua pentru când realizează moşul că vorbesc cu el şi îşi dă aparatul din ureche mai tare, ca să şi audă ce zic: era epopeea dramatică a unui tânăr plin de aspiraţii, care lua lumea toată în piept, urmând să-şi facă o viaţă a lui şi (în capul lor, pentru prima dată) să se angajeze în sfârşit undeva, oriunde, ca să se întreţină singur; dar – oh! – soartea prea crudă îl suguşa drăceşte să ţină atât de tare la o chirie cu care se obişnuise, dar pe care – în fine – nu o mai putea duce doar el, cât pentru doi, decât dacă – stupoare! – s-ar tăia dintr-însa numai 2 milioane covârşitoare.

Evident că nu puteam valida toată scorneala, decât dacă veneam cu o slujbă solidă, realistă, pe care chipurile mi-aş fi obţinut-o recent, pe care s-o poată adăuga la registrul pe care cu siguranţă îl au deschis despre mine. Şi n-oi fi fiind tâmpit să le zic de Vitrina, ca să-mi petrec Sfintele Sărbătorile de iarnă încercând să le explic ce-i aia şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos explicându-le iară, că nu era pornit aparatul auditiv. Aşa că le-am zis că lucrez la un ziar. Activitate pe înţelesul lor, care să coroboreze şi pleiada de distincţii dobândite imaginar până prezent.

Nimic nu mi-a dat de bănuit că asta ar fi pasiunea ascunsă a bătrânului proprietar. Că doar ce altceva fac pensionarii, când nu circulă autobuzele? Citesc presa. Mi-am ţinut pledoaria, mi s-a scăzut chiria şi fericirea a durat fix o lună, până când am venit cu banii (în regim redus). Acum plătesc diferenţa în prelungi discuţii cunoscătoare interminabile, despre breasla din care de fapt nu fac parte.

Tare-i mai place să mă asculte povestindu-i despre redacţie. Despre rotiţele interne care fac acest mare mecanism de precizie care este gazetăria să se întoarcă. Se implică activ. De pildă, ultima dată mi-a pregătit subiectul original al unui profund material, care, după propria-i argumentaţie, se potriveşte cu uşurinţă la “rubrica aia, cu bule sau proverbe, lângă integrame, unde oricum ăştia pun numai bancuri şi alte prostii” şi a rămas destul de convins în sinea sa că am să-l public numaidecât. Şi nici n-aş avea motiv să nu, eu activând – da?- adică în profesie, iar el furnizându-mi informaţia la prima mână. A văzut el pe uşa atelierului unui inginer, prieten de-al lui, om simplu, o foaie, pe care zicea “aşa”. Că m-a pus să copiez literă cu literă, mi-a dictat, cu mici întreruperi în care zbiera la soţia lui indicaţii de închis uşa corect la balcon, să scriu pe un plic de UPC, de pe un carton de la un pachet de ţigări, cu tot cu greşeli, pe care copiase el de pe documentul respectivului – sursa brută, practic: “Azi nu ai voie! Să te cerţi. Să fi trist. Să fi urîcios. Să fi nedrept. Să nu munceşti. Să uiţi că eşti om. Azi ai voie să iubeşti!”

***

]]> http://www.jeg.ro/azi-nu-ai-voie/feed/ 18 http://www.jeg.ro/adelina-ma-doare-la-banana-de-revista-ta-de-nisa/ http://www.jeg.ro/adelina-ma-doare-la-banana-de-revista-ta-de-nisa/#comments Sat, 21 Aug 2010 10:15:18 +0000 Darius Groza http://www.jeg.ro/?p=3913 Ulterior: VICTORIE! Adelina a izbândit în doar 4 zile să copieze textul de mai jos din mail, perioadă în care a avut timp şi să bage câteva greşeli în loc de diacritice şi să-l pună cu mare autoritate pe mad3.ro. L-a şi semnat, dintr-un motiv sau altul, o să-mi închipui că fiind logată de pe userul ei, i se atribuie tot ce publică.

Şi mai ulterior: Şi mai victorie! Aparent, Adelina s-a mai gândit vreo 2 zile şi a şters articolul de pe mad3.

De să tot fie vreo trei săptămâni încoace, o don’şorică care mie aş putea să-mi zic că-mi repugnă cu spume, mă tot somează riguroasă, printre greşeli de scriere, pe diverse căi şi mai anume toate, să îi scriu un editorial pentru publicaţia ei online, aflată la începuturile-i glorioase, axată pe publicitate. Precum mie îmi place să particip, dacă nu cumva mai mult încurc, n-am avut vreo greaţă inspiraţională să îmi dau un text publicului lor, că nu mă durea tastatura.

Am însă o profundă oroare faţă de Adelina, căci despre ea este vorba. Situaţia este cu atât mai dificilă, pentru că îmi place foarte mult de iubitul ei, Vlad, cu care mă aveam bine, până când nu m-am mai avut bine. Toţi trei am fost colegi la Vitrina. Acum sunt doar eu coleg.

Datorită acestor sentimente, nici unul nu ne mai înţelegem luaţi doi câte doi, în afară de ei, deci practic eu cu Vlad, că de ea nici că-mi pasă.

Mai nou, ea s-a destrăbălat online prin acest site de care vă zic, cu a cărui activitate nu are nici în clin, nici în mânecă, însă care, prin meritul binevoitor al contributorilor, există. Mna, acum Adelina se încăpăţânează să colaborăm, chit că am folosit toate şansele să fiu galant în scârba mea.

Aşa că eu, băiat de comitet, am acceptat fără de crâcnire şi i-am redactat articolul de mai jos, alimentat direct din călimara mea cu liberă exprimare de culoare să-mi sugi pula. Pentru că el – previzibil – nu a mai văzut lumina publicării la destinaţia sa iniţială şi fiindcă s-a considerat de cuviinţă de către Adelina însăşi că ea nu poate face subiectul propriei sale incompetenţe, da’ altfel să-i facem content pe de gratis, după ce ne fute la cap fără încetare, mă gândesc că la fel de bine pot să-l pun şi aici, cu un link deontologic către unde trebuia să apară, din condescendenţă pentru cei care până acum au clacat insistenţelor şi s-au chinuit s-o satisfacă, ca să-i tacă pizda aia de gură. Mai jos, în forma în care trebuia să apară, dacă era Internetul liber, după cum se zvoneşte şi nu durea adevărul, după cum suferă cei care încearcă să se trateze de el:

Adelina, mă doare la banană de revista ta de nişă.

Bine? Nu pentru că ar fi dilentantă. Nu pentru că nu mi-ar plăcea mie personal de ea. Nici pentru că m-aş dau eu rotund şi mai deosebit de context, deşi fiecare ar fi îndeajuns motiv.

Însă mă lasă offline mad3.ro-ul tău pentru că tu eşti diletantă şi pentru nu-mi place mie personal de tine şi pentru te dai tu rotundă, niciodată în vreun context care să te avantajeze. Înţelegi odată? Îţi scriu acest editorial exclusiv ca să nu mă mai freci la coacăză de acum încolo, pe toate canalele posibile pe care ai ambiţia să mă seci, de parcă n-am şti foarte clar amândoi că nu te respect şi am cele mai mici intenţii să te tolerez când sunt pus în dificila circumstanţă: să lămurim înainte să-ncep că n-am nici o dispoziţie pentru gărgăunii tăi.

Trecând peste aceste aspecte care, într-o lume mai senină, nu ar fi o piedică în relaţia de bun augur ce-am avea-o – dar care se potrivesc de minune situaţiei noastre – îţi fac concesia să recunosc că m-ar bucura nespus să putem trata un subiect mai de doamne-ajută, dar, Adelina, trebuie să pricepi că nu se face un “IQ Ads pentru publicitatea clujeană”, când tu nu ai publicitate clujeană.

De abia o duce IQ Adsul de capul lui la Bucale, să găsească ceva mai acătării între vodafoanele ălora de două parale şi networkingul lor de mii de like-uri, adunate de pe la conturile în serie ale fomiştilor de plasme.

Deci pentru ce căcat ne-am uita noi, de la ţară, circumspect unii spre alţii, şi ne-ar pătrunde ideea ilustră să facem o şezătoare la rândul nostru despre acelaşi nimic pe care nu-l au nici ei? Nu mai bine – zic! – să facem, să avem despre ce vorbi, decât să vorbim neavând ce face?…

Vezi tu, o să îţi cânt despre degeabismul momentan al MAD3 şi mă bucur în acest sens că nu aveţi funcţia de comentarii pe site, ca ulterior să fiu forţat de împrejurări să-mi irosesc şi mai multă vreme pe dezbaterea mustindă de orgolii şi stupid a opiniei pentru exprimarea căreia am investit deja mai mult decât merita.

Noi nu avem advertising în adevăratul sens, cel de aur, undeva în apropierea palpabilă, că nu este de cumpărat, trebuie să ni-l dezvoltăm singuri, Adelina, de ce eşti toantă?

Ce avem sunt nişte produse şi servicii – în mai toată piaţa – fiecare cam la fel cu următorul, ale unor producători (clienţii noştri) de cele mai multe ori prea speriaţi să se diferenţieze măcar prin comunicare, dacă nu prin obiectul vânzării şi prea limitaţi în bugete şi viziune ca să se rişte.

Ce avem noi sunt nişte creativi cu un oarecare potenţial la (şi prea rar peste) limita confirmării, bine scuzată de o confuzie omogenă între înfrângeri nedreapte şi propria indolenţă, care s-au apucat de treaba asta prea în graba inspiraţiei, nefiind pregătiţi pentru toate muile breslei. Şi ce mai avem sunt nişte accounţi tocaţi între creaţie şi client, da’ altfel plini de bune intenţii şi lipsiţi de reale împliniri în a-i mulţumi desăvârşit pe toţi deodată, cu reflectare imediată în materialul de comunicare final, uneori viciat până la nociv.

Şi avem un public care de cele mai multe ori se va uita tâmp la ceva ce se duce mai departe decât ambalajul de plafar al vreunui ceai sau ţâţoase de stock atârnând pe blocuri de Mănăştur scurgându-li-se call-to-action-uri în scârba briefului printre bucile adunate-un pic cu fotoşopul.

Pornind pe firul ăsta cu tot felul de încâlcituri, nu se-ntâmplă aşa de des pe cât am vrea să se coboare din Ceruri Iisus din dreapta Tatălui la cumpărături.

Aşa că la ce căcat ai mai dat banii pe hosting? Nu mai bine hai începem cu a scoate ideea aia genială, a umbla pe apă până s-o-ntâmpla minunea s-o înţeleagă clientul lucid, nu buimac de la 5-6 propuneri adiacente la kil, să ştie de ce-o cumpără pe bani, nu pe şaorme şi să prindă cu succes la publicul ăla nu prea pretenţios? Nu mai bine hai să fim cât mai profesionişti putem, că sigur n-o să ne iasă din primele încercări şi dup-aia vedem unde ne adunăm la o gură de Internet, să ne batem pe umeri.

Apropo, la mulţi ani, c-am văzut pe Facebook.

***

***

IBAN RO44 BTRL 0130 1201 H987 93XX, Banca Transilvania Cluj, Darius Groza

Şi dacă vrea să mi-i dea în mână, să mă anunţe să viu eu după dumnealor, să-mi scrie aici, că vin.

Contextul

Eu stăteam acum câteva zile pe Internet, acolo unde locuiesc eu de obicei şi căutam nişte filmuleţe făcute pentru proşti, din care să învăţ mecanic să cânt fals un cântec proaspăt la ukuleaua mea, prin mijlocul căreia înşel audienţa că eu aş avea înclinaţie muzicală şi vreo anume sensibilitate faţă de frumos. Tot aşa, căzând din click în link, am descoperit-o sub un bolovan digital pe Najmah Salam, care este o tânără drăguţică de origine singaporeză, studiind arte la Melbourne, Australia.

Pentru că ea cântă foarte frumos (am să vă arăt), iar eu cânt foarte urât şi o consider direct responsabilă, am contactat-o, ca să îi comunic indivia mea nestăvilită. Puterea socializării dimpreună cu şarmul meu atent confecţionat ne-au adus însă împreună, mai aproape, unde ne-am cunoscut mai bine, împrietenindu-ne. Am reuşit să trec cumva peste ura pasională faţă de talentul ei nemeritat, care mi s-ar fi cuvenit mie.

Ne-am povestit unul altuia emoţiile trăite cu omologii noştri de sex feminin şi masculin. Eu i-am împărtăşit ei cum o cunoscusem pe noua doamnă Jeg prin birt, cam torpilată şi m-am înfierbântat cardiac, rostogolindu-mă necontrolat într-o deosebită dramoletă de amor, care-a implicat-o fără posibilitate de crâcnire. Asiatica mi-a zis despre cum ea îl cunoscuse pe imbecilul care o fermecase pe Chat Roulette, într-o sesiune unde ambii îşi căutau sex imaginar şi-au sfârşit prin a se iubi în mod de-a dreptul tâmpit, cu decizii pripite ba de a veni ăla la facultate la ea-n oraş, în preţ de un an de zile, ba a se deplasa ea dramatică în Americă şi a rămâne părăsită în terminal.

Şi iacă aşa am tot rezonat noi doi împreună. Cert este că dulcegăria asta siropoasă a lor este de-un patetism oribil, care mă face să plâng de compasiune, ca să nu vomit de greaţă.

Pe cale de consecinţă, voi avea iniţiativa distructivă de a o tăvăli pe mica idioată prin realitate, cu toate costurile financiare şi consecinţele emoţionale adiacente. Mai ales că mie îmi merg toate surprinzător de bine în viaţă, da’ până la ultimul detaliu, aşa că m-am decis să dau înapoi societăţii, unde în acest caz societatea înseamnă pentru mine să fac idila ăstora să funcţioneze, deşi n-are cum…

Apropo, ea e Naj.

(şi, din câte am priceput, ăsta e mucosul)

Să-ncepem!

Ea, din nefericire, n-are vreun diabet sentimental sau altceva, ca să licităm de urgenţă nişte perechi de chiloţi de vreo 2000 de dolari, să se ducă ea să se opereze sufleteşte în altă ţară. Nici pe un sponsor pe care să-l amăgesc cu diverse beneficii din această epopee nu aş dori prea mult să îl implic.

Scopul final al deplasării fetii este de-o stupizenie profundă. Să se ducă cineva să se împreuneze cu vreunul agăţat pe defunctul mIRC s-a mai întâmplat, dar distanţa implicită era maxim Zalău – Şimleul Silvaniei, făcută cu Dacia break şi nu se compară cu două continente diferite, între care trebuie să schimbe două avioane. Speranţele lor sunt deşarte, iar şansele vreunui happy-end sunt nule spre minus.

Dar de ce să nu-ncercăm? Mare scofală. Voi face rost de bani ca să îi finanţez prostia în felul următor: în lunile care urmează, ca o ocupaţie permanentă adiacentă vieţii mele personale, voi începe să cer împrumut câte 3 lei de la fiecare persoană pe care o cunosc în viaţă, bani pe care cel mai probabil nu-i vor mai pupa vreodată, decât dacă sunt dispuşi să aştepte toată durata vieţii mele, până ajung înapoi la ei!

Dintre toţi oamenii care au avut neşansa să îşi ciocnească existenţa cu accidentul destinului care sunt eu, tot găsesc măcar un număr de 1000 care să nu se gândească în mod activ la această sumă neglijabilă, când va fi cerută în cele mai improprii momente, bani pe care oricum nu se aşteaptă să-i înapoiez şi o să trebuiască să se ţigănească o prea lungă perioadă, cât să merite.

Pe parcursul acestui efort mediocru, lăbărţat pe atâta amar de timp, că doar nu ne grăbim nicăieri, voi mai face cunoştinţă nefastă cu amicii, rudele şi persoanele apropiate acestor amărâţi nefericiţi, în număr de încă vreo mie, inconştienţi în ce se şi îi bagă. Ce, ei n-or fi având câte 3 lei fiecare?!

Până când strâng suma totală. Dacă se oferă cineva s-o dea pe toată pe degeaba, eu o să o accept fără să apuce să se gândească ce alegere neinspirată face, cum ar fi Dan Voiculescu sau alt ameţit.

Rezumând

- nu cred că va funcţiona, probabil iubirea se va risipi între cei doi, înainte să apuc să strâng toţi banii
- cred că, dacă reuşim (plural), vom fi strâns suma degeaba, că – cine ştie pe ce criterii – se va întâmpla vreun eşec, odată ce se văd
- 3 lei fiecare
- voi nu trebuie să faceţi nimic în mod activ, că vin eu; deci nu-i musai cu dat mai departe sau alte căcaturi, doar dacă vă trece neapărat; altfel mă descurc şi singur, ajung să iau banii
- nu, ea nu ştie de chestia asta, ştie Jegu’, dar e în română şi am scris cât am putut de alambicat, ca să nu reuşească să-l traducă cu vreun motor online

Mna, cam ăsta e mesajul, mai uitaţi-vă la muzică.

Taximetrista pocăită parcurgea – şi sper că încă mai parcurge şi azi – fără abatere şi cu regularitate, traseul bine stabilit al autobuzelor nr. 6 şi nr. 22, din Brădet până în Dumbrava Nord, precum şi retur. Pe ruta aceasta şi atât mergea ea necontenit, da’ cu taxiul şi sper că mai merge încă şi azi.

În această maşină se urcau – şi sper că încă se mai urcă şi azi  – oameni normali, în staţie, firesc, precum într-un autobuz, doar că cu puţine locuri. Exista o sumă agreată, ultima dată era 7 mii de lei vechi de persoană, indiferent cât mergeai. Dacă n-aveai bani ficşi, nu era musai să-i dai, că nici taximetrista nu-i ca-cum-virgulă îţi dădea bon sau bilet sau ceva. Şi era în stare să reţină şi era dispusă a face concesii, deci puteai plăti şi tura viitoare. Era însă necesar să-i spui în ce staţie să oprească, ca să cobori sau dacă vrei să cobori între staţii, era bine şi aşa. Sau dacă vroiai să urci între staţii…

În maşină erau patru locuri pentru pasageri, dar dacă eram numai trei urcaţi, aşteptam să mai vină cineva în staţie, să se completeze locul, că altfel nu ieşea cursa. Cel care se urca în spate, al treilea, avea responsabilitatea să întrebe, din portiera întredeschisă, oamenii din jur, dacă nu vor să fie al patrulea, dacă nu vin spre Dumbrava Nord sau spre Brădet, în funcţie de cum era orientată maşina. Când venea cineva, plecam. Nu venea nimeni – nu plecam sau te dădeai jos din maşină de pretenţios, că sunt şi alţii care vor să meargă.

Dacă eram cinci, atunci maşina avea cinci locuri de pasageri.

De cele mai multe ori, locul din dreapta era ocupat de-un frate sau de-o soră întru Domnul, cu care taximetrista pocăită vorbea codat, probabil despre alţi fraţi sau surori. Noi, nemântuiţii, eram segregaţi în spate, unde nu vorbeam nimic, decât dacă vroiam să coborâm.

Maşina roşie condusă de taximetrista pocăită era utilă şi avantajoasă, pentru că era mereu în staţie, în orice staţie sau cel mult tocmai trăgea în staţie imediat ce ajungeai, nu accelera înainte de staţie ca să te bată de parbrizul din faţă când pune frână în staţie, nu te stropea când erai în afara ei şi trecea pe lângă tine şi niciodată nu “se retrăgea la garaj” şi nici nu făcea “cursă specială”.

***

[există o persoană care chiar umblă pe unde se găseşte aşa ceva, iar această persoană se cheamă Alexandra Ardelean]

***

Bine, dragă, şi, deci, m-am dus la cinematograf, da? Eu, cu un prieten, cu o prietenă şi cu o prietenă, aşadar noi patru. Am intrat cu toţii în sală pe uşă, cum este raţional şi ne-am îndreptat civilizaţi să ne ocupăm locurile noastre, pentru care luasem bilet – aşa cum se face – de unde să ne uităm la film. Când însă dăm să stăm jos – pula – pe scaunele noastre stăteau: o fată, o fată, o piţipoancă, o vacă morbidă şi încă o prietenă dintre ale lor, caracteristic situată cam pe la mijloc între trăsăturile combinate ale celorlalte două.

Ne uităm perplecşi la noi. Ne uităm perplecşi la ele. Ele se uită perfect normal la noi. Pentru că părea că nu ne-nţelegem din priviri, am verbalizat, ca să fie clar:

- Staţi pe locurile noastre.
- Ştim, a venit răspunsul, previzibil.
- …, exclam eu mut.
- Că şi pe locurile noastre stă altcineva, se grăbeşte ea, crezând c-a fost la fel de clară cu mine cum am crezut eu c-am fost cu ea, când doar m-am uitat perplex la ea, omiţând s-o anunţ explicit că stă cu alealalte pe locurile noastre.
- Dar voi staţi pe locurile noastre, argumentez eu, printr-o logică recursivă.

În acest punct, primele două fete se ridică şi pleacă resemnate. Îmi dau seama că nu sunt din acelaşi grup. Se eliberează, deci, două locuri, până la piţipoancă. Noi suntem tot patru, aşa că înaintez în rând, unde, în lipsă înţelegerii credeam eu intrinseci a faptului că noi încă am dori să vedem filmul, tot de pe locurile noastre, reiau procedura deja exersată:

- Staţi pe locurile nostre.
- Da’ şi locurile noastre îs acolo sus. Da’-s ocupate.
- Atunci mergeţi şi ziceţi-le că-s locurile voastre, le învăţ eu pe propria piele.
- Da’ ce, să le zicem că să se ridice, numa’ aşa? mă învaţă ele pe propria piele.
- Păi cum îi asta problema mea?
- ŞI CE, DERANJĂM TOATĂ SALA?! mi se revoltă.

Corect. Nu se cade să deranjezi toată sala. Îţi alegi locurile bune şi deranjezi numai pe cei cărora le aparţin. Bun simţ elementar, nu nesimţire, ca propunerile mele. Încep să se stingă luminile, aşa că decid să nu mă ţigănesc cu boarfele ca la disco şi mă aşez lângă ele, aşteptând să-nceapă filmul sau să ne ridice şi pe noi cineva. Începe filmul.

Filmul se intitulează The Book of Eli. În primele secvenţe ale filmului, apare o pisică de rasă sfinx, care n-are păr, cam urâtă. Prin urmare, în primele secvenţe ale filmului, boarfele deja nu se mai pot abţine şi izbunesc: “Fai de pula me’, ui’ , tu, la asta, zâci că-i Carla, ăăăhăhăhăhă, ni că ce faţă are!”.

Carla, probabil vreo duşmancă de-a lor, semănând aparent cu pisica din film, a fost subiectul unor prelungi hăhăieli şi comparaţii amănunţite cu pisica, până când Denzel Washington a omorât pisica cu o săgeată, eveniment întâmpinat cu nestăvilite urale din partea publicului borfet, sărbătorind deschis că Denzel Washington practic tocmai o omorâse metaforic pe Carla însăşi. Mai încolo, când Denzel Washington a pus pisica la proţap (aşa-i scenariul), boarfele au conchis că, deşi este într-adevăr amuzant, nici măcar Carla nu merită să fie totuşi chiar mâncată, fie ea până şi Carla şi fie ea doar imaginar reprezentată de pisică.

Cam aici în timpul filmului am luat eu înţeleapta decizie de a nu face o criză de isterie, finalizată cu a face boarfele să iasă plângând, ci să încerc – dimpotrivă – să socializez cu specimenele, să mă arăt amuzat de comportamentul lor, părtaş, să le fiu tovarăş şi complice. Şi astfel să fiu parte din lumea lor şi să le văd cum trăiesc ele.

Ca să aveţi un cadru larg, filmul este despre cum personajul Eli duce o carte undeva, după ce lumea a suferit în urma unui eveniment cvasi-apocaliptic de război, care-a lăsat-o în ruine. Din indiciile filmului, care se cheamă cum se cheamă, respectiv că exemplarul cărţii ar fi ultimul existent, iar el ar fi unul important, se deduce cam din primele 2-3 minute că este vorba despre Biblie, care trebuie salvată de către Eli.

Mna, cam pe undeva bine după prima jumătate a filmului, piţipoanca exclamă, cu voce impunătoare, ca-n staţia de autobuz, oarecum mândră:

- Tu, pariu că-i Biblia?
- Ce îi Biblia? întreabă vaca, luată prin surprindere.
- Cartea, tu. Pă care o duce. Io pun pariu că îi Biblia.

Discuţia încărcată cu o doză de scepticism şi neîncredere se continuă în contradictoriu, la fel de turbulent, invitând parcă la dezbatere şi pe a treia boarfă. Până când piţipoancei îi sună, mai tare decât suna discuţia, telefonul. La care ea răspunde – atenţie: în şoaptă. Ca să nu deranjeze, probabil, parlamentările. Că doar fetele vorbeau peste film şi nu stabiliseră încă dacă îi Biblia. După ce-a vorbit cu Yuby, a cărui identitate se vedea limpede pe ecran, când a răspuns, pe lângă că a şi anunţat-o în plen, sălii, şi după ce i-a rezumat pe scurt lui Yuby unde se află şi de ce îi gălăgie, a-nchis şi a revenit în discuţie, cu o nouă dilemă, care-o trăznise probabil pe durata conversaţiei: “Tu, da’ de ce-i tăt ars peste tot? Ce s-o-ntâmplat cu lumea?”

Denzel Washington purcede per pedes mai departe prin pustie, încercând să ajungă la destinaţie, în timp ce vaca aglutinează cu repeziciune o găleată dintr-aia de vreo 5 litri volum de popcorn, nu înainte să-şi mai toarne din găleata piţipoancei căreia-i mai rămăsese, dezvoltând seria de nedumeriri.

Filmul se termină spre uşurarea boarfelor, Biblia ajunge la destinaţie, lumea e salvată. Boarfele se îndreaptă sfârşite spre ieşire. Eu insist să ne facem poze. Era totuşi o chestie înfiripată între noi toţi. Piţopoanca acceptă cu amabilitate. Însă vaca e vedetă şi se împotriveşte, preferând să se uite mai bine la nişte mâncare care se petrecea în spatele nostru.

Măcar să mai râdă şi gura cititorului Gimel, că la el m-am gândit pe tot parcursul distracţiei ce vi-o arăt, una dintre magistralele discuţii sesoziere pe care le port cu, de cele mai multe ori, diverşi reprezentanţi exponenţi comunităţii homo zălăuanis. Poftiţi într-o lume antrenantă a drogurilor (legale!) din judeţul Sălaj, a plătirii poliţelor, a primejdiilor de la tot pasul, interlopiei de cartier şi promisiunilor deşarte! Deci priviţi, ca să vedeţi ce se întâmplă pe Internet! (Puteţi s-o citiţi la culcare, episodar, pe toată durata săptămânii. Altfel, io fac articolu’ nou, o să, o să, jur, sunt foarte entuziast.)

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Bai Darius

Tu nu bagi material?

Glad-Darius Groza-Bîja

Undie?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

In club

Acasa

Unde vrei tu

Te intreb

Glad-Darius Groza-Bîja

La ce căcat te referi?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

La Special Gold

De exemplu

Glad-Darius Groza-Bîja

Îmi recomanzi nişte DROGURI, CRISTIAN ROBERT MUREŞAN LUPAŞ?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu, te-am intrebat

Glad-Darius Groza-Bîja

Cu vreo ocazie, da.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ce legatura are numele meu cu asta?

Si Caps Lock`u?

Glad-Darius Groza-Bîja

Ca să vadă autorităţile.

Boule.

Deci de ce mă-ntrebi?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Tz tz tz tz

Esti copil

Fii atent aici

Tu, atatia dusmani iti faci

In loc sa-ti faci prieteni …

Glad-Darius Groza-Bîja

M-ai întrebat deci, pentru un motiv?

Sau aşa, de curios.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Da, sunt curios

Oricum

Tine minte

Turnatorii au viata scurta si grea

Asta … asa, ca lectie de viata

Si papagalii si fraierii, la fel

Si faptu ca-mi scrii tu numele cu Caps Lock

Glad-Darius Groza-Bîja

Ahahahaha, încerci să insinuezi că voi păţi ceva nereconfortant, dacă susţin undeva public că tu ai comercializa droguri?…

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Hai sa-ti mai zic ceva

Ce fac eu?

Glad-Darius Groza-Bîja

Vită macabră.

Special Gold este legal.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Stiu

Dar nu stiu ce e cu tine

De esti asa prost

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu te mai fâstâci ca un imbecil care a luat tusin şi crede că-l urmăreşte Miliţia pe messenger.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Deci mai pizda cu ochi

Hai sa-ti explic care e treaba

Te-am intrebat frumos ceva

Sa moara Ma-ta dak n-am tras in viata mea pe nas, si n-am luat tusine?

Glad-Darius Groza-Bîja

Dacă mă mai înjuri O DATĂ, te spun la doamna dirigintă şi te trimite să îmi sugi pula cu părinţii de mână.

Altfel, cum ziceam, da, câteodată Special Gold.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Las’ ca ne intalnim noi in Zalau

Mai treci oricum ocazional pe aici

Cateodata, vorba ta

Si vedem care la care suge pula

Dak esti smecher, ma anunti cand esti aici

Glad-Darius Groza-Bîja

Păi, dacă doreşti, îmi poţi da numărul tău de mobil şi te anunţ.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ca la taste, mereu ai fost tu tare

Ai ID-u meu

Nu ai ce sa faci cu numaru’ meu

Esti un prost

Ti-am pus o intrebare

Glad-Darius Groza-Bîja

Că presupun că ai dori să ne întâlnim, ca să îmi dai somnul sau ce alte activităţi mai vrei să întreprinzi.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Poate vroiam sa facem afaceri

Si tu ma faci bou

Am tacut

Ca stiu ca asa vorbesti tu de felu tau

Da’ de parinti … nuu

Intelegi?

Si eu, Muresan Lupas Robert Cristian

Cand esti in Zalau

Te fut in gura

Glad-Darius Groza-Bîja

Puteai şi să-mi oferi de vânzare, nu reuşeşti să pricepi că e voie?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Salveaza conversatia

Nu iti ofer nimic, prostule

Dak vroiam iti ziceam asa

Salveaza conversatia

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi mă doare la banană de criteriile tale ieftine de “nu de părinţi”. Şi ce alte sensibilităţi ai.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si-mi sugi pula, cu tot cu conversatie

Ok

Tine minte

Cand esti in Zalau

Anunta-ma

Glad-Darius Groza-Bîja

Bine.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si Muresan Lupas Robert Cristian

Te fut in gura

Tine minte

Glad-Darius Groza-Bîja

Sunt foarte sceptic că mă vei fute în gură.

Extrem de sceptic.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

O sa vezi

Glad-Darius Groza-Bîja

Deci sex oral. O să îmi oferi tu mie sex oral, da?

Fii mai specific.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

La figurat te fut in gura

Nu te-as fute pentru ca esti urat

Si pentru ca esti barbat

Glad-Darius Groza-Bîja

În această ordine.

Da’ zi concret.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Surprise!

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu-nu, zi exact. Că parcă şi tu susţii că eşti bărbat.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ce sa-ti spun?

O sa te scot la un suc

O plimbare

Vorbim atunci

Fraier ce esti

Nu-ti dai seama ca tu faci parte din categoria alora

Care injura pe Messenger

Glad-Darius Groza-Bîja

Aşa.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si dak o iau in bot, vomita la Police

Ei …

Tu n-o sa ai ce sa vomiti

Glad-Darius Groza-Bîja

Băi, înjur şi în faţă.

Şi dacă o iau în bot, precum spui tu, evident că voi merge la organele în măsură. Că-i cu profit.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si eu te fut in gura

Si dak e pana acolo

Iti sparg tot capu’

Ca ma doare-n pula si de tine

Si de Politie

Intelegi?

Glad-Darius Groza-Bîja

Înţeleg ce zici, da’ mi-e teamă că nu e aşa precum spui.

Ci altfel.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ok

O sa vezi

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ apreciez preludiu.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ba boule

Tu nu ai prieteni

Ca tu nu stii sa ai decat dusmani

Eu daca dau 3 telefoane, te umplu de smecheri

Intelegi?

Glad-Darius Groza-Bîja

Ce vorbe inepte îs atea. Cum să nu am preteni? Am prieteni. Am cunoştinţe. Da’ nu tre’ să le sun să umplu pe nimeni de şmecheri.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si eu, Muresan Lupas Robert

Iti arat ca esti un fraier

Si imi sugi pula

Numa pentru gura aia a ta, care vorbeste fara tine

Glad-Darius Groza-Bîja

Bă, tu citezi din Becali?

Că aşa zicea el. “Eeeu, Gigi Becali, te fut în gură”.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu nu

Iti arat

Asa zicea el

Eu zic ca o sa vezi cine e Muresan Robert

Cu diriginta

Si cu parintii mei

Bun?

Si atat smechere

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ de ce s-au jignit prietenii tăi?

Cei pe care îi suni. Ei… şmecherii, aşa i-ai numit.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Deci …

Aia pe care eu ii sun

Aia direct te achita, si pe urma te intreaba de ce faci pula mare

Cand tu esti un nimeni

Cu figuri si tupeu in spatele monitorului

Esti prost

Te-am intrebat ceva, frumos

Puteai sa fii si tu mai discret

Sa ma intrebi ce si cat

Si poate erai si tu castigat

Si un prieten de al meu, care m-a rugat sa-l ajut

Atata tot

Intelegi?

Glad-Darius Groza-Bîja

Păi, n-am apucat. Deşi cre’că e mai ieftin aici.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Material din Anglia

1 plic 40

2 70

3 100

Material material

Glad-Darius Groza-Bîja

Mda, cam atâta e şi aici, 40.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si ca sa-ti raspunda la intrebarea ta …

Raspund*

Nu, nu am tras niciodata pe nas

Desi trag cand si cat vreau eu, gratis!

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ când te-am întrebat io dacă ai tras pe nas?

Te-am întrebat dacă vrei să îmi vinzi droguri.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

M-ai intrebat dak vreau sa-ti vand

DIn moment ce nu trag, nici nu vand

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ unde în propoziţie am întrebat eu dacă tragi?

(Deşi sunt convins că ai tras şi acum.)

Robert Cristian Mureşan Lupaş

De ce nu puteai sa intrebi si tu ca oricare altu, care sustine ca e baietash, nu pizda … “cat?”

Si intelegeai

Sa moara Maica’mea dak am tras vreo’data

Am fumat …

Hash, si borat de chill

Dar, acum nimic

Glad-Darius Groza-Bîja

Nici Special Gold?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Niciodata

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi de unde ştii atunci dacă ăsta e material-material.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Mi-a spus asta

Care le vinde

L-am vazut dupa borat din asta … cum gasesti peste tot

Si l-am vazut dupa material din Anglia

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi te aştepţi că alţii or să spună că al lor îi naşpa sau cum?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu tot pune intrebari

Glad-Darius Groza-Bîja

Mna, mă rog.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu, dar tu ca si consumator/client

Poti sa iti dai cu parerea

Si pe banii tai tu hotarasti ce iti bagi in plamani

Intelegi?

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ îmi emite bon fiscal?

Că eu iau din magazin, să ştiu ce-mi dă.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu

Nu e firma

Sau tu ai diurna, si le zici ca prizezi?

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi cum ştiu dacă plăteşte impozit pe profit?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Da’ te priveste?

Glad-Darius Groza-Bîja

Ştii că eşti obligat să ceri bon fiscal, conform legii nr. 64 din ianuarie 2002?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

In magazin nu stiu cu cat il iei

Dar dak il iei cu 40

La 3 plicuri, ai economisit 20

La 6 plicuri, 40

Si tot asa

Pacat ca esti atat de strict

Si ca sa-ti mai spun inca o chestie

Poti sa mergi si la Politie

Glad-Darius Groza-Bîja

Ce, io iau droguri la contrabandă?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si la garda financiara

Si unde vrei tu

Nu Robert Muresan e la calculator

Glad-Darius Groza-Bîja

Aolo, te-o prins precauţia?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Stii ca trebuie sa si demonstrezi ca a fost el

Nu, doar iti spuneam

Glad-Darius Groza-Bîja

Să demonstrez că a fost el ce?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ca a fost Muresan Robert

Si dak nu a fost el, cine a fost

Si daca tu torni

Ajungi in scurt timp sa iti regreti ziua in care te-ai nascut

Nu e amenintare, e promisiune

Glad-Darius Groza-Bîja

Ce anume torn?…

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Groza Darius

Si aici incheiem discutia

Glad-Darius Groza-Bîja

Bă, io pe Robert îl anunţ când vin la Zalău, da?

Ca să ştiu o treabă.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Asa sa faci

O sa vezi ca gura bate curu, vorba de mult

Tu dak esti baiat istet

Faci afaceri

Legea e facuta sa fie incalcata

Si … e frumos ce e interzis

Dak esti femeie cu pula

Te intereseaza ce face unu si altu, si ajungi sa regreti ca ai spus ce ai spus

Tu trebuie sa uiti ce ai vorbit cu cineva, …

Glad-Darius Groza-Bîja

Deci tu:

a. mă ameninţi?

b. îmi promiţi?

c. mă fuţi în gură/spargi capul şi umpli de 3 şmecheri printr-un telefon

sau

d. începi să îţi ceri iertare?

Că începe să devină discuţia cam matricială.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu, ce ti-am promis e promisiune, si o respect

Si, in rest

E colateral

Doar ti-am explicat

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ nu eşti tu, doar atât, da?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ce ar trebui’ tu sa faci

Nu e Robert

Glad-Darius Groza-Bîja

Bun.

Şi deci io-l torn pe Robert (că ce, apropo?) şi TU te ţii de promisiune?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu stiu ce-ti pasa tie dak plateste impozit

Atata timp cat tu iesi in castig din toata treaba

In primul rand

In al doilea, de ce ai scris cu caps si de ce numele ..

Glad-Darius Groza-Bîja

Sunt obligat prin lege să cer bonul fiscal şi să-l păstrezi până la ieşirea din unitate. Vrei să înfund puşcăria?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu e unitate

E oras

Deci trebuie sa parasesti orasul cu bonul in mana?

Glad-Darius Groza-Bîja

Deci n-are nici unitate? Ca să am din ce ieşi cu bonu’.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Normal

Ai vazut?

In 2 cuvinte ai inteles

Du-te si ia din magazin

Glad-Darius Groza-Bîja

Măi, sigur nu eşti Robert? Foarte tare semeni cu Robert.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si fac smecherii 300% profit de pe tine

E problema ta

Am terminat.

Fi baiat destept

Salut.

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi Special Goldu’?…

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ia-ti Gold`u

Ia-ti bonu’

Si du-te si drogheaza-te …

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ n-ai zis că-i ieftin, că ofertă…

Auzi, da’ petărzi vinzi? Petărzi.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Petarde?

Glad-Darius Groza-Bîja

E! Din ale’!

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Hai sa iti spun pe scurt Darius

Iti repet

Ma doare-n pula de tine

De Garda Financiara

Si de Politia Romana

Glad-Darius Groza-Bîja

Bă, stai, că nu-i Darius. Îi Pamfil.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Eu te-am intrebat daca consumi

Puteai sa raspunzi cu da/nu

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi n-am zis io că da şi că îmi tre’, da’ cu bon?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Asa era normal, nu cu o alta interbare

Glad-Darius Groza-Bîja

Cum, bă, da’ adică vinzi droguri… LA NEGRU?!

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Intrebare*

Nu, nu vand

Fac un sondaj

Te-am pupat, ciao.

Glad-Darius Groza-Bîja

Băăăi, Robert Cristian Mureşal Lupaş. Da’ noi trăim într-o ţară organizată! Cu economie de piaţă funcţională. Păi, ce facem aici?

Da’, dacă nu eşti Robert, o să presupun că din anonimat de doare-n pulă de Poliţie, Gardă şi mine, da?

Din spatele monitorului, da?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si tu de acolo intri pe oameni

Pe prosti

Si-ti bati joc de ei

Apoi ii postezi pe site-u ala de cacat

Si un site de cacat, poate fi facut doar de un om de cacat

De un prost care nu stie sa-si tina gura inchisa

Glad-Darius Groza-Bîja

Mă, da’ deci io-s de după monitor, da’ am un nume.

Tu, de după monitor, ai un nume, da’ ţi-l negi.

Tu-ţ’ dai seama?

Acum înţeleg de ce n-ai firmă.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Tu ai firma?

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu, de ce?

Vrei să facem business-to-business?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si cum mortii lu Ma-ta iti vinzi camasile?

Ca deja ma disperi

Glad-Darius Groza-Bîja

Pe net.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Gaina ce esti

Pe net le vand si eu

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ tu nu eliberezi bon.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Sa-mi sugi pula de fraier

Da tu eliberezi bon?

Glad-Darius Groza-Bîja

Desigur că eliberez bon.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si eu iti dau bon

Pe cat vrei tu

Glad-Darius Groza-Bîja

Mna, atunci cumpăr.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Bun

Tu cum imi dai bon dak nu ai firma?

Glad-Darius Groza-Bîja

Pe PFA.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ai?

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si atunci?

Glad-Darius Groza-Bîja

Are un prieten.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Bun

Si eu ti le vand

Pe firma lu Maica-mea

E ok asa?

Glad-Darius Groza-Bîja

Da.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Bun

Glad-Darius Groza-Bîja

Ce profil comercial are?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

S.R.L

Glad-Darius Groza-Bîja

Că nu poate vinde droguri, dacă e croitoreasă sau ce-o fi fiind.

Sau specialistă în dezvoltare IT.

Dau exemple, să nu zici că iară mă iau de părinţi.

De care, să ne reamintim, nu mi-am luat, am zis doar că diriginta te va pune să-mi sugi pula cu ei de mână.

Ceea ce, din perspectiva asta, pare un gest chiar responsabil.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Stai un pic

Nu e croitoreasa

E asistent medical

Cu scoala postliceal sanitara

Si facultatea

Ca sa i se recunoasca studiile, acum cu UE

Am stabilit, da?

Si apoi

Nu stiu ce pula mea iti trebuie tie cu numele meu

Si nici ce e cu diriginta

Glad-Darius Groza-Bîja

Deci este numele tău?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu conteaza

Te-am intrebat

Ce e cu numele meu?

Sau al lui Robert?

Glad-Darius Groza-Bîja

Cu numele tău nu este nimica.

Cu al lui Robert este că încearcă să îmi paseze nişte Special Gold, iar eu aş fi interesat, la o ofertă aşa de bună, da’ pe acte, că îmi justific veniturile pentru un împrumut bancar.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Sau vrei sa zic ca da, si pe urma ca te-am mintit

Sau ca nu, si pe urma ca te-am mintit?

Da’ cu ce este ceva?

Ce e cu diriginta

Ce tot repeti numele ala

Ce tot vrei ma?

Cu bon, cu pula mea

Esti turnator la militie?

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ ce anume torn la Miliţie, că îmi tot zici că torn la Miliţie.

Io torn, da’ să-mi zici ce.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu stiu

Hai sa-ti zic

Sunt Muresan Lupas Robert Cristian

Eu te-am intrebat frumos daca vrei

Nu eu vand

Eu nu am

Nici nu am prizat in viata mea

Nici nu vreau sa prizez in viata mea

Atat, daca vrei

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Iar daca vrei, poate te pun in legatura cu cel care le vinde, si cu care eu nu am nici un bussines, pur si simplu m-a rugat sa-l ajut, si eu te-am intrebat …

Glad-Darius Groza-Bîja

Aşa.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

In sensu ca eu nu am nici un castig de acolo, nici o parte a mea, nici nimic

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi care-i problema?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nici o problema

Doar nu pot sa te inteleg

Cu faza cu bonu’

Ce pula mea iti trebuie tie bon

Ce e venit in faptu ca tu-ti cumperi droguri?

Glad-Darius Groza-Bîja

Că aşa-i legea. Iar eu sunt un cetăţean model.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Bun

Hai ca-ti dau bon pe 1 milion de euro

Tu sa-mi dai doar cat e impozitu

Ca sa-l platesc

Vrei?

Cate milioane de euro vrei tu iti dau

Glad-Darius Groza-Bîja

Şi dup-aia să mă-ntrebe de unde am un milion, da?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Sa-ti faci imprumut la 20 de banci

Am dat exemplu

Pe cat vrei tu

Glad-Darius Groza-Bîja

Mă. Mie-mi tre’ două trebi:

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ca sa-ti arat ca si asta e vrajeala

Si oricum, sunt convins ca tu ori torni de felu’ tau, ori pe mine vrei sa ma torni

Pacat ca nu ai cu ce

Eu sunt consumator ocazional de chill borat

Glad-Darius Groza-Bîja

Bon fiscal pe droguri şi promisiunile împlinite. Că m-ai amăgit. Mi-ai zis că mă fuţi în gură şi îmi spargi capul şi mă umpli de 3 şmecheri şi acuma te bănuiesc că “nu-i nici o problemă”.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Pentru ca nu sunt consumator de niciun fel de alcool, si ma plictisesc in club

Ti-am promis ca vorbim fata-n fata

Eu am 18 ani

Si sa vezi ca tu ai spus ca eu iti sug pula

De mana cu parintii mei

Glad-Darius Groza-Bîja

Aşa.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Vin si ne intalnim

Sa vad dak si fata-n fata esti asa smecher

Pacat ca nu ma cunosti

Si faci pula mare

Pe mine chiar nu ma intereseaza ca imi e profesor, ca imi e prieten sau dusman

Glad-Darius Groza-Bîja

N-am spus că mi-o sugi, ci că te spun la doamna dirigintă, iar ea va lua această măsură disciplinară. Nu eu. Doamna dirigintă.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Intelegi?

Tot nu termini cu figuri ma muie?

Vii in week`end-u asta la Zalau?

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu cred. De ce, ţi-ar conveni mai mult ăsta?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ok

Cand vii

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Sa-mi lasi Offline cu numaru’ tau

Sau asa

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu ştiu exact. Da’ viu.

Da’ ţi-l dau acuma.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu am ce sa fac cu el

Nici nu ma obosesc sa-l salvez

Glad-Darius Groza-Bîja

Ş-atunci de ce mi-l ceri?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Mi-l lasi atunci scris

Si te sun

Bine ma?

Si-ti arat

Ca eu, Muresan Robert

Glad-Darius Groza-Bîja

Păi, n-ai ce face cu el sau mă suni?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Te ard, pentru toti aia care i-ai futut tu, si asa

Si o sa-ti para rau, jur pe viata lu Maica-mea

M-ai disperat prea rau, si mi-ai facut draci draci

Am fost baiat bun cu tine, am povestit, ti-am trimis poze, pula mea

Si tu o dai in besini cu mine

O sa vezi, ca Muresan Robert, 18 ani, se tine de cuvant

Tu stai in Cluj … eu aici

In Cluj, nimeni nu se leaga de nimeni, ca niciunu nu stie cine e, cat e de adevarat, si ce poate celalalt

Ei bine, aici iti arat eu ce pot

M-am jurat pe viata lu Mama mea

Glad-Darius Groza-Bîja

În primul rând, Robert Cristian Mureşan Lupaş, nu se pune virgulă între două propoziţii echivalente, despărţite prin conjuncţia “şi”.

Glad-Darius Groza-Bîja

Asta-n primul rând.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Sa-mi sugi pula

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu mă întrerupe când vorbesc, că nu e politicos.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

IMI SUGI PULA CU NEAMU MA-TII

Intelegi?

Glad-Darius Groza-Bîja

Da.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Bun

Te intrerup

Spune-i la diriginta

Ca am zis ca-ti fut familia in gura

Glad-Darius Groza-Bîja

În al doilea rând. Orice tranzacţii vom avea, va fi pe acte. Da? Şi, deci, drogurile, c-ai zis că-i ofertă.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Niculina Radu

Ma fut in tine

Glad-Darius Groza-Bîja

Da’ noi n-avem aceeaşi diriginţă.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si sa fii dispus sa dai 80 de lei pe plic …

Glad-Darius Groza-Bîja

Io-i zic dirigintei MELE.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu-ti dau nici sa fii pe moarte

Cu bon cu tot

Tie-ti trebuie bon sa prizezi cu el ma?

Sau de ce o dai asa de mult in prosteala?

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu, din motive legislative, da’ dacă aveţi servicii de căcat şi nu daţi pai, da, bonul ar fi o alternativă utilă.

Daţi pai, la plicu’ de 40 de lei (cum ai zis iniţial că ar costa)?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Nu mai conteaza

Nu te pun in legatura cu omu

Nici sa-i dai 100 de lei pe 0,25

Glad-Darius Groza-Bîja

Păi, nu dau mai mult de 40, îţi dai seama. Pe plic. Aşa ai zis.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ne pare rau, nu mai sunt bonuri

Ia din magazin

De-acolo din Cluj

De la Legal Herbs

Glad-Darius Groza-Bîja

Nu eşti o persoană de cuvânt.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Sau unde se vinde Special in magazin

Glad-Darius Groza-Bîja

Ah, că nu te-am pus eu să juri pe mama ta şi cu plicu’.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si sa-ti dea bon

Si pai de suc taiat in segmente

Esti afacerist, asta-mi place la tine

Glad-Darius Groza-Bîja

Deci io mă pun la un film. Da’ tu scrie, ok? Că eu face print-screen şi la ce mai ai de completat, când revin.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Fa Print`uri la ce vrei tu

Si du-te la Politie

Si ca sa-ti mai dau de screen

Glad-Darius Groza-Bîja

Tot nu înţeleg de ce m-aş duce cu printu’ la Poliţie.

Mie-mi tre’ pentru Jeg.

Da’ va fi downloadabil.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

E foarte bine

Glad-Darius Groza-Bîja

Deci film, bun?

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Ok

Te termin cand vii la Zalau

Glad-Darius Groza-Bîja

S-a reţinut.

Robert Cristian Mureşan Lupaş

Si ramane site-u si cu cititori cu tot in doliu

Glad-Darius Groza-Bîja

Am notat, da. “Site-ul şi cititorii, toţi în doliu”. Ok.

Robert Cristian Mureşan Lupaş has signed out.

Altfel, lângă sediul companiei la care lucrez există un ABC, adică o alimentară mică. Individele care o deţin şi manageriază sunt trei. Noi le zicem “babele”, deoarece le trădează vârsta, iar sediului negoţului lor îi zicem formal “la babe”, deoarece sunt atât de zgârcite, încât nu şi-au dat un nume societăţii comerciale sau nu au considerat necesar să investească în a-şi afişa vizibil acest nume.

Tot din acest motiv al zgârceniei este o alimentară mică şi nu o alimentară, fiindcă n-ar prea vrea ele să închirieze un spaţiu mai larg şi nici n-ar fi util, trebuind să îl şi încălzească, fapt care ar spori cheltuielile.

Însă ele sunt, desigur, lacome, explicaţie şi pentru faptul că sunt trei, înghesuite în această alimentară mică, atât de mică încât nu au considerat că trebuie încălzită nici ea, că doar nu e mare, nu? E comodă. Deci nu trebuie încălzită, cel puţin nu unde sunt clienţii, ci doar în cămăruţa lor din spate, cu un reşou mic, care a încăput în ciuda spaţiului mic, pentru că trebuiau şi ele să mănânce undeva, la căldurică, chestii aduse de acasă, nu alimente cumpărate de la ele însele, fiindcă acestea sunt oricare cu 50 de bani – 1 leu mai scumpe decât oriunde altundeva. Iar oriunde altundeva este departe şi ele sunt conştiente că studenţii de la facultatea pe lângă care s-au aciuat ca nişte căpuşe n-ar avea cum să se ducă acolo. Motiv pentru care au monopol şi deci îi parazitează ca nişte trichine.

Dintre ele, pe una am identificat-o ca fiind de etnie maghiară, iar pe alta de etnie română. Pe maghiară ele o strigă Şari (cel mai probabil un alias) şi este leită unei posibile variante feminine a unui anume personaj din “Lord of the Rings”, pe care nu vă va lua mult să îl identificaţi, dacă faceţi un exerciţiu de imaginaţie.

Pe când românca arată cam ca o scroafă coafată.

(Nu vă mai tot oripilaţi, că nu discut aici despre nişte oameni. Am experienţa mea personală cu ele, dacă consideraţi că n-ar trebui să jignesc nişte doamne, mereţi în pulă.)

Pe a treia n-am clasificat-o încă. Nu ştim ce procentaj de acţionariat are sau care îi e funcţia administrativă, doar Călin a analizat-o mai cu atenţie, fiindcă a zis că l-a excitat vara trecută, că avea o brăţară de gleznă. Pe gleznă. Aceeaşi gleznă de care atârnă laba piciorului ei de 60+ ani, învelită într-o şosetă de cele mai multe ori cu dantelă, îndesată într-un şlap. Nu ne explicăm încă unde a clasificat-o Călin.

Ei bine, mie cel mai mult îmi place să merg la ele la magazin, să comand vreo cinci-şase produse diferite pe care le vând acolo, iar la urmă un al şaptelea produs, pe care sunt sigur că nu îl au. Şi după ce le sclipesc ochii de câte am reuşit să le adun pe tejghea, să renunţ la toate, spunând că o să mă duc să văd pe altă stradă dacă au acel anume produs şi că mai bine iau de acolo toate, să nu mă mai complic…

Situaţie în care li se fărâmă universul intern şi li se dă peste cap întreg sistemul de valori. Încearcă să-mi sugereze produse care ar putea înlocui produsul pe care îl vreau eu. Încearcă să îmi demonteze utilitatea produsului meu, în favoarea unor substituenţi variaţi, toţi aflaţi în gama lor largă, deja afişată.

O dată am vrut să iau pâine integrală. Şi vitele încercau să-mi vândă nişte croissante simple sau măcar un, UN covrig să iau. Ultima dată, al şaptelea produs era “ardei iuţi muraţi”. Şi s-au gândit că mai bine mi-ar prinde nişte gogoşari umpluţi cu varză murată, care gogoşari sunt şi ei un fel de ardei, totuşi, pentru numele lui Dumnezeu, cum să renunţ la TOT!

Câteodată, dacă trec pe acolo, intru chiar dacă nu am nevoie de ceva. Câteodată nici nu mi-e în drum.

***

Ce am remarcat, însă, este că nu există, deşi ar trebui, filme porno cu personaje istorice. Nu-i aşa? Eu zic că ba aşa. N-am terminat încă toate filmele porno care există, e drept, dar ăsta nu-i un motiv de trândăvie. Sunt doar uşor dezamăgit, pentru că mi-am închipuit că pentru oamenii ăştia industria chiar contează.

De aceea, consider că este o ocazie propice să dezvoltăm noi, românii, această latură încă rămasă (surprinzător chiar) neexploatată. Nu am vreo fărâmă de îndoială că strămoşii noştri sunt mult mai puţin relevanţi, comparativ cu cei ai altor popoare.

Nu mă aştept nici ca, imediat ce noi vom porni această iniţiativă, etica să îi oprească pe ceilalţi să ne-o sufle şi hiperbolizeze prin măreţe înfăptuiri proprii, începând, ca de obicei, cu ungurii, care vor obţine de urgenţă bugetele şi vor organiza castingul pentru Miklós Zrínyi, cât timp noi abia încercăm să demonstrăm că Matei Corvin era dac, pentru a-l putea utiliza în prima peliculă a studioului din Cluj-Napoca. Nu va trece mult până întregul concept va fi holywoodizat, iar originea şi pionierii genului, noi, românii, vom fi nedreptăţiţi şi apoi uitaţi.

Aşa că propun de la incipit o personalizare clară a producţiilor dintr-o sferă specifică şi, dacă îmi permiteţi, o treptată fructificare a plajei culturale, dat fiind că toată lumea va galopa pe voievozi şi revoluţionari. Şi n-are rost să fim conformişti.

Vă zic deci – şi nu neapărat pentru că sunt din Sălaj – că am o admiraţie puternic heterosexuală pentru Simion Bărnuţiu, pe care aş dori să-l propun pentru un episod pilot din “Largi Români”. Am făcut şcoala sub instituţia denumită după el, ar fi o onoare personală să deschid acest drum prin domnul Bărnuţiu. Pe lângă că are şi contribuţia sa la Revoluţia din 1848, dacă musai-musai vă trebuie violenţă, celor care v-aţi dezvoltat nişte fetişuri mai aparte.

Dar, dacă ne reapropiem de caracterul mai epic al numelor de referinţă, n-are rost să ţinem la naftalină poeţi valoroşi mai puţin marketaţi, cum este, de exemplu, Mateiu Caragiale, care, pe lângă numele tatălui său cu care se poate promova, poate să practice şi în filmele exclusiv pentru bărbaţi, cu bărbaţi, dacă nu măcar – o concesie – filme cu bărbaţi, dacă sunt şi femei totuşi în ele.

Nu pentru că-mi repugnă întreaga idee, cred că, în acest sens, trebuie să-l evităm pe Eminescu (vă rog), care, putem cădea cu toţii de acord, e soluţia facilă, fiind singurul care, cu siguranţă, ar fi jucat singur în filme porno, dacă ar fi existat tehnologia necesară. Plus că toată intriga ar trebui construită în rimă împerecheată şi nu te apuci să faci pornet cu Eminescu, dacă nu ai actori competenţi, pregătiţi să memoreze minim 80 de strofe de dialog nehotărât până ajung să se fută într-un cadru replică la frunză după teiul personajului principal.

***

Ce vreau să zic de fapt, este că mă irită părinţii care îşi afişează poze cu copiii. Nu neapărat bebeluşii, fiindcă acele clipe sunt, de obicei, unele de confuzie, după o teribilă greşeală sau sunt scoşi la vânzare sau afişează nişte bebeluşi buhăiţi care nu ştiu unde să se uite şi stau inerţi şi măcar pot să mă hlizesc, însă mă irită cert cei care îşi afişează copiii la vârste preşcolare, între 4 şi 7 ani.

Că sunt frumoşi, de aia şi-i afişează, uitaţi-vă la ei ce frumoşi sunt, ei sunt copiii mei cei frumoşi, frumoşii mei copii, mai ales dacă-s băiat şi fată, da’ şi dacă-s numa’ băiat sau numa’ fată sau doi băieţi frumoşi, dacă se poate sau două fete cele mai frumoase. Cred că mă irită părinţii care îşi afişează copiii lor frumoşi, pentru că mă irită copiii lor frumoşi şi feţele lor frumoase de tâmpiţi luaţi prin surprindere, în frumuseţea lor, de părinţii care umblă toată ziua cu aparatele foto după cururile lor beşinoase, ca să îi strige din când în când, să se întoarcă opriţi din actele lor infantile şi să îi surprindă aşa frumoşi cum sunt, de flaimuci stupizi.

***

Şi la mine pe stradă este, cu consecvenţă săptămânală, cât să ţină până când apare una proaspătă, o perpetuă vomă, ba pe o parte, ba pe cealaltă a străzii, atât într-o direcţie, cât şi într-alta, în funcţie de unde este localizat barul de zi “Irimie Cafe”, în care se comercializează băuturi alcoolice şi snacks-uri. Şi mereu cu parizer. Voma. Invariabil. E acelaşi om!

Nu ştiu cine este autorul, nici ce a vrut să transmită, însă cunosc despre el că creează cu regularitate, pornind de la schiţa ritmică a motivelor spirtoase şi mezel, fără alte înflorituri, amestecând o cromatică rozalie cu accente olfactive gastrice inconfundabile.

Consecinţa fie se prelinge atât cât îi permite materia din care este efectuată, sub efectul temperaturii, când este cald, fie se omogenizează păstrându-şi suveranitatea, când e ploios sau se prezervă într-o stare nestrămutabilă de îngheţ, dacă e rece. Îşi păstrează structura moleculară şi influenţa.

Am cunoscut o fată, deci, aşa, cam cum sunteţi conştienţi că se întâmplă, mi-am făcut jocul meu ieftin cu ea, pe care îl ştiţi cu toţii, m-am dat în stamba caracteristică şi i-am câştigat pe nimic întreaga simpatie. Nu-i nimic îngrijorător, că-şi revine ea, dar nu şi-a dat încă – da? – seama de teribila greşeală, aşa că pot dezvolta în acest demers meschin al meu.

Este oareşcâtva drăguţă, nu mă fac chiar de râs afişându-mă cu ea în societate, dar în acelaşi timp reuşeşte să stârnească intrigă prin prezenţă, nu neapărat controversă.

Râde tâmp la glumele mele, aşa că nu mai trebuie să râd singur ca să le scot în evidenţă şi să subliniez în acest fel că sunt de râs, iar uneori râde şi la lucruri care nu sunt neapărat amuzante, ceea ce este promiţător, fiindcă denotă că (a) nu trebuie să fiu mereu distractiv şi (b) am cu cine mă hlizi la înmormântări sau alte ocazii deosebite care ne vor aduce împreună şi care nu se vor deda neapărat râsului, dar în cadrul cărora voi avea mereu cu cine să îmi împart buna dispoziţie, indiferent de context.

Însă are un parfum absolut greţos. În standardele oamenilor cu pricepere şi stil, sunt convins că este un produs de reală performanţă olfactivă. Nu am vreo îndoială că e de firmă de renume, branduită consacrat, o marcă râvnită şi greu de găsit şi o fi şi strâns banii pentru el de când economisea alocaţii, ba chiar fata activează profesional în domeniul modei contemporane tinereşti şi al retailingului într-acest sens, se prezintă o adeptă a bunului gust şi oferă consiliere calificată publicului larg. Dar mie îmi vine să vomit de la parfumul ei.

Nu ştiu cum să fac, că dacă se ajunge pripit să ne culcăm împreună sau altă anomalie dintr-asta, chiar fără a face sex musai, deci doar să dormim, o să-nsemne că o să mă trezesc zilnic şi o să mă reped la duş, ca să-mi dau jos de pe mine de fiecare dată boarea aia infectă cu care se unge cu atâta pasiune.

Fiindcă am întrebat-o ce căcat îi mireasma aia şi că i-am împărtăşit cu condescendenţă că îi absolut grotescă, iar ea mi-a spus că “o defineşte”. Nu cred că are nici cea mai mică intenţie să schimbe borala aia de la nu-ştiu-ce producător apreciat, fiindcă simte că o reprezintă, aproape că mă contrazicea; dacă nu mă dureau tâmplele, aş fi zis că se împotriveşte, că alege cumplitul odorizant în detrimentul meu.

Or eu, dacă nu cumva o să regurgitez în timpul somnului, înecându-mă cu propria vărsătură şi decedând din cauza scârboşeniei, atunci se-nţelege că va trebui într-un compromis nedrept să mă şi prefac c-o iubesc pe domnişoară şi în acelaşi timp să şi rânesc cu consecvenţă şi săpun de rufe însăşi amintirea ei zilnică, sentiment care de obicei este plăcut şi care reprezintă prezenţa feminină ce tocmai s-a dezlipit de tine, pentru tot restul zilei, până la sublima revedere.

Iar eu am o preocupare fixistă cu duhnelile, fiindcă eu îmi adulmec prin casă fostele prietene încă luni de zile postmergător tragicei despărţiri, ba de la câte-un ciorap în ţeava de la aspirator la găsirea căruia izbucnesc în plâns, ba câte-o zdreanţă uitată pe care-o scormonesc din vreun sertar şi care mi le îmbibă pe restul, de-o port cu mine în textura fină, încât nu ştiu de unde pute, ba de la vreun prosop abandonat, când deja se vede prin ale mele.

Mna, asta ultima – fata, cât şi aroma ei sinistră de dulcegărie insuportabilă – are şi o proprietate înfiorătoare de-a se impregna abject, de aia de nu trece dintr-o singură spălare. Îîîh, îmi vine în gură numai când mă gândesc.

***

Dacian insistă să-şi taie unghiile în cameră. De faţă cu mine. La masă. Nu la masa la care mănânc. Nici departe. La o masă. Dar de faţă cu mine. Problema cu aceasta este că mereu unghiile îi ajung pe jos, în opoziţie cu a rămâne pe masa pe care le taie, care, dacă acceptăm acest nou aranjament, ar fi situaţia normală.

Nu vă împacientaţi. Sunt unghiile de la mâini. Pentru că cu picioarele are un alt fetiş: se scârmă între degete, de câte ori îl chem să se uite la ceva la mine-n monitor. Nu-mi explic de ce, dar dacă îi arăt ceva, el, ca să se concentreze, se scârmă între degetele de la picioare. Deja îmi deschid lucruri aiurea, doar ca să verific dacă aşa-i situaţia cum o bănuiesc. Şi aşa este. Indiferent ce îi afişez, el se scârmâ între degetele de la picioare.

În orice caz, Dacian pare să se fi dresat cu o anume igienă primară, nu mai dezvoltată de nivelul cognitiv şi instinctual al simplei excreţii.

Deoarece după ce catadicseşte să spele după el prin baie, ca urmarea a precedentului articol pe această temă, convine să stoarcă mopul în chiuveta deasupra căreia mă spăl eu pe faţă. Acţiune avansată care se poate considera o promiţătoare evoluţie, în capul lui, faţă de a-l stoarce în chiuveta în care spăl eu vasele, inclusiv pe ale lui.

Toate aceste soluţii mai comode datorându-se faptului că nu mai poate fizic să se aplece la scurgerea căzii, blocându-se surprins în burta acumulată stând toată ziua şi jucându-se pe calculator cocoşat, acelaşi obiciei care l-a dus în scolioză şi acelaşi care a ajuns să-l împiedice  acum, din trunchi, să se ridice din aplecarea pe care-ar fi putut-o altfel executa, dacă n-ar fi existat întreaga situaţie anterior descrisă.

Reţineţi, totuşi: mai jos, în partea de Sud a articolului, după rânduri, se ţine o licitaţie! Puteţi şi voi să plătiţi în ea, că e gratis. Ghişeul s-a închis!

[Şi-n sfârşitul ăsta de săptămână sunt la Zalău, cu ocazia mândrei noastre Abdela, care împlineşte frumoasa vârstă.]

***

Io, în sensul că pe mine, de când m-am întors din marea pedaleală, mă dor, de exemplu, toate. Da’ nu buluc, deodată. Ci strategic, organizat: fiecare pe rând.

Chiar când am ajuns, m-a durut nu atât de puternic dar îndeajuns interiorul pieptului, pe-o latură, unde se află tot felul de lucruri. Aşa că m-am dus la un doctor – să îi spunem… primul – care mi s-a uitat – atenţie – în urechi şi abia apoi m-a ascultat la respiraţie, ca să îmi spună că nu, de fapt, nu mă doare.

Deoarece nu am nimic, la nici unul dintre lucruri. Şi, pe cale de consecinţă, probabil că mint. Mă mint pe mine, dar să nu dăm în aspectul psihologic al lipsei de încredere în sine şi, mai important, îi mint pe cei din jur, fiindcă sunt o fire care caută milă, de care mai apoi să profite hain. Aşa că să nu-i zic io lui, care se pricepe, că mă doare, când el vede clar că mă simt bine. Şi, sincer, nici de astmul, pe care mi l-a diagnosticat alt doctor acum patru ani, nu este acest doctor atât de convins.

De parcă eu tre’ să-mi demonstrez lui astmul, că-i el sceptic. Şi nu “de parcă”, că de-a dreptul, fiindcă m-a somat să-i detaliez exact cine m-a consultat şi ce mi-a zis, cu acurateţe, da’ de m-a prinde cu cioara vopsită. Însă eu eram destul de bine documentat şi chiar ştiam aparatele în care m-au pus să suflu, atunci când muream sufocat pe podeauă. M-a crezut temporar deci, c-aş avea, poate, ceva bronşită mai moale.

Însă am reuşit cu ocazia asta să-mi dau seama că doctorii au o aparte neîncredere unul într-altul, tratând orice diagnostic al altuia cu maximă circumspecţie; am observat asta când, spunea tot doctorul, s-a descoperit că aş avea totuşi ceva cu amigdalele, mai degrabă. Nu cu ce cred eu – SAU MINT! – că mă doare.

De exemplu, de următorul doctor – să-i spunem al doilea… la care primul m-a trimis – am fost întrebat îndoielnic cine mi-ar fi zis mie că am ceva cu amigdalele? Există această persoană? Să i-o descriu şi să-i reproduc anume ce mi-a zis, fiindcă are o reţinere nedisimulată faţă de analiza simptomelor mele, care semnalează o evidentă nevralgie, de la curent, nicidecum… ce amigdale?!

Mi-am zis eu mie, aşadar, că să las deocamdată să mă doară, mai bine, deoarece e singurul lucru pe care îl ştiu sigur. Şi să aştept, poate se mută dintr-o parte într-alta şi cineva o să nimerească mai cu precizie cauza concretă, odată ce se potriveşte suferinţa cu presupunerea.

În a doua săptămână după ce m-am întors, în prima jumătate a ei, a început să mă doară spatele, într-o parte, mai în sus. Fapt destul de dificil de tolerat, fiindcă eu am nevoie activă de partea aia a corpului meu, cum am nevoie de altfel de majoritatea, dar de asta chiar mult, am observat, în timp ce mă durea. Îmi trebuie cam tot timpul şi mă durea tot cam tot timpul, deci vorbim de-o suprapunere nefericită a perioadelor, care nu ajută deloc.

Un pic am reuşit, măcar, să suport asta, câtă vreme au început să mă doară genunchii, durere foarte bine definită de sunetele ciudate de congelator în proces de dezgheţare pe care le scoteau în mai toate părţile.

După care m-a durut un pic, dar ascuţit, sufletul.

Mi-am amintit de spate în trecerea lină de la puşcăturile fără consecvenţă din genunchi, către pulsaţiile din ce în ce mai dese din piept, în partea diametral opusă faţă de omoplatul deja convalescent şi omoloagă pe orizontală precedentei suferinţe, cea deja diagnosticată ca nefiind, de fapt, ceva.

La început mă durea când respiram, ulterior când mă mişcam cumva divers, deci aceeaşi chestie, provocată de două circumstanţe, aparent separate. Apoi, poate din plictiseală, că mi se cam terminau organele, a început să mă doară – nu ştiu – mai tare, ăsta care mă durea deja. Fiindcă mai încet ar fi însemnat să nu mă mai doară, or care ar mai fi fost scopul, atunci?

Apoi m-a cam durut în pulă, nu literalmente, ci conceptual.

După care am răcit timp de două ore. Serios. După care mi-a trecut. Atât a durat. Probabil pentru că nu era ceva grav.

Ultima dată, cu o zi înaintea publicării acestui articol, mi-am sclintit mâna stângă, ştergând praful. Nu picând grămadă de la o înălţime, unde-l ştergeam. Mişcând chestia în faţă şi în spate, pe o masă. Care era pe podea. Şi de azi mă doare coccisul, fiindcă am făcut nişte exerciţii pentru spate.

***

Dar, pentru că asta nu era de ajuns, eu mai cunosc un domn. Îl cheamă Răzvan Medrea. Nu-i cea mai fericită circumstanţă asta. O prelungire socială a tot ce înseamnă boală, Răzvan Medrea – care ar fi un simbol enciclopedic pentru cuvântul “beteag” – mă roagă cu toate ocaziile pe care şi le crează special pentru asta, să scriu despre el orice, cum ar fi că aseară s-a mucit în alcool, de cum a apus soarele şi până când m-a sunat pe la două dimineaţa, să-ncerce să-mi spună – ce? – că să scriu despre el, ceva, ce vreau eu.

Dimineaţa regretă mereu, prin sms, cele întâmplate, multe dintre ele neputând măcar să vi le reproduc, însă e doar un efect temporar al mahmurelii, fiindcă seara e din nou pregătit pentru o nouă solicitare.

După el, mă sună Artpi. Să vă spun – Artpi nu sună. Vreodată. Cel mult el nu răspunde, când este sunat, iar asta-i cam singura formă de contact. Dar Artpi, vă zic iar, nu sună PE cineva. Ştiţi cum unora ni se formează numere-n buzunar. Lui nu i se formează numere cu bună ştiinţă.

Însă azi-noapte lucrurile s-au dat rău de tot peste cap, când el mi-a trimis mesaj prin care să-mi dea de înţeles că vrea să sune. Ceea ce a şi făcut. Artpi a sunat şi Artpi nu a sunat, aşa, în neant, ci pe mine. Reuşind doar fiindcă Răzvan Medrea şi-a scăpat telefonul din mână sau ceva, probabil în budă sau în vomă sau în ambele, că erau una lângă alta, şi s-a închis.

Artpi cu care am vorbit o oră şi jumătate, fiindcă are dileme în dragoste. Nu reuşesc să-mi lămuresc de unde din ultimele articole de parcurs defectuos am dat eu greşita senzaţie că aş avea răspunsuri, măcar la propriile-mi întrebări. Însă el s-a gândit să mă consulte. V-am povestit cum Artpi nu sună. Ei bine, Artpi nici nu are “probleme în dragoste”, dacă mă-nţelegeţi. Neavând, ca un context generic, de pildă, “dragoste”.

Vă închipuiţi? Nimic dintre cele de mai sus nu se întâmplă, nici măcar aşa, cum sugerează verbul… din întâmplare. Nu există erori. Însă lucrurile acestea, toate, nu că nimica dintre ele, se petreceau, mi se desfăşurau în ureche, mâncându-mi din baterie şi viaţă. Am vrut să-nchid, să sun înapoi, că poate se reseta Arpti. Nu. Suferea. Ce făceaaa?! DA. Să tâmpeşti. (Nu, n-am înregistrat. Da, ştiu.) I-am rezolvat tăios şi cu eficienţă problemă după problemă, în feluri care nu-i conveneau, dar care erau, de necontestat, soluţiile. După care am închis ambii deodată şi ne-am văzut de durerile noastre.

Dimineaţa… ce a făcut Artpi? Mi-a intrat pe net. Unde nu eram. După care mi-a trimis mesaj. Unde n-am putut – am răspuns. Ca să ceee?! Că. Citez. Nu. Mai. Poate. Fără. Ea.

Piftom?!

***

DECI LICITAŢIA!

Treaba-i simplă: am slăbit douăzeci de kile, de când mi-am propus. Pe cale de consecinţă, 14 din cele 29 de cămăşi preferate ale mele nu îmi mai sunt bune. Că îmi sunt acum rele. (Nu-mi explic diferenţa de 15). Le vând. M-am gândit să vi le fac cadou, dar numai deoarece doriţi să vă bateţi ca chiorii pe orice, le voi licita, ca să le cumpăraţi. Altfel, le-am luat mai toate din second, deci fiecare porneşte de la 20 lei. Găsiţi lucruri explicative la oricare. Toate au valoare sentimentală, dar aceasta va fi gratis.

***

Chemeşa cu numărul 1.

Asta cămaşă îi dintr-un second de pe undeva din Cluj, a costat un pic mai puţin decât sper să obţin pe ea. Arată cam ca nu-ştiu-ce (poate simbolul ăla de “ochi”, din Turcia), iar părerile sunt împărţite. Mie şi oamenilor deştepţi ne place, dar la câteva proaste nu. A avut un feature pe fotoblogul lui Dacian. După care mai are un feature, fiindcă probabil Dacian nu găsise alte Dacii 1300 sau copaci sau turnuri sau pereţi sau crengi pe care să le pozeze sau n-avea prietenă. După care iară. Este în stare de-ai zice că îi nouă! Este în stare de orice!

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Talida, 25 RON - Împăratul Utopic al Balcaniei, 27,5 RON - Sebastiano, 33 RON - jimerino, Sebastiano - 35, 37 - jimerino, 40 RON - Sebastiano , 42 RON - jimerino, 45 - Sebastiano, 47 RON - jimerino, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 2.

Pentru o costumaţie de pensionar ce mi-o trebuia la un moment dat (da, cândva am avut nevoie să mă îmbrac ca un pensionar, care-i dilema?), am achiziţionat această cămaşă. Are un model… cumva. Şi este bine păstrată, cam la nivelul celei precedente.

[PREŢUL CURENT: 20 RON,  20 RON - arpadov, 21,5 RON - Artpi, a-ncercat şi Sebastiano, plătind în natură, 22 RON - Artpi, 22,5 RON - Sebastiano etc. etc., 30 RON - Artpi, 32,5 RON Sebastianul, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 3.

Cămaşa cu dungi verticale a fost una dintre… mă rog, celălalte cămăşi. Şi este şi ea o cămaşă veritabilă la rândul său. Are atuul să nu fi apărut la televizor, spre deosebire de altele, care au atuul să fi apărut. Are starea foarte bună.

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Artpi, 20,5 RON - Sebastianul, 22 RON - Artpi, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 4.

Aceasta a avut o apariţie şi ea, unde pune Dacian poze. Apoi într-un articol de-al meu şi, tot acolo, a jucat rolul principal într-un filmuleţ muzical, în interpretarea mea şi Mironei.

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Împăratul Utopic al Balcaniei, 30 RON - Caty, n-are site, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 5.

Asta-i cea mai veche cămaşă a mea, dintre cele pe care le dau. Exceptând o cămaşă ce n-o dau, care-i mai veche. În cămaşa asta m-am pupat cu aproape toate pizdele (da’ pe gură), cu care am fost, începând cu prima, de la care o şi am. În mod uimitor, e extrem de atent prezervată. Mai puţin atent decât lungul şir de domnişoare amintite.

[PREŢUL CURENT: 20 RON]

***

Chemeşa cu numărul 6.

Această cămaşă e pe departe cea mai apreciată de critici, în special de cei pasionaţi de pixeli. Eram îmbrăcat în ea, când am rezolvat record cubul rubic în 1 secundă. Altfel, stă rău de tot pe la guler, săraca, îi muncită. Da’ e simbolic, nu? Hai să zicem că e simbolic! De ce să ne tooot…

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Dora, 22,5 - Sebastiano, 25 RON - Arpi, 26 RON - Denisa, 27 - Artpi, 28 - Denisa, 29 RON - antidarius, 29,1 RON - Denisa, 29,2 - antidarius, 30 RON - Dora, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 7.

Asta-i o cămaşă. N-am prea purtat-o.

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Bogdan, n-are site, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 8.

Asta-i o altă cămaşă, da’ pe asta am purtat-o şi am şi lăsat-o la una, peste noapte, când îi era frig, iar eu gentilom. Mi-a dat-o anul care a venit.

[PREŢUL CURENT: 20 RON, 25 RON - Sepukku, 32,5 RON - Sebastiano, 35 RON - Sepukku, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 9.

Pe dumneaei am procurat-o din Spania, CU SOREL! Una din puţinele ei calităţi, surprinse şi de Dacian. Remarcaţi că se-mbracă în hainele mele, când nu-s acasă. Zice ceva.

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Sepukku, 25 RON - Noper, 30 RON - Sepukku, 32 RON - Noper, 35 RON - Sepukku, 37,5 RON - Noper, 40 RON - Sepukku, 44,9 RON - Noper, 45,01 - Sepukku, 50 RON - Sepukku, 50,99 RON - Noper, 60 RON - Sepukku, jimerino - 62 RON, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 10.

Asta-i o cămaşă neagră, ce-am furat-o de la tată-miu. A fost cu mine în excursia prin Europa, de exemplu…

[PREŢUL CURENT: 20 RON]

***

Chemeşa cu numărul 11.

Asta-i cămaşa pe care am pătat-o pe chept, cu ulei de la cartofii prăjiţi făcuţi deee… BU-NI-CĂ-MEAAA! Şi n-am mai purtat-o de atunci.

[PREŢUL CURENT: 20 RON]

***

Chemeşa cu numărul 12.

În mod ciudat, acum c-am trecut la colecţia toamnă-iarnă, când mi-e frig, îmi plac culorile normale şi la singular. Asta-i un fel de gri. Şi am purtat-o, aşa, ca pe-o haină.

[PREŢUL CURENT: 20 RON - Charmeleon, 22 RON - radhoo, ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 13.

Asta-mi place, îi mai groasă, îi simpatică. E de firmă, scrie acolo. Nu ştiu ce firmă.

[PREŢUL CURENT: 20 RON, 25 RON - Creţu', ADJUDECAT]

***

Chemeşa cu numărul 14.

Iar asta-i făcută din vreo trei uăui, cred. E plăcută.

[PREŢUL CURENT: 20 RON]

***

Mai am şi atâtea cravate, la fel – dar fiindcă nu am gusturi, toate NU mergeau doar cu aceste cămăşi şi nu pot să NU meargă cu cele pe care urmează să mi le iau sau, mai grav, să se chiar asorteze. Una porneşte de la 10 lei.

***

Cravata cu numărul 1.

Vişinie şi simpatică, am s-o asortez cu nimic, deci ţineţi-0.

[PREŢUL CURENT: 10 RON - Catatonicul, se negociază]

***

Cravata cu numărul 2.

Asta o am cam de prin liceu, când am vizitat primul second, la Cluj. La noi în sat nu erau de ăstea, de uniformă, cum purta numa’ Avril Lavigne. Când am depăşit-o în popularitate, mi-am dat ciorăpeii jos şi m-am maturizat.

[PREŢUL CURENT: 10 RON]

***

Cravata cu numărul 3.

P-asta am luat-o de la un  Neo Vintage Shop. Arată mult mai rău în realitate, vă asigur. E prima ce-o dau ca preţ de început mai ieftin decât cu cât am luat-o. Ca un fel de avantaj, cumva. Aproape că merită.

[PREŢUL CURENT: 10 RON - Cleomf, 15 RON - jimerino, ADJUDECAT]

***

Cravata cu numărul 4.

Asta-i faină, oricum o luaţi. Şi o s-o luaţi, desigur, pe bani.

[PREŢUL CURENT: 10 RON, 20 RON - Bobo, 50 RON - Sf. Radu, ADJUDECAT]

***

Cravata cu numărul 5.

Asta-i prima mea cravată. În clasa a 9-a. Mi se pare cea mai distractivă din lume. O dau gratis, cui se prinde s-o ceară primul.

[PREŢUL CURENT: 10 RON ADJUDECAT: Marius]

***

Cravata cu numărul 6.

Asta era prea tâmpită să n-o cumpăr.

[PREŢUL CURENT: 10 RON]

***

Cravata cu numărul 7.

Aici mergeam la un casting de gay-porn. Eram strâmtorat, ce vreţi? Şi era pe fişa postului să fii strâmtorat, oricum.

[PREŢUL CURENT: 10 RON]

***

Cravata cu numărul 8.

Asta-i o frumuseţe, mă pupaţi undeva. Măcar puteţi compensa că am dat-o una deja gratis.

[PREŢUL CURENT: 10 RON - Arpti, ADJUDECAT]

***

Cravata cu numărul 9.

Asta reuşeşte să fie mai tâmpită decât aia care m-a convins prin faptul că e tâmpită.

[PREŢUL CURENT: 10 RON - Cleomf, ADJUDECAT]

***

Cravata cu numărul 10.

Asta merge pentru cămaşa de pensionar.

[PREŢUL CURENT: 10 RON]

***

Cravata cu numărul 11.

Asta am purtat-o pentru o perioadă, când nu îmi găseam aia preferată. A fost o patetică înlocuitoare.

[PREŢUL CURENT: 10 RON]

***

Cravata cu numărul 12.

Iar asta-i dacă eşti bolnav sau vrei să arăţi bolnav, să te scuzi de la ceva…

[PREŢUL CURENT: 10 RON - Cleomf, ADJUDECAT]

***

Pe toate vi le pot autografia pe interiorul gulerului, eu sau oricare personaj vreţi voi de pe Jeg (mamă, frate, concubine, foste prietene, programatori, graficieni, colaboratori, vedeţi echipa, amintiţi-vă de prin articole), iar eu aranjez. Dacă veţi fi dorind o asemenea imbecilitate, desigur… Dacă nu, nu le scrie nime’.

Se licitează LA COMENTARII. Ţine până VINERI, 4 septembrie 2009. Se va afişa sub fiecare exponat preţul curent. Să aveţi mail valid în formular, dacă vreţi să şi ajung la voi ulterior.

Papapapa, daţi-mi banii!

M-am gândit să-mi donez banii obţinuţi unei cauze nobile, după care am zis că îmi voi cumpăra alte articole de îmbrăcăminte de ei, bine?

]]> http://www.jeg.ro/vezi-primele-poze-foto-si-urmareste-primul-filmulet-video/feed/ 202 http://www.jeg.ro/jegro-turul-tarii-bvruuu/ http://www.jeg.ro/jegro-turul-tarii-bvruuu/#comments Fri, 10 Jul 2009 18:56:13 +0000 Darius Groza http://www.jeg.ro/?p=2668 [Călătoria pe Twitter.]

[Citeşte primu' articol acilişea.]

BONUS: Jdufff!

[pentru cui i se vede-n poze pe Trilu, puteţi încerca YouTube]

Am pornit de la Braşov cu mare avânt şi stârnire, spre Bacău, cu tăte îndesate în remorcuţă cu o măiestrie cum nu le-am mai îndesat de când am plecat. Am trecut pe la Baumax şi ne-am procurat nişte cheşti anti-ploaie într-una, cu tăt cu pantaloni, plus o prelăţoacă pentru micuţa remorcă.

Am ieşit pe-un drum drept, plat precum oglinda. Am făcut f’o 15 kilometri… până când s-a dat ruloţica peste cap, cu tăt cu mine şi biclă. Se rupsese roata din ax.

Lucrurile înăuntru sunt bine, nu vă faceţi griji, staţi jos. Fermoaru’ la ghiozdanu’ laptopului meu e şi el rupt, de cad tastele pe lângă. Puteţi începe să-mi trimiteţi pe card bani pentru un rucsac nou. Altfel!

Bogdan Colceriu a venit cu maşina după noi şi ne-a basculat, cu lucrurile mai valoare. Duminică ne-am întors la locul accidentului, să recuperăm remorca abandonată într-un şanţ dosit lângă calea ferată şi bicicletele din satul Herman. Azi şi mâine încercăm reparaţii, tre’ făcut un ax nou, pesemne la strung, deci din banii ce nu sunteţi în stare să-i colectaţi, de rucsac, probabil vor mai fi cheltuieli p-acolo, pe la ateliere.

Ca norocul, ieri n-am mai apucat să mergem la Râşnov, unde au început să cadă casele printre şi peste oameni. De asemenea, de această dată datorită ruperii trailerului, n-am ajuns nici la Comăneşti, unde ne-a chemat o cetitoare la birt, exact în intervalul orar în care ceva dubioşi îl înjunghiau pe fostul sportiv Băcăuan.

[la fel, dacă mere-n poze, alternativă YouTube]

Am stat, aşadar, f’o trei zile la Sibiu, fiindcă ne-am puturoşit şi pentru că nu ne grăbim nicăieri. Nici nu poţi, chiar să-ncerci, să te grăbeşti nicăieri. Cel mult te grăbeşti undeva. Insă noi n-avem unde.

[da, cel lăbărţat este de la Noumax; nu, nu cel pe care l-am clătit, şuuuşt Tudor, uşurel, ăla nici nu iese din casă]

Am mers zilnic din comuna sibiană Cisnădie, la oraş, să ne îmbuibăm pe banii lui Flaviu, care şi-a luat şi el o bicicletă din plastic de China, ca să-şi pedaleze şuncile după noi. Sunt unii oameni, dragi cititori, care nu îşi mai iau televizor pentru că venim. Nu ştiu, zic! Şi am făcut toate traseele, în special ăla prin pădure, fără stopuri, pe deal în jos, pe potop. 10 kilometri. Slalom printre câni. Cu laptopu’ la spinare, acum mai curat, acum mai delicat.

Am pornit din Sibiu joi, iar pe drum ne-a depăşit coloana lui Băsel, care ulterior am aflat de la omul în stat, Hudrea, c-ar fi, de fapt, nu Băselul. Deci cine? Ăla mai măruntul. Cert este că, mergând cu un milion de kilometri pe oră, printre tirurile care se fereau ca potârnichile de alai, n-a oprit să mă salute, cum s-ar fi cuvenit şi să-ncerce să vorbească cu Flo pe germană, atâta cât o fi reuşind, ca apoi să ne lase să lingem ceva ambalaj, să ne ţie pe drum, că sigur îi pusese Ăl Mai Marele ceva acadele cu el.

Dar de ce să devenim politici într-această epopee ce se vrea una a naturii, a anduranţei umane în cele mai aprige condiţiuni, a sorbitului de pălincă cu tăte şatrele de pe drum şi aşteptatul să ne poarte lumea degeaba peste tot? De pildă, la Flaviu am mâncat de la KFC (atenţie, spun de la KFC!), de două ori (atenţie, spun de două ori!) până i s-a făcut lui rău.

Bun. Am trecut pe lângâ satul Veştem, iar la sugestia tuturor lumii, am oprit în parcarea de TIR-uri, să aburcăm în vreo remorcă pe deal în sus, că n-aveam ambiţia să ne biciuim 150 de kilometri către Braşov, cu cârca în spate. Mare greşeală: drumul s-a dovedit a fi doar 116 kilometri, cu amibilii maghiari din Covasna Gabor Lehel, Bajko Gyula, Gecse Barna şi Baluga Istvan, pe nişte pante care puteau fi cu uşurinţă parcurse într-o zi şi jumătate.

Şi-am ajuns să realizez că fetele sunt cam ca TIR-urile de la Sibiu la Braşov. Unele nici nu se opresc, trec pe lângă tine fără să-ţi acorde o geană. Unele opresc, dar sunt pline. Iar unele te aşteaptă cu prelata desfăcută, numa’ bine să te urci în ele. Iar la sfârşit îţi dai seama că puteai să pedalezi şi singur. Asta-i o metaforă cu masturbare, pentru cine are dificultăţi să o pătrundă.

La Braşov ne-a întâmpinat Bogdan Colceriu, la care trebuia să durmim. Însă am realizat ulterior că dormeam de-a dreptul la mama sa soacră, prin alianţă cu iubita lui, posesoarea şi ocumpanta imobilului. Deci nu era nicidecum meritul măgariului. În sfârşit, e drept că ne-a cinstit cu beri, deşi nu mai era cazul pentru jumătate dintre noi, considerând că Flo se obişnuise cu sticla de pălincă în buzunarul de la chept. Iar Flo rezistă la băutură cam cum rezist eu la minore.

Apropo de minore, Ramona (tot o confund cu soră-sa, deci poate e Roxana; sau poate nu e nicicum) ne-a aşteptat şi dânsa la Braşov, cu o grămadă de conserve, patru ciocolate mari şi late şi dragoste. Pentru Pamfil.

Dat fiindcă că tura spre Braşov de la Sibiu a fost un noroc atât de simplist, am decis să luăm totuşi calea Bacău, apoi către mare şi abia ulterior Bucureşti, considerând că domni şi domnişoare ne-au declarat că ne aşteaptă pe această rută. Şi ce altceva să facem decât să profităm? De aceste ocazii.

Însă mai stăm o zi, două şi la Braşov, pentru că ceva băiat ne-a racolat pe stradă şi ne-a chemat la petrecerea lui de burlaci, cu ocazia zilei de vineri, în ceva pădure. Sună destul de apropiat cu scenariul unui film porno nereuşit, aşa că am acceptat cu condescendenţă. Nu se mai ţine, evident că s-a plouat şi e varză totul în giur.

Ne-am obişnuit cu mai toate dificultăţile turului. Câteodată, dacă apucăm să facem duş, începem să mă simţim puţind, după ce-am făcut duşul. Şi aproape că realizăm că mai mult ca sigur îşi dau şi ceilalţi seama de aceste aspect, dar nu tocmai, dar cel mai probabil că ne bănuie pe noi primii. Încerc să mă aşez cu mintea în concepţia că alţii fac duş regulat, deci nu-s şanse să fie vreo confuzie. E clar de la noi. Soluţia pe care am găsit este să nu mai simţim nevoia să facem duş. Şi nu ne e greu. Altora le este. Dar ei fac. Câteodată renunţăm total la idee.

Mnu. Glumesc. Nu puţim neapărat. Ne-am eliberat de toxine, se cheamă. De asemenea turul ăsta m-a convins să-mi iau maşină. Pe Flo l-a convins să-şi ia bicicletă.

Dar, apropo de maşină: ieri, amicul Rareş de la Tetatet, pe care l-am cunoscut pe-o terasă, s-a gândit “să ne ducă să vedem de pe Belvedere oraşiul”; aşa că ne-a hâţânit cu Suzuki-ul său Samurai pe toate offroadele din giurul Braşovului, precum şi pe străduţele din cartierul Schei, unde încăpea autoturismul cam cu oglinzile ciulite, cu cât a putut el apăsa pedala, de ne-au ieşit din cap coborâre în viteză, pe orice. Nici nu ţin minte în care parte m-am uitat fugitiv la oraşul luminat, că preferam să nu văd pe geam afară.

Ulterior am scoborât iară în satul urban, unde am cunoscut nişte motorişti, cu care m-am dat, mai să m-omoare, până ne împrăştiat poliţia. Le-am cunoscut pe don’şoarele Corina şi Andreea, în sensul giratoriu. Nu, doar se dădeau cu un skate. Altfel nişte fetiţe de caracter. Ne-am întors la Bogdan Colceriu doar ca să-mi iau ceva căcaturile, apoi am plecat la ele. Ne-au dat brownies cu nu-ştiu-ce buruieni ce le-or găsit ele prin curte, de or lămurit singure c-ar fi marijuana în stare pură. Am dormit întors. Flo s-a retras cu una dintre ele în grădină, în sacul meu de dormit, ca să povestească.

Flo şi pălinca îmi aduc aminte de taică-miu, îndeobşte mirosul a atunci când vine la noi şi se simte c-a dat iama-n rezerva noastră pentru musafiri. Flo zice că eu singur îi aduc aminte de mă-sa. Că de ce-ncerc să-l fac să încerce să nu moară, dacă e posibil, cu capul crepat la orice pas. În orice caz, îl ţiu tranchilizat destul de bine cu pălinca mai sus amintită. Cu toate că în aceste cazuri, îl prinde dorinţa arzătoare să urce bicicletele cu tot cu remorcă pe scările blocurilor în sus. Să fie în siguranţă.

[dacă vă merge în poze, link direct la Tril sau alternativă YouTube, pentru HD]

HA!

Aşa cum v-am promis (mai exact – altfel), la doar prea târziu timp după ce m-aţi tot futut la cap că “da’ cââând pleci?”, iată, m-am prăvălit, în sfârşit, scârbelor, în turul ţării.

Am zis că merg cu un triciclu Pegas. Ştiţi, pentru că mi-aţi şi dat bani pentru el. Însă – necaz! – i-am băut. Da’ nu erau bugăţi oricum (nici de băut, nici de ce-mi trebuia). Fiindcă aveam nevoie de două ţoagle pe atunci, considerând că urma să pedalez şi cu iubitul meu amic Florian “Flo” Reisenbichler, din Austria, care a venit anume pentru asta.

Da’ am zis io multe – nu numa’ triciclul – şi nu le-am făcut. Asta, însă, da. Am plecat. Printre altele ce le-am zis şi nu le-am făcut, însă ba da.

În acest sens, ceilalţi iubiţi ai mei (fiindcă am mai mulţi), de la Low Riders, mi-au livrat fără crâcnire, şi chiar cu plăcere aş zice, două modele Gangsta! Biciclete joase, ca IQ-ul meu. Deci avem tot!

Unde eram? A, nu eram nicăieri. Dar voi fi, pentru că Radu Ceuca s-a jurat pe Precistă că-mi pune widget de “unde îs”, cu hartă. Ca să vedeţi voi.

***

Aşa că iată planul!

PE UNDE!

În afară de punctele/oraşele pe care vreau să le ating eu, traseul este făcut de mumă-mea şi tată-miu, care-s agenţi de turism şi mi-au zis ei că pe unde să merg. Da’ nu înseamnă că mă şi duc io pă unde vor ei, că io nu-s sclavu’ nimănui. Da’-n principiu cam pe acolo o să merg.

Dacă nu cumva deviez şi nu mai merg pe acolo, că pe altundeva. Deci orientativ.

De asemenea, voi trece pe la cei care au donat iniţial pentru excursia asta. Pentru că mi-au rămas datori cu a mă hrăni. Că mie nu-mi daţi bani pă gratis. Auzitu-m-aţi?! Ideea iniţială era să aduc banii înapoi, cei pe care-i băusem iniţial şi n-am mai luat triciclu, fiindcă mi-a intrat salariul fix cu câteva zile înainte să plec. Da’ ştiţi cum câteva zile sunt deja prea multe, i-am spart. Dar i-am spart util: 1 remorcă ţogletă – 500 lei (agregat plus drum, de la un domn din Bacău, care s-a oferit să mă şi găzduiască şi hrănească şi veselească); de restu’, diverse alte cheltuieli de protecţie şi etc.

Mi-am făcut şi măgăoaie de aia mică, ciripeala pentru obsedaţi: http://twitter.com/grozadarius. Mă puteţi urma acolo, ca pe-un postfet.

***

IDEI!

VIZITE. Voi trece pe la oricine vrea, dacă nu-i ocol prea mare de la traseu, care-i haotic, deci vujeşte cu oricine. Numa’ să-mi spuie din timp, pe mail sau la telefon. Aşa că dormim în cort, eu şi cu Flo.

Am păstrat conceptul de a intra la nunţi, căci de aia purtăm costume pe şi după noi, nu de tâmpiţi. (De tâmpiţi facem alte lucruri, printre care că am plecat.) Aşa că, pe lângă ce sperăm să găsim noi de pulele noastre, dacă aveţi prim preajmă nunţi, ale voastre sau ale altora, să ne ziceţi, deoarece am dori să intrăm în ele.

HALEALĂ. Gazdele, ca să dormim la ele, se obligă să ne dea după cum urmează: conserve de ananas; conserve de pateu (DE PORC!); conserve de fasole cu cârnaţi, ciocolate de diverse tipuri pentru energie, biscuiţi, alte lucruri. Plus că ne vor hrăni mâncare gătită, la ei acasă. De asemenea, ne vor duce ca să beau diverse alcoale, pe mine şi pe coechipierul meu nazist. Şi, mai mult, ne vor purta în diverse locuri de interes turistic, unde se vor ocupa de noi. Iar noi îi vom mângia pe creştete şi le vom strânge călduros mâinile şi le vom fi recunoscători. Bine?

Nu uitaţi: să ne hrăniţi paste. Făinoase. Că au carbohidraţi. Şi-mi plac mie pastele orişicum. Da’-n principiu mi-a zis Duţu că alea e indicat, să avem ce arde. Sex nu dorim, în mod special. Da’ fiindcă nu-i politicos să refuzăm, secţia boli venerice şi plăceri carnale la care eu nu mă dedau fiindcă sunt divin se află în subordinea lui Flo, căruia îi cedez şi porţia mea. O să doresc, totuşi, să filmez.

BIŞTĂREI. Scopul îi să nu cheltuim, pe cât posibil, bani sau cel puţin nu ai noştri. În mare măsură pentru că nici nu îi avem.

Dar vom accepta donaţii! ÎNSĂ! Ele vor fi utilizate exclusiv în scopul unei petreceri finale, cu dat de băut, la întoarcere, unde pot veni donatorii şi fiinţe umane, în general; cu animale de companie, dacă au. Eventual, vom accesa banii pentru urgenţe – accidente nesperate, cheltuieli de reparaţii etc. Dacă NU se strâng destui (bani) pe parcus, cât de-un chef monstru şi nu avem cheltuieli pe parcurs, trimitem banii înapoi – câţi or fi rămânând, în caz că ne sucim ceva. Banii vor fi contorizaţi public după extrasul de cont (cu păstrarea confidenţialităţii donatorilor, desigur). Vom alege la final un birt, din obştea Cluj, unde să se ţie prosteala. Poate Le Général, poate Irish Music Pub. Să vedem care ne face o ofertă de a nu plăti mai bună.

IBANUL: RO44 BTRL 0130 1201 H987 93XX, Banca Transilvania Cluj, Darius Groza

În Zalău, unde se va ţine finish-ul mic, înainte de marea sosire cu pompă, vom organiza chef la Tavernă. De către Pişto şi Dorel, care află cu această ocazie de eveniment. Deci să se ocupă, vă iubesc! Să-mi cumpăraţ’ albumul!

***

DIVERSE MULŢAMURI!

COMPUPADOR. Sfântului Tudor Ciortea, de la Noumax, fiindcă iubitul de el mi-a împrumutat laptopul lui (deci al lui, de acasă, ăla cu care face de mâncare pentru el şi familia sa), un Macbook Pro de 17”, care să-l umilească pe-al meu când îmi editez filmele. Ceea ce-a şi făcut, fiindcă fără ramii săi şi bateria mai bună, hardu’ mai mare şi, în general, bunăvoinţă, voi aţi fi văzut filmele mai târziu. Fapt referitor la care vă doare adânc în fund, da’ pe mine mă-ncurcă rău de tot. Dar de acum, însă, nu. Mulţam, Tudor, cel mai dintre logistică de pe Terră. Deci ce-am zis? Noumax. Cu multe recomandări de bravo pe magazin şi pe service. Clic-ce? Noumax.

TRANSPORT. Despre Low Riders şi cele pe care le călărim, am mai spus. Mai doresc să-l amintesc pe Radu Gorgu, care ne-a livrat ţogletele una-două, nu căăă…

Sergiu Biriş, care s-a spetit pentru o cameră video HD, nu pe miniDV. Chiar dacă n-am reuşit s-o ciordim. Da’ măcar de Trilulilu mă poci bucura.

TIMP. De la Vitrina am primit un generos concediu (atât plătit cât şi neplătit) şi în general primesc tot felul de bani, care-mi sunt extrem de utili de cele mai multe ori. Deci şefei, pentru ei, iar colegilor în general, de la care aştept să-mi mulţumescă înapoi că lipsesc. Sau poate doriţi să mă-ntorc mai repede?…

ECHIPAMENT. Lui Bodoki “Laci” Vasile – de la şopul de ţoglete Parmenas din Zalău şi mecanicilor Gabor şi Joska tot de acolo, aş dori să le mulţămiesc pentru echipamentele de călătorile, de la stopuri, la fanion şi la pelerine de ploaie. Mulţumim tantii anonime care nu lucrează la Melimelăi, nici la Naichi, pentru pacheţoiu’ de călătorie, pe care mi l-a trimis înainte să plec.

***

NEAJUNSURI!

Avem două probleme majore cu care ne confruntăm pe drum. Le dau acilişea, poate se găseşte o soluţie pe traseu, deşi mă îndoiesc.

1. Avem o cameră Canon HV20, HD, foarte bună… însă care filmează pe miniDV, ceea ce face importul video destul de greoi (adică în timp real, cu spaţiu pe hard mare, cu putere de editare mai scăzută). O dăm la schimb, garanţie sau luăm în gazdă o cameră la fel de HD, da’ pe HDD sau SD.

2. Bicicleţelele noastre au o singură viteză: cât poţi pedala. Ne-ar folosi viteze atât în sus, pentru când luăm viteză (ş-am putea mai repede), da’ mai ales în jos (pentru urcări). Aruncăm şopurilor de service de ţoaglă de pe întinsul ţării provocarea de a găsi o soluţuie. Experţii de Cluj şi mai puţin experţii au întâmpinat următoarele imposibilităţi: pentru butuc cu roţi dinţate, ne lipsesc câţiva centimetri buni în lăţimea furcii pe spate. Care s-ar putea ajusta, dar e nevoie de precizie, deci cineva care ştie, deci nu noi. Pentru butuc cu viteze interioare, ne lipsesc cam 1,5 cm şi nu se poate fura din despărţitoare. Şi aici ar fi ca soluţie îndoirea cadrului. Dimensiunea butucului actual este nu-ştiu-cât. Da’ o să dau nişte poze. Dacă ştiţi vreun prodigios într-ale acestea pe traseu, să ne anunţaţi.

Cine crede că are o soluţie, cu îndoirea cadrului, fără etc., suntem receptivi la a ne oferi ţoaglele noastre pe gratis, pentru onoarea de a le drege.

***

ALTE SEMNE DE EXCLAMARE!

Pentru că este un tur roşugalbenşialbastru, voi încerca din toate puterile să îl păstrez astfel (chit că vine imbecilu’ de austriac – nu vă faceţi griji, nu înţelege o boabă). În sensul că voi face întregul posibil să ţiu muzichia din cea românească (partea bună a ei), iar de acolo să pornească restul. Mai puţin când suntem în Secuime, când vom tributa acea zonă.

Hudrea, boule, mi-am luat licenţa, mânca-mi-ai minju’, cu 10, tâmpitule!

***

Sâmbătă – duminică – luni

Am plecat sâmbătă, pe la să tot fi fost 15:00. Am urcat Feleacu prin forţa pasului, împingând ţoaglele şi căruţu’ pe deal în sus, prin puterea braţelor noastre vânjoase. Ne-am bătut propriul record de 0 km cu unul nou, cunoscut şi drept primul, de 55 de km, până seara la 21:00.

Am înnoptat în localitatea Unirea, din judeţul Alba, pentru că acolo era noaptea când am ajuns într-însa. În afară că ne freacă roţile prelata de la remorcuţă, iar frânghia de tracţiune cu care ne unim biţele la urcare este colorată într-un inspirat curcubeu gay, am un ursuleţ roz care ne face să părem pedofili, precum şi că Flo doreşte nespus să vadă neapărat cât prindem pe deal în jos, în timp ce eu doresc foarte spus să cronometrăm, cât timp nu prea murim (şi am prins – el 64 virgulă ceva, cu biţa liberă, iar eu 77, tăt aşa), magnifica excursie pare să se contureze aşa cum am încercat să ne-o definim: magnifică. Ah, adăugând şi că după ce-am urcat Feleacu’ de ne-a ieşit sufletul din chept, juma’ din timpul total, ca norocul am avut coborâri destul de abrubpte şi doar câteva alte urcări.

Unirea este o aşezare cu case şi oameni care le-au construit ca să locuiască în interiorul lor. Printre ele se află străzi, iar la sfârşitul acestora se regăseşte capătul satului, pentru că ce căcat altceva să se întâmple?

Localnici sunt prietenoşi, iar locşorul nostru de campare a fost lângă vestiarul oaspeţilor stadionului clubului sportiv S.C. Florida Impex Unirea şi casa domnului Csabi, care ne-a dat o cârcă de castraveţi şi cafea.

Am pornit a doua zi spre Alba-Sebeş, iar pe drum am primit de la tatăl lui Bobi, nenea Ionel, din Gârbova de jos, clisă şi pită. Mâncare ce-mi ajută numa’ bine la a-mi fute bunătate de cură de slăbire deja de trei luni începută. Poate totuşi recuperez hămălind căruţoiu’ de 100 de kile, tot la 30 de metri, pe pantă.

Am ajuns în Alba-Iulia, că aşa am şi vrut, cam pe la după-masă, iar Horvat Cristian ne-a dat 5 lei de ciocolată, pe când Semi ne-a condus în afara oraşului şi s-a extaziat două zile la rând prin sms, că şi el vrea cu noi. Ceea ce nu se poate.

Am “forţat” spre Sebeş, care-i un oraş foarte frumos şi curăţel, plin de alienaţi mintal în piaţeta centrală, dintr-un motiv sau altul. Şi populată de proasta aia cretină, cu pudelul, care mi-a zis că ea nu stă acolo, da’ când am intrat într-o curte să-ntreb dacă ne lasă să le folosim un petec de iarbă de pus sub cort, ghici al cui era? Exact, alt proastei. Care ne-a zis “Ba da, desigur că locuieşte cineva aici, dar nu vrem să vă lăsăm.” Imbecila. Însă grăsunul paznic al Primăriei a aranjat cu poliţia comunitară, de-am dormit în parcul Arwdaseljfsl, sub pavăza îmbietoare a unei splendide furtuni cu fulgere şi torente.

Pe drum ne-am intalnit cu Bungust, care a recunoscut site-ul şi a oprit să ne salute. Iubiiitul de el. Şi iubita lui.

Luni dimineaţa ne-am cărat din Sebeş spre Sibiu, către ceea ce se anunţa de către cunoscători drept o lină coborâre, dovedindu-se o înfiorătoare urcare. Însă, în mod surprinzător, fiind ziua în care am pornit cel mai târziu, cu traseul cel mai cretin, am urcat kilometri per zi la 65 de kilometri (mă rog, în doar 4-5 ore din acea zi, cu o medie de 10 km pe oră), aducând totalul la 201, când intram în frumoasa Cisnădie, obştea lui Flaviu Comănesc, unde-am mâncat precum nişte sparţi. Pe drum l-am pescuit pe germanul Robinson, care face şi el ceva cu mountainbike-ul spre, nu-ştiu-unde.

***

Oida este o interjecţie din Austria, care se foloseşte oricând, fiind un fel de “Pfoai!”

Dilema de la finele articolul trecut era cornuleţe de alea cu aluat şi cu cacao şi fără, rulate, cu ciocolată care se topeşte înăuntru, fie proaspete, fie încălzite la microunde. Şi cu cocos, poate, un pic deasupra. Le făcea muma primei iubite, le făcea şi mami şi bunica şi se şi găseau în comerţ. Mi se pare că astea erau, deşi acum când casc şi-mi vine gust în gură de ceva dulce, conform descrierii, la ele mă gândesc.