Urmăreşte pe facebook

Nu acceptaţi nici un căcat de la nici o firmă. Deloc.

15 comentarii

Cu ură!

Scriu articolul ăsta, fiindcă am păţit o grămadă de rahaturi cu produse şi servicii şi am ajuns absolut versat în a le scoate la capăt în avantajul meu, clientul, cum de altfel ar şi trebui. Şi încă sunt frapat când întâlnesc persoane care acceptă mui comerciale.

Scurt istoric

Acum câţiva ani mi-am luat (maică-mea, desigur) primul laptop. Era un pişat de la Fujitsu-Siemens, prin Altex. Cu rată.

La pişat s-a stricat, în decursul primului an, cred că lunar, câte ceva. Hardul, apoi iară hardul, apoi placa de bază, că aia era de vină, apoi a puşcat tot.

Din 12 luni cât am plătit (maică-mea, fireşte) ratele, vreo 3 luni pişatul a stat prin “service”. Generic 3 luni, fiindcă cel puţin la una dintre defecţiuni, după ce l-am dus în Altex “să-l trimită ei”, a vegetat după tejgheaua din sediu pe durata primelor 4 săptămâni, până m-am dus eu fizic din Cluj la Zalău să întreb cu gura ce se petrece şi l-am văzut acolo, cu ochii, unde îl uitaseră de când îl predasem eu.

[dacă-i prea lung ce citiţi, treceţi direct mai jos la Next-Gen, dar ş-asta ar fi interesant]

Nu ştiu cum era procedura pe atunci şi nici nu e relevant, însă în mare cum se întâmplă acum e că un om cumpără ceva de la un retailer, bun care e în garanţie pe o perioadă determinată, respectiv asigurat opţional pentru o extindere a perioadei şi condiţiilor standard de garanţie (de exemplu, nu se strică “de la el”, că-l scapi în budă la Boiler).

Tu-l iei de la retailer, cu banii jos sau în rate. În momentul în care “s-a stricat”, magazinul de unde l-ai cumpărat e un intermediar binevoitor între tine şi cine se ocupă de el. La nivel de curier, dar fără răspunderea unui curier. Adică ei ţi-l trimit şi îţi zic ţie când vine aproximativ, dar dacă-i plictiseşti cu întrebări, te trimit să vorbeşti direct cu ăia care-l repară, dar ăia n-au chef, că ăia discută cu retailerul, doar când vine vremea să-l trimită îndărăt. În stil bine împământenit românesc, dacă n-ai pe cineva la retailer (dacă nu chiar la service) să te ajute cu informaţii, practic n-ai pe cine întreba, doar să aştepţi.

Revenind la pişatul de laptop. După primul an în care l-am folosit cam jumătate din timp, cu tot cu dus-adus, s-au adunat la garanţia iniţială şi lunile cât mi-a lipsit. Bă, în momentul în când s-au gătat lunile ălea în plus: laptopul n-a mai clipit. Se rodaseră ş-astupaseră deja intrările de la carcasă de cât au şurubărit şi peticit la el. I-am pus cruce şi-am zis că asta este, îs prost.

Pura întâmplare face că la câteva zile de când deja se strângea praful pe hoitul său pe undeva-n camera mică, a apărut la Antena3, la ceva emisiune plătită (nu de maică-mea), şeful la Fujitsu-Siemens pe Europa. Nu ştiu nici acuma de ce era omul ăla în studio la Firea (mi se pare) şi mai ales nu pricep nici până-n ziua de azi de ce anume puteai trimite întrebări live prin SMS, întrebări care apăreau nefiltrate pe ecran şi la care ăla chiar răspundea pe rând, cu rigurozitate.

Însă am trimis un cârnaţ de vreo 63 de cenţi, în care ziceam că am luat pişatul de la Altex şi s-a buşit într-una şi oricum de Altex nu mă interesează, că tot Fujitsu-Siemens e de fapt un pişat.

S-a făcut ăla roşu-verde-albastru-ţiclam – că i-a tradus cuvânt cu cuvânt Firea (am impresia), ş-aia tâmpită – şi a zis că să las mailul, că mă sună, în sfârşit, ideea-i că mi l-a luat cineva pas alergător şi mi l-a dus nu-ştiu-unde în Timişoara (dintr-un motiv sau altul) şi mi-au dat altul nou.

V-am povestit toată cretinătatea asta ca să ajung la Next-Gen, de fapt. Însă iniţial cu pişatul de Fujitsu-Siemens din Altex am experimentat eu tot acest bildungsroman şi m-am călit ca oţelul.

Şi mai am câteva de astea, până la Next-Gen, nu le mai dezvolt, dar vreau să adaug un singur lucru: pretenii mei cei mai buni sunt OPC-ul.

Nu maică-mea, nu taică-miu, nu Vasile Maier, ci OPC-ul. OPC-ul sunt o ghirlandă de birouri excepţionale care împânzesc ţara, ticsite de funcţionari distilaţi în detectivi particulari cu jumătate de normă, obţinuţi prin scoaterea din pensie a câtorva foşti turnători la Securitate cu mustrări de conştiinţă, care acum poartă fedore albe ale dreptăţii şi pe care eu personal îi ador din toată inimioara mea frântă, mai mult decât pe toate iubitele mele puse la un loc, dezbrăcate, fiindcă-s injectaţi cu fraudă până la dependenţă şi o miros din vârfu’ dealului şi din adâncimile văilor.

Aceştia stau înfăşuraţi de telefon şi e-mail, aşteptând să vină cineva plângând şi să se ducă în galop SĂ DEA CU AGENŢII ECONOMICI DE PĂMÂNT! Nici măcar nu-s mânaţi de satisfacţia că te ajută pe tine; torc la gândul că le găsesc ălora altele câtişcele dosite, iar ăia-s căcaţi pe ei că le găsesc tot felul de învârteli obscure, pe care ştiu bine că le au dosite.

OPC-ul este cel mai eficient aparat al republicii.

Ajungând la Next-Gen

Eu de câteva luni m-am mutat din ţară. Cât eram încă-n ţară, în chirie la Cluj, foloseam pentru minunea care este Internetul un abonament de business Next-Gen, cam de doi ani, upgradat de la unul de persoană fizică după primul an. Ăla de persoană fizică, evident: foaie verde laba gâştii megea netu’ nu.

Aşa că s-au dat de ceasu’ morţii ăştia de la Next-Gen, că-i sunam prea des, au trimis un cocalar leneş din flota lor, de s-a urcat pe stâlp să tragă fibră optică pe stradă “numai pentru mine” (du-te, mă-n pizda mă-tii), mi-a instalat bordul de la maşina Kitt pe noptieră şi am plătit dublu (63 RON), da’ mergea cum trebuie să fie într-o ţară cu coroniţă la piraterie.

Bun, ş-a venit vremea emigrării. Eu, cetăţean cu simţ civic, am recomandat noilor chiriaşi să păstreze abonamentul, că e bun, să nu stea o lună după altul, mai uşor e doar să transferăm titularul. Sun la Next-Gen, ăia zic că sigur, bossulică. Doar trebuie să mă duc la ei să pregătesc foile mele, ca apoi să vină ăia noi, să facă foile lor. Mă duc, fac foile, plătesc frumos în avans luna începută şi mă mult în altă ţară.

Peste o săptămână, unul dintre pruncii care se mutau în apartamentul meu vechi merge la Next-Gen, să preia abonamentul. Şi-l pune dracu’ să ceară detalii nesimţite, de tipul pentru cât timp semnează, ce primeşte în banii ăia, respectiv care bani, mai exact. Moment în care ăia-i trag foile de sub nas (completate cu buletinul lui, când m-am dus eu), că ori semnează şi află, ori nu.

Ăsta se-ntoarce acasă abătut, descumpănit şi tăvălit prin realitate, îmi scrie mie. Eu sun la Next-Gen, de pe roaming, eu locuind în altă ţară deja, deşi în acte domiciliam la Next-Gen pe router. Bună ziua, care-i faza? Evident, ăla nu ştia, cu care am vorbit, aşa că îmi dă un număr de sesizare, urmând să mă sune înapoi altcineva care ştie, în termen de 48 de ore maximum, pe roaming, eu locuind în altă ţară.

Mna, din acel punct şi până la scrierea acestui articol, am primit vreo 10 astfel de numere de sesizare, de pus la loto. Întinse pe toată durata a mai-iunie-iulie, tot din 48 în 48 de ore aniversare, cu pauză de odihnă, la telefoanele mele, în roaming, că eu locuiam deja în altă ţară.

Printre ele, cam pe la mijloc, s-a numărat şi o “garanţie personală” a unuia, că mă sună “ÎN ACEEAŞI ZI” (undeva la începutul lui iulie), precum şi “cuvântul meu” al altuia, la care i-am zis că prefer să mă deconecteze, că nu mai umblu după ei. A fost o decizie de anduranţă. Ceea ce dovedeşte încă o dată – dacă mai era necesar – că nu suntem construiţi ca societate să facem lucrurile să funcţioneze.

După decizia de reziliere, vocea deţinătoare a cuvântului dat a fost prima de la Next-Gen de la care am auzit că se poate face deconectarea lejer, doar că este “o taxă”. N-o ştie ea personal cât e, desigur, ştie doar că poate fi undeva între lunile cumulate rămase pe abonament şi cât vor ei, dar mă sună cineva de la ei (ghici în cât timp?), care-mi face calculul, dacă-i trimit o cerere scanată de deconectare, dar scrisă de mână.

Cam pe la expirarea acestor serii de promisiuni din suflet, când am realizat că mai repede obţin cetăţenie în ţara mea nouă, în care locuiam deja pe roaming, în delegaţie de la Next-Gen, le-am zis noilor chiriaşi să pună routerul într-o punguţă la intrare. Şi am sunat la OPC. Pe care-i am pe speedial şi care reprezintă cel mai dulce cost suplimentar pe care l-am făcut vreodată în roaming, că locuiam deja în altă ţară de ceva vreme.

Ăia s-au băgat în viteză, în câteva zile le-am dat toate boarfele pe e-mail, fapt pe care mi l-au confirmat cu promptitudine la primire şi – pac! – nu trec proverbialele 48 de ore de la plângee, că mă sună insistent de la Next Gen. Ăla ultimul personal, cu cuvântul lui dat, în gură. Că el n-a primit e-mailul de la mine, doar de la OPC. Da’ asta cu o relaxare largă de o săptămână. Că nu stătea el să nu plece-n concediu că, feţele, nu venise solicitarea mea.

Sfinte Akismet, scuip eu în sân! Fix el să nu primească nimica? M-am gândit să-i recit cu rime numerele de sesizare. Da’ mi-am amintit că locuiam deja în altă ţară, că-s pe roaming. La care-mi zice el că vorbeşte cu “colegii de la Bucureşti” şi că trebuie aşa:

- să plătesc taxa de deconectare, c-o fac ei rezonabilă, ca pe-o favoare cumva
- să achit lunile (de când eram la zi, de-am plecat şi până când a primit mailul de la OPC, cât eu locuiam în altă ţară, de vreo 3 luni calendaristice şi cam 100 de minute pe roaming; apropo, netu’ se taie în secunda în care-a expirat luna plătită în avans; deci netul nu mergea pe lunile cât eu deja plecasem şi ăia mici nu preluaseră contractul)

Şi-am tras aer în piept şi-am zis în felul următor, dintr-o suflare: Domnule flavius.dan@next-gen.ro, nu plătesc nici o taxă de reziliere, fiindcă nu m-aţi informat 3 luni, pe lângă că n-am nici chef, eu sunând ca să mă informaţi; nu plătesc lunile neutilizate; şi mă gândesc dacă doresc banii înapoi pe luna plătită, că la minute în roaming vă fac reducere de vechime. Indiferent la ce concluzie ajungem, eu, dacă prin absurd, într-un moment de întunecime al minţii, chiar plătesc uite acum pe loc rezilierea completă, chiar şi lunile neutilizate, ba mai mult – luna tocmai începută, iulie, în avans şi trimit din nou o solicitare scrisă cu mâna, pe mail, prin forward de la tu tot la tu, ce fel de garanţie absolută am că voi fi sunat în maximum de 48 de ore, să mi se confirme toate acestea şi să pot să locuiesc în altă ţară, fără să mai vorbesc vreodată cu cineva de la Next-Gen, pe roaming?

Mi-a răspuns că dacă-i pe-aşa, pe asigurări concrete, el nu are cum să-mi garanteze.

Am închis şi din acel moment nu le-am dat nimicuţă: nu telefon, nu e-mail şi în nici un caz bani. Acum recent, m-a sunat flavius.dan@next-gen.ro în creierii dimineţii şi mi-a zis că s-a rezolvat, că a contactat colegii de la Bucureşti şi că i-au zis că tut-tut-tut-tut-tut…

***

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e tot aia. N-o să plătiţi mai mult, n-o să v-o luaţi mai rău, în cel mai rău caz, n-aţi rezolvat nimic. Aşa că nu cedaţi de la-nceput. De câte ori vă luaţi cea mai mică urmă de ţeapă, sunaţi instant la acel furnizor, care negreşit “înregistrează apelul din motive de securitate şi în scop de îmbunătăţire a serviciilor”, spuneţi-le scurt şi calm că NU şi ce NU exact. Apoi nu mai interacţionaţi cu NIMIC cu ei şi daţi-i la OPC. Noapte bună.

[Articolul de mai sus era în chinurile facerii, dar a fost publicat cu ambiţie şi mai dihai, după ce-am ascultat asta şi mi s-a părut o traducere în engleză a imbecilităţii Next-Gen.]


Pages: 1 2 3 4 ...324 325 Next